ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1599 din 14 februarie 2004, a condamnat, printre alții, pe inculpatul S.R.M. la 5 ani închisoare, pentru două infracțiuni, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din lege, precum și art. 41 alin. (2) C. pen., și respectiv art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din lege și art. 41 C. pen. Totodată, a dedus durata arestării preventive a inculpatului, de la 2 iunie 2004 la zi; a respins, ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Curtea de Apel București, secția I penală, având de soluționat apelul inculpatului, declarat împotriva sentinței de condamnare, prin încheierea de ședință din 8 februarie 2005, a menținut starea de arest a inculpatului, motivând că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului și se impune în continuare privarea de libertate a acestuia; că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea faptei, creându-se astfel un sentiment de insecuritate în rândul societății civile. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, susținând întâi, că, deși are apărător ales, în ședința din 8 februarie 2005, verificarea legalității și temeiniciei arestării sale preventive s-a făcut în prezența unui apărător desemnat din oficiu, fiind astfel încălcat dreptul său la apărare; în al doilea rând că, nu sunt motive care să justifice menținerea stării de arest preventiv.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, luată la 20 iunie 2004, în baza art. 148 lit. c) și art. 4 C. proc. pen., a constatat, potrivit art. 160 b alin. (3) din același cod, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate. În recurs, inculpatul face referire la aspecte privind dreptul la apărare, precum și la greșita menținere a stării sale de arest. Referitor la primul aspect, se constată că, la 8 februarie 2005, pe rolul instanței se afla spre soluționare apelul declarat de inculpat împotriva sentinței de condamnare, ocazie cu care s-a verificat și temeinicia și legalitatea arestării sale preventive, așa cum prevede art. 160 b C. proc.

pen. Verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive s-a făcut cu asigurarea dreptului la apărare, inculpatul fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, întrucât apărătorul ales se afla în străinătate; soluționarea pe fond a apelului s-a amânat la 15 februarie 2005, pentru lipsa de apărare a inculpatului. Așadar, primul motiv de recurs este nefondat, întrucât dreptul la apărare al inculpatului a fost asigurat și în faza de verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive, verificare care se impune a fi făcută cu celeritate, pentru respectarea dispozițiilor art. 160 b C. proc. pen. În ce privește motivul doi de recurs, se constată că, în adevăr, temeiurile care au determinat arestarea preventivă se mențin, iar inculpatul nu face referire la temeiuri noi care să justifice lăsarea sa în libertate.

În consecință, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.R.M. împotriva încheierii din 8 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 433/2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.