ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin sentința penală nr. 1599 din 14 februarie 2004, a condamnat,

printre alții, pe inculpatul S.R.M. la 5 ani închisoare, pentru două

infracțiuni, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 16 din lege, precum și art. 41 alin. (2) C. pen., și respectiv art.

4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din lege și art. 41 C. pen.

Totodată, a dedus durata arestării

preventive a inculpatului, de la 2 iunie 2004 la zi; a respins, ca inadmisibilă

cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Curtea de Apel București, secția I

penală, având de soluționat apelul inculpatului, declarat împotriva sentinței

de condamnare, prin încheierea de ședință din 8 februarie 2005, a menținut

starea de arest a inculpatului, motivând că subzistă temeiurile care au stat la

baza arestării preventive a inculpatului și se impune în continuare privarea de

libertate a acestuia; că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea faptei, creându-se astfel

un sentiment de insecuritate în rândul societății civile.

Împotriva încheierii a declarat

recurs inculpatul, susținând întâi, că, deși are apărător ales, în ședința din

8 februarie 2005, verificarea legalității și temeiniciei arestării sale

preventive s-a făcut în prezența unui apărător desemnat din oficiu, fiind

astfel încălcat dreptul său la apărare; în al doilea rând că, nu sunt motive

care să justifice menținerea stării de arest preventiv.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 160

b

C.

proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu

de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Instanța de apel, verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, luată la 20

iunie 2004, în baza art. 148 lit. c) și art. 4 C. proc. pen., a constatat,

potrivit art. 160

b

alin. (3) din același cod, că temeiurile care au

determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de

libertate.

În recurs, inculpatul face referire

la aspecte privind dreptul la apărare, precum și la greșita menținere a stării

sale de arest.

Referitor la primul aspect, se

constată că, la 8 februarie 2005, pe rolul instanței se afla spre soluționare

apelul declarat de inculpat împotriva sentinței de condamnare, ocazie cu care

s-a verificat și temeinicia și legalitatea arestării sale preventive, așa cum

prevede art. 160

b

C. proc. pen.

Verificarea legalității și

temeiniciei arestării preventive s-a făcut cu asigurarea dreptului la apărare,

inculpatul fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, întrucât apărătorul

ales se afla în străinătate; soluționarea pe fond a apelului s-a amânat la 15

februarie 2005, pentru lipsa de apărare a inculpatului.

Așadar, primul motiv de recurs este

nefondat, întrucât dreptul la apărare al inculpatului a fost asigurat și în

faza de verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive,

verificare care se impune a fi făcută cu celeritate, pentru respectarea

dispozițiilor art. 160

b

C. proc. pen.

În ce privește motivul doi de

recurs, se constată că, în adevăr, temeiurile care au determinat arestarea

preventivă se mențin, iar inculpatul nu face referire la temeiuri noi care să

justifice lăsarea sa în libertate.

În consecință, soluția adoptată este

legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul S.R.M. împotriva încheierii din 8 februarie 2005 a Curții de Apel București,

secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 433/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

februarie 2005.