ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 324/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin încheierea de la 4 ianuarie 2005, în dosarul nr. 40/2005, a dispus menținerea măsurii arestării preventive, luată față de inculpatul D.I.M. în baza art. 160 h C. proc. pen. Hotărând astfel, instanța a apreciat că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, și anume pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este mai mare de 4 ani, „iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică se mențin și impun în continuare privarea de libertate inculpatului”.

În termen legal, încheierea a fost atacată cu recurs de către inculpat, care consideră că poate fi judecat în continuare în stare de libertate, neprezentând pericol pentru societate. Examinând hotărârea criticată în raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată recursul nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 160 h alin. (3) C. proc. pen., cu ocazia verificării, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării preventive „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri ori care justifică privarea de libertate”, aceasta dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Revenind la cauză se constată că instanța de control judiciar, menținând starea de arest a inculpatului D.I.M. a reținut în mod corect că, cerințele impuse de dispozițiile cuprinse în art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen., se mențin, deoarece pe de o parte, inculpatul este recidivist, din fișa de cazier judiciar a acestuia rezultă că a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 23/2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, fiind liberat condiționat la data de 16 decembrie 2004 iar, pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, art. 4 din Legea nr. 143/2000, este de la 2 la 5 ani închisoare, deci mai mare de 4 ani.

Apreciem, totodată, că există și temeiuri noi care justifică privarea de libertate, și anume, prin sentința penală nr. 1417 din 9 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, l-a condamnat pe inculpat, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc (heroină) pentru consum propriu, iar din referatul de anchetă, întocmit de S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul București, rezultă că inculpatul are perspective reduse de reintegrare socială. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.I.M., împotriva încheierii din 4 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 40/2005 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.M., împotriva încheierii din 4 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 40/2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2005.