ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 324/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin încheierea de la 4

ianuarie 2005, în dosarul nr. 40/2005, a dispus menținerea măsurii arestării

preventive, luată față de inculpatul D.I.M. în baza art. 160

h

C.

proc. pen.

Hotărând astfel, instanța a apreciat

că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, și anume

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este mai

mare de 4 ani, „iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publică se mențin și impun în continuare privarea de libertate

inculpatului”.

În termen legal, încheierea a fost

atacată cu recurs de către inculpat, care consideră că poate fi judecat în

continuare în stare de libertate, neprezentând pericol pentru societate.

Examinând hotărârea criticată în

raport cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată recursul nefondat,

urmând a fi respins.

În acest sens, potrivit

dispozițiilor cuprinse în art. 160

h

alin. (3) C. proc. pen., cu

ocazia verificării, în cursul judecății, a legalității și temeiniciei arestării

preventive „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri ori care

justifică privarea de libertate”, aceasta dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

Revenind la cauză se constată că

instanța de control judiciar, menținând starea de arest a inculpatului D.I.M. a

reținut în mod corect că, cerințele impuse de dispozițiile cuprinse în art. 148

lit. f) și h) C. proc. pen., se mențin, deoarece pe de o parte, inculpatul este

recidivist, din fișa de cazier judiciar a acestuia rezultă că a fost condamnat

anterior, prin sentința penală nr. 23/2002 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, la 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie,

fiind liberat condiționat la data de 16 decembrie 2004 iar, pe de altă parte,

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, art. 4 din Legea nr. 143/2000,

este de la 2 la 5 ani închisoare, deci mai mare de 4 ani.

Apreciem, totodată, că există și

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, și anume, prin sentința

penală nr. 1417 din 9 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a

penală, l-a condamnat pe inculpat, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc (heroină) pentru

consum propriu, iar din referatul de anchetă, întocmit de S.R.S.S. de pe lângă

Tribunalul București, rezultă că inculpatul are perspective reduse de

reintegrare socială.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de

inculpatul D.I.M., împotriva încheierii din 4 ianuarie 2005, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 40/2005 și îl va

obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.I.M., împotriva încheierii din 4 ianuarie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 40/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

ianuarie 2005.