ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3766/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 89 din 30

ianuarie 2003, Tribunalul Iași a condamnat, între alții, pe inculpatul L.I. la:

- 7 ani și 2 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Pe durata executării pedepsei, conform

art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive

de la 4 iunie 2002, la zi.

Conform art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la cei doi inculpați condamnați în cauză și anume

P.M.C. și L.I. a sumelor de câte 17.500 lei, obținute în urma săvârșirii faptei.

S-a constatat recuperat integral

prejudiciul cauzat părții vătămate prin restituirea bunurilor ce au făcut

obiectul infracțiunii.

Prin aceeași sentință, inculpatul

L.I. a fost obligat să plătească statului suma de 1.800.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare, în care a fost inclusă și suma de 600.000 lei cuvenită

apărătorilor desemnați pentru apărarea din oficiu atât la urmărirea penală, cât

și la judecata în fond.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În ziua de 2 iunie 2002, partea

vătămată G.C. s-a deplasat din comuna Mogosești, sat Hadâmbu spre satul

Ciurbești pentru a cumpăra porumb, având asupra sa suma de 1.000.000 lei, din

care a cumpărat doi saci cu porumb boabe, 10 pâini, 15 kg cartofi, 2 litri de ulei,

1 kg zahăr și fidea, produse pe care le-a pus în căruța sa la care era înhămat

un cal.

După ce a făcut cumpărături, partea

vătămată s-a deplasat la un bar din satul Ciurbești unde a consumat băuturi

alcoolice, după care s-a îndreptat către casă, circulând pe drumul ce face

legătura cu satul Hadâmbu, adormind, la un moment dat, în căruță.

În jurul orelor 14,00, partea

vătămată a trecut prin fața locuinței numitei M.M., când a fost observat de

inculpatul L.I. care se afla pe drum.

Inculpatul L.I. l-a strigat pe

inculpatul P.M.C. (condamnat în cauză) care se afla la locuința numitei M.M.,

căruia i-a făcut propunerea de a sustrage bunuri din căruța părții vătămate.

În același moment, inculpatul L.I. a

luat din căruța părții vătămate o coasă pe care a aruncat-o peste gard în

curtea inculpatului P.M.C.

Inculpatul P.M.C. a fost de acord cu

propunerea inculpatului L.I. și împreună au urmărit pe partea vătămată până la

ieșirea din satul Ciurbești unde a oprit căruța pe care au abătut-o de la drum,

și au încercat să-l dea jos pe căruțaș.

Pentru că acesta s-a trezit,

inculpații l-au dat jos din căruță, l-au lovit cu pumnii și picioarele, după

care, l-au abandonat, s-au urcat amândoi în căruță și s-au deplasat spre

pădurea din pct. Cornești.

În acest loc, inculpații au luat din

căruță produsele alimentare și bunurile cumpărate de partea vătămată și anume:

o pompă pentru roți, o cameră auto, un ciocan, o cheie fixă, un cuțit, bunuri

pe care le-au ascuns la marginea pădurii, după care au alungat calul, iar ei

s-au întors către locul de domiciliu.

Din bunurile sustrase, inculpații au

împărțit o parte între ei, iar o altă parte le-au vândut unor persoane din sat

după cum urmează:

- inculpatul P.M.C. i-a vândut

numitului P.V. o funie, numitului B.I. o coasă, un ciocan, o cheie fixă și o

cameră de pneu, iar împreună cu inculpatul L.I. i-a vândut numitei M.M. o pompă

auto.

Toate obiectele mai sus-menționate

au fost recuperate de către organele de poliție, iar cu ocazia percheziției

domiciliare efectuată la locuința inculpatului P.M.C. au fost descoperite o

parte din produsele alimentare cum sunt: ulei, fidea, pâine, cartofi, sustrase.

Calul și căruța părții vătămate au

fost găsite de numita T.M. în apropierea cantonului silvic „Cornești”, fiind

predați ulterior proprietarului care nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpații L.I. și P.M.C.

Prin motive comune de casare, cei

doi inculpați, au criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita

individualizare a pedepselor pe care le consideră prea severe, solicitând ca

prin reaprecierea criteriilor de individualizare să fie reduse, iar inculpatul

L.I. și cu privire la încadrarea juridică pe care o consideră ca fiind cea de

tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., întrucât nu a participat la activitatea

de deposedare de bunuri a părții vătămate.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 173 din 13 mai 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de

inculpații P.M.C. și L.I.

La motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat că susținerea inculpatului L.I. potrivit căreia nu a

participat la deposedarea părții vătămate de bunurile pe care le avea în

căruță, nu corespunde adevărului, deoarece, din probele de la dosar rezultă, că

anterior comiterii faptei a convenit cu celălalt inculpat să urmărească partea

vătămată și să o deposedeze de bunuri, precum și faptul că ambii, după ce au

tras căruța în câmp, l-au lovit cu pumnii și picioarele pe partea vătămată, pe

care apoi l-au abandonat, situație în care nu poate fi primită critica privind

încadrarea juridică a faptei.

Cu privire la critica comună prin

care inculpații au susținut că pedepsele aplicate sunt prea severe, s-a arătat

că este neîntemeiată, având în vedere modul în care aceștia au conceput și

executat activitatea de deposedare care conferă faptei un sporit grad de

pericol social, cât și persoana acestora, care anterior au mai fost condamnați,

iar inculpatul P.M.C. are și calitatea de recidivist, motive pentru care

pedepsele aplicate acestora au fost just individualizate cu respectarea

prevederilor art. 72 C. pen. și nu se impune a fi modificate, fiind în măsură

să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii pronunțată

de curtea de apel a declarat recurs inculpatul L.I., pe care a criticat-o cu

privire la greșita individualizare a pedepsei, solicitând ca, prin reaprecierea

criteriilor de individualizare, să se dispună reducerea acesteia.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o

corectă stare de fapt, confirmată de probele existente la dosar, încadrând

fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a

aplicat o pedeapsă just individualizată.

Se constată că la individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere și respectate criteriile arătate în art. 72 C.

pen., respectiv pericolul social al faptei, rezultat din modul în care a fost

concepută și executată fapta, precum și datele ce caracterizează persoana

inculpatului care anterior a mai săvârșit fapta cu caracter penal, împrejurări

care denotă că pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen., se impune

aplicarea unei pedepse mai severe.

De altfel, aplicarea inculpatului a

unei pedepse de 7 ani și 2 luni închisoare, cu numai 2 luni peste limita minimă

prevăzută de textul de lege incriminator, în situația în care limita maximă

prevăzută de lege este de 20 ani închisoare nu poate fi considerată, nici din

acest punct de vedere, ca fiind prea severă.

Pentru considerentele arătate,

analizând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în sensul că nu se constată existența și a altor

motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că

recursul declarat de inculpatul L.I. este nefondat și a fi respins ca atare în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 173 din 13 mai 2003 a

Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 4 iunie 2002, la 16 septembrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 septembrie 2003.