ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 91/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 389

din 13 mai 2004 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul B.G., pentru

săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie”, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit.

b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile

prevăzute de art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii preventive de o zi,

de la 24 august 2003 la 25 august 2003.

În baza dispozițiilor art. 14

și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., s-a admis în parte

acțiunea formulată de partea vătămată S.V. și în consecință a fost obligat

inculpatul să plătească acestuia suma de 740.000 lei cu titlu de daune

materiale, reprezentând contravaloarea prejudiciului nerecuperat.

În baza dispozițiilor art. 189

și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească

către stat suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 800.000

lei reprezentând onorariile pentru apărătorii din oficiu în ambele faze

procesuale au fost plătite către Baroul de Avocați Iași din fondul special al

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 23 august 2003,

partea vătămată S.V. s-a deplasat în comuna Movileni, cu intenția de a

achiziționa o bovină, iar în acest scop avea asupra sa, suma de 7.250.000 lei.

În satul Potângeni s-a

întâlnit cu numitul A.F., care i-a oferit o vacă, spre vânzare, iar partea

vătămată a plătit vânzătorului prețul de 3.800.000 lei, după care, au consumat

împreună băuturi alcoolice.

La plecare, partea vătămată

S.V. a solicitat vânzătorului să caute o persoană care să-i transporte animalul

până la domiciliu, în satul Românești, iar inculpatul B.G. și numitul N.P. au

acceptat să efectueze transportul, cu o căruță, contravaloarea acestui serviciu

urmând a fi suportată de cumpărător (partea vătămată), în momentul ajungerii la

destinație.

În timpul drumului, în

punctul denumit „Fântâna lui Macovei”, inculpatul B.G. l-a dat jos din căruță

pe S.V. și l-a lovit cu pumnii și picioarele, cerându-i banii pe care îi avea

asupra sa.

Față de refuzul părții

vătămate, inculpatul i-a luat din buzunarul pantalonului suma de 3.450.000 lei,

apoi N.P., care îi însoțea, a dezlegat bovina de la căruță și împreună cu

inculpatul, de la care a primit suma de 100.000 lei s-a deplasat spre satul

Potângeni.

Urmare loviturilor primite,

partea vătămată S.V. a suferit leziuni corporale pentru a căror vindecare a

necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale.

După sesizarea poliției, cu

ocazia percheziției corporale, asupra inculpatului a fost găsită suma de

2.710.000 lei, provenită din sustragerea prin violență de la partea vătămată S.V.,

căruia i-a fost restituită.

În cursul cercetărilor și în

instanță, inculpatul a recunoscut fapta, vinovăția sa, pentru infracțiune de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., fiind dovedită prin

probele administrate în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părții

vătămate, procesul-verbal de cercetare a locului faptei, planșele fotografice,

procesul-verbal de percheziție corporală, certificatul medico-legal,

declarațiile martorilor N.P., B.C., A.F., C.F., S.T.

Intimatul N.P. a fost scos

de sub urmărire penală și i s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ.

În considerentele sentinței,

instanța de fond a mai făcut referiri la individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, fiind evidențiate circumstanțele personale ale inculpatului,

precum și reținerea distinctă a circumstanțelor atenuante care au condus la

aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, la latura civilă a cauzei.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel, în termen legal, inculpatul B.G. invocând netemeinicia sub

aspectul individualizării pedepsei, respectiv a cuantumului aplicat, motivat de

circumstanțele personale.

Prin decizia penală nr. 309

din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 3596/2004,

a fost respins, ca nefondat, apelul introdus de inculpatul B.G. contra

sentinței penale nr. 389 din 13 mai 2004 a Tribunalului Iași, pe care a

menținut-o, fiind obligat inculpatul la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli

judiciare statului, din care 400.000 lei onorariu avocat din oficiu a fost

suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a stabilit pe baza analizei și coroborării probelor

administrate în cauză, la care s-a făcut referire, că instanța de fond a

reținut în mod corect vinovăția inculpatului B.G., pentru infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., deoarece s-a dovedit

că, la data de 23 august 2003, prin violență, a deposedat partea vătămată S.V. de

suma de 3.450.000 lei, pe care a însușit-o fără drept, pentru vindecarea leziunilor

victima necesitând 4–5 zile îngrijiri medicale.

Agravanta prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) C. pen., a fost reținută corect, deoarece infracțiunea s-a

comis în loc public.

Pedeapsa pentru tâlhărie în

forma arătată [(alin. (2)] este închisoarea de la 5 la 20 ani.

La individualizarea pedepsei

au fost avute în vedere gradul concret de pericol social al infracțiunii,

precum și circumstanțele atenuante, lipsa antecedentelor penale, conduita

anterioară bună a inculpatului, dar și comportarea acestuia pe parcursul

judecății, instanța aplicându-i o pedeapsă de 3 ani închisoare, adică sub

limita minimă prevăzută de lege.

Având în vedere gradul

sporit de pericol social al faptei, nu se justifică reducerea cuantumului

pedepsei.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termenul legal, recurs inculpatul B.G. fără a arăta în

scris motivele.

Apărătorul inculpatului, în

concluziile orale, în dezbateri, a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor pronunțate și reducerea pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat

de inculpatul B.G. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul

invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele instanțe de fond, în

stabilirea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului B.G. de

a deposeda, pe drum, respectiv, într-un loc public, partea vătămată, prin

violență, de suma de 3.450.000 lei, pe care a însușit-o fără drept,

producându-i acesteia leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 4–5

zile îngrijiri medicale, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul

incriminator al infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c)

C. pen., pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a făcut o

corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

având în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise,

circumstanțele reale dar și circumstanțele personale ale inculpatului,

respectiv recunoașterea faptei comise de către acesta, este tânăr, nu are

antecedente penale.

Mai mult, în cauză, s-a dat

relevanță în mod distinct circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a)

și c) C. pen. și regimului sancționator corespunzător stipulat de art. 76 lit. b)

C. pen., fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, pedeapsa aplicată

inculpatului, urmând ca aceasta să fie executată în regim de detenție.

Astfel, în mod corect s-a

considerat că numai prin pedeapsa aplicată inculpatului, în modalitatea de

executare menționată se pot realiza scopurile pedepsei, respectiv, educativ și

de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de

infracțiuni și integrarea sa pozitivă în societate.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte nu poate reține solicitarea apărării inculpatului, în

sensul reducerii pedepsei aplicate, deoarece în cauză a fost făcută o apreciere

plurală a tuturor criteriilor specifice individualizării pedepsei, nefiind

incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârea

pronunțată de instanța de apel fiind legală și temeinică.

Totodată, Înalta Curte,

verificând decizia atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce

s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei

penale nr. 309 din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Iași.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare

către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 309 din 14

septembrie 2004 a Curții de Apel Iași.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 ianuarie 2005.