ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 595/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 209 din 11 martie 2004 a Tribunalului Iași, inculpatul B.V. a fost condamnat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată s-a dedus durata reținerii de o zi, de la data de 24 octombrie 2002, până la data de 25 octombrie 2002. S-a luat act de renunțarea moștenitorului legal al părții civile, I.V., la acțiunea civilă formulată de partea civilă I.M. și constată că moștenitorii legali I.E.

și T.A. nu au formulat pretenții civile în cadrul procesului penal. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.V. a unui cuțit de bucătărie, obiect care a servit la săvârșirea infracțiunii și care a fost ridicat de organele de cercetare penală la data de 24 octombrie 2002. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.900.000 lei, din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 22 octombrie 2002, partea vătămată I.M. i-a cerut inculpatului B.V. să-l tundă și să-l bărbierească, timp în care cei doi au consumat băuturi alcoolice în locuința celui de-al doilea.

Pentru serviciile prestate, partea vătămată i-a plătit inculpatului suma de 50.000 lei. Inculpatul i-a cerut și restituirea unei datorii anterioare, dar partea vătămată l-a refuzat. În aceste împrejurări, inculpatul a amenințat victima cu un cuțit luat de pe masă, cerându-i să-i dea toți banii avuți asupra sa. Întrucât partea vătămată nu s-a conformat cererii sale, inculpatul i-a controlat buzunarele hainei, dar nu a găsit bani, astfel că a încetat acțiunea. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, proces-verbal de ridicare a obiectului corp-delict, declarațiile martorilor N.V., C.E., C.I., declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 385 din 2 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700.000 lei din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul B.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești pronunțate și achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.; în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 18, 17 1 și 14 C. proc.

pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt, au stabilit în mod just vinovăția inculpatului și au dat încadrarea juridică legală și temeinică faptei săvârșite de acesta. Inculpatul a recunoscut în timpul urmăririi penale faptul că l-a amenințat pe I.M. cu cuțitul pentru a-l determina să-i restituie datoria bănească, iar în ultimul cuvânt în fața instanței de fond a declarat că regretă comiterea infracțiunii. Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită cu declarația părții vătămate și declarațiile martorului ocular N.V., care a relatat cum inculpatul a amenințat cu cuțitul și l-a căutat de bani prin buzunarele hainei pe I.M.

În consecință, în cauză neexistând temeiuri de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., Curtea urmează să respingă această critică formulată prin motivele de recurs. Cu privire la modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.V., Curtea constată că instanțele de judecată nu au dat aprecierea cuvenită tuturor împrejurărilor în care s-a săvârșit fapta, încălcând în acest mod dispozițiile art. 72 C. pen. Inculpatul și partea vătămată aveau o relație normală, firească între doi consăteni, dovada constituind-o nu numai faptul că victima a avut inițiativa de a intra în locuința lui B.V. și de a-i solicita prestarea unor servicii, dar și că părțile au și consumat împreună alcool.

Este evident, de asemenea, faptul că inculpatul nu a intenționat să agreseze și să deposedeze victima de bani, deoarece ar fi putut să facă acest lucru în timp ce îl tundea și îl bărbierea, poziția victimei și ustensilele folosite de inculpat favorizându-l pe acesta din urmă într-o astfel de acțiune. Starea de nervozitate a inculpatului și reacția sa violentă s-au produs în momentul plății, când, constatând că victima îi plătește doar 50.000 lei, inculpatul i-a amintit de datoria pe care o avea față de el, cerându-i să i-o achite. Existența, realitatea acestei datorii este confirmată de martorul N.V. Refuzul victimei l-a determinat pe inculpat să o amenințe și să încerce să-și recupereze singur banii.

Inculpatul trăiește în condiții precare, interesul său material fiind acutizat de această stare. Conflictul s-a stins de la sine, martorul N.V. arătând că după acest moment, cei prezenți au consumat alcool și s-au despărțit în „ bune condiții”. Partea vătămată a exagerat apoi dimensiunile conflictului, arătând că inculpatul i-a sustras suma de 1.200.000 lei, susținere ce s-a dovedit nereală și care a fost înlăturată în mod justificat de instanța de judecată. Pentru aceste motive care se constituie în circumstanțe reale ale comiterii faptei, Curtea consideră că în cauză este justificată aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., cu consecința legală a reducerii pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., de la 3 ani și 8 luni închisoare la 2 ani închisoare.

Prin cuantumul și modalitatea sa de executare, această pedeapsă este în măsură să asigure atât scopul preventiv cât și cel educativ al sancțiunii penale, astfel cum este el prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen. Celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești vor fi menținute. Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 385 din 2 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 209 din 11 martie 2004 a Tribunalului Iași, numai cu privire la individualizarea pedepsei. Face aplicarea dispozițiilor art. 74, art. 76 C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., de la 3 ani și 8 luni închisoare la 2 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții. Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2005.