ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5969/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 65/ P din

15 mai 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, au fost condamnați inculpații:

- E.C. și

- M.O. la pedepse de câte 8 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (modificat

prin Legea nr. 169/2002).

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive de la 1

noiembrie 2002, la zi.

În temeiul dispozițiilor art. 14

lit. b) C. proc. pen., combinat cu art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art.

998 C. civ., inculpații au fost obligați să plătească în solidar părții civile

H.C.I., suma de 16.000.000 lei reprezentând daune materiale, precum și suma de

8.000 Euro sau echivalentul ei în lei la data executării sentinței reprezentând

daune morale.

S-a respins cererea părții civile

privind obligarea inculpaților la plata sumei de 200 Euro cu titlu de cheltuieli

judiciare, ca nedovedită.

S-a dispus acordarea onorariului

pentru apărătorul din oficiu în faza urmăririi penale și obligarea inculpaților

la câte 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin aceeași hotărâre

judecătorească, a fost condamnat și inculpatul C.L.A., coautor la săvârșirea

aceleiași fapte penale.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 22 octombrie 2002,

partea vătămată H.C.I., taximetrist, i-a transportat pe cei trei inculpați din

localitatea Deva în localitatea Moldova Nouă încasând pentru cursa efectuată

prețul de 2.000.000 lei.

Inculpații au luat hotărârea ca pe

drumul de întoarcere să-l deposedeze pe taximetrist de banii și bunurile pe

care le avea asupra sa.

Inculpatul M.O., care se afla în

taxi împreună cu C.L., i-au cerut părții vătămate să oprească autoturismul, în

spatele acestuia circulând inculpatul E.C., la volanul unei alte mașini.

Inculpații au pretins părții

vătămate să le dea banii și, la refuzul acesteia, au lovit-o. Victima a

încercat să scape prin fugă, dar a fost ajunsă din urmă de E.C. și M.O. care au

lovit-o cu pumnii și picioarele; apoi, inculpatul E.C. a amenințat-o cu un

pistol tip brichetă pentru a o determina să le dea banii. Inculpatul M.O. a sustras

din buzunarul hainei părții vătămate suma de 130 Euro și 1.300.000 lei, iar

inculpatul E.C. i-a luat inelul de pe deget.

Cel de-al treilea făptuitor, a

sustras din autoturismul victimei radiocasetofonul, un aparat - calculator

pentru mașină, un neon, o haină din stofă și roata de rezervă.

Inculpatul E.C. a împins victima în

râpa din apropiere.

Pe drum, inculpații au valorificat

bunurile sustrase.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 333/ A din 22 octombrie 2002 al Serviciului Județean de

Medicină legală Caraș-Severin rezultă că victima a suferit leziuni care au

necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de cercetare la

fața locului, acte medico-legale, declarațiile martorilor V.L.O., B.I., T.M.,

G.I., procese-verbale de confruntare, proces-verbal de recunoaștere din grup,

planșe fotografice, procese-verbale de reconstituire, dovezi de

predare-primire, declarațiile inculpaților.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 239 din 23 iunie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile

inculpaților.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații E.C. și M.O.

Inculpatul E.C. a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea sa în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen. În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Inculpatul M.O. a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și schimbarea încadrării

juridice a faptei reținute în sarcina sa în infracțiunea de furt calificat,

deoarece nu a exercitat violențe asupra părții vătămate. În subsidiar, a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

Examinând recursurile, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate.

Din materialul probator administrat

în cauză rezultă că hotărârea de a o deposeda pe partea vătămată de banii și

bunurile pe care le avea asupra sa a fost comună. Inculpații au acționat

corelat, conjugându-și gesturile de amenințare și violență, precum și cele de

deposedare a victimei în scopul îndeplinirii rezoluției infracționale luate.

Atât inculpatul E.C., cât și

inculpatul M.O. au amenințat-o și au lovit-o pe partea vătămată H.C.I., acest

fapt rezultând fără dubiu din declarațiile amănunțite ale victimei, coroborate

cu constatările actului medico-legal, cât și din declarațiile inculpatului M.O.

care a descris agresiunea comună comisă asupra șoferului de taxi și sustragerea

bunurilor acestuia, precum și din procesele verbale de confruntare a părții

vătămate cu inculpații.

Așa fiind, în cauză se constată că

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.,

pe care instanțele de judecată au reținut-o în mod corect în sarcina ambilor

inculpați-recurenți, neimpunându-se nici achitarea vreunuia dintre aceștia sau

schimbarea încadrării juridice.

Pedepsele aplicate inculpaților

recurenți reflectă valorificarea tuturor criteriilor generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele de judecată având în

vedere pericolul social deosebit al faptei săvârșite manifestat prin modul de

concepere și realizare a infracțiunii, abandonarea victimei, dar și datele

referitoare la persoana inculpaților care nu au antecedente penale și și-au

manifestat regretul pentru fapta săvârșită.

Curtea constată că, prin modalitatea

de executare și cuantumul pedepselor stabilite, acestea sunt în măsură să

contribuie la reeducarea inculpaților și prevenirea săvârșirii de alte fapte

penale.

Pentru aceste motive și constatând

din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca

nefondate recursurile declarate de inculpații E.C. și M.O.

Timpul reținerii și al arestării

preventive se va deduce din durata pedepselor aplicate de la 1 noiembrie 2002

la 17 decembrie 2003, pentru ambii inculpați.

Recurenții inculpați vor fi obligați

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații E.C. și M.O. împotriva deciziei penale nr. 239/ A din 23 iunie 2003

a Curții de Apel Timișoara, ca nefondate.

Deduce din pedepsele aplicate,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 1 noiembrie 2002 la 17

decembrie 2003, pentru ambii inculpați.

Obligă pe recurenții inculpați la

plata sumei de câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 decembrie 2003.