ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5969/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65/ P din 15 mai 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, au fost condamnați inculpații: - E.C. și - M.O. la pedepse de câte 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. (modificat prin Legea nr. 169/2002). S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive de la 1 noiembrie 2002, la zi. În temeiul dispozițiilor art. 14 lit. b) C. proc.

pen., combinat cu art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ., inculpații au fost obligați să plătească în solidar părții civile H.C.I., suma de 16.000.000 lei reprezentând daune materiale, precum și suma de 8.000 Euro sau echivalentul ei în lei la data executării sentinței reprezentând daune morale. S-a respins cererea părții civile privind obligarea inculpaților la plata sumei de 200 Euro cu titlu de cheltuieli judiciare, ca nedovedită. S-a dispus acordarea onorariului pentru apărătorul din oficiu în faza urmăririi penale și obligarea inculpaților la câte 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Prin aceeași hotărâre judecătorească, a fost condamnat și inculpatul C.L.A., coautor la săvârșirea aceleiași fapte penale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În seara zilei de 22 octombrie 2002, partea vătămată H.C.I., taximetrist, i-a transportat pe cei trei inculpați din localitatea Deva în localitatea Moldova Nouă încasând pentru cursa efectuată prețul de 2.000.000 lei. Inculpații au luat hotărârea ca pe drumul de întoarcere să-l deposedeze pe taximetrist de banii și bunurile pe care le avea asupra sa. Inculpatul M.O., care se afla în taxi împreună cu C.L., i-au cerut părții vătămate să oprească autoturismul, în spatele acestuia circulând inculpatul E.C., la volanul unei alte mașini. Inculpații au pretins părții vătămate să le dea banii și, la refuzul acesteia, au lovit-o.

Victima a încercat să scape prin fugă, dar a fost ajunsă din urmă de E.C. și M.O. care au lovit-o cu pumnii și picioarele; apoi, inculpatul E.C. a amenințat-o cu un pistol tip brichetă pentru a o determina să le dea banii. Inculpatul M.O. a sustras din buzunarul hainei părții vătămate suma de 130 Euro și 1.300.000 lei, iar inculpatul E.C. i-a luat inelul de pe deget. Cel de-al treilea făptuitor, a sustras din autoturismul victimei radiocasetofonul, un aparat - calculator pentru mașină, un neon, o haină din stofă și roata de rezervă. Inculpatul E.C. a împins victima în râpa din apropiere. Pe drum, inculpații au valorificat bunurile sustrase. Din raportul de constatare medico-legală nr. 333/ A din 22 octombrie 2002 al Serviciului Județean de Medicină legală Caraș-Severin rezultă că victima a suferit leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, acte medico-legale, declarațiile martorilor V.L.O., B.I., T.M., G.I., procese-verbale de confruntare, proces-verbal de recunoaștere din grup, planșe fotografice, procese-verbale de reconstituire, dovezi de predare-primire, declarațiile inculpaților. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 239 din 23 iunie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații E.C. și M.O. Inculpatul E.C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. Inculpatul M.O. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa în infracțiunea de furt calificat, deoarece nu a exercitat violențe asupra părții vătămate. În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Examinând recursurile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate. Din materialul probator administrat în cauză rezultă că hotărârea de a o deposeda pe partea vătămată de banii și bunurile pe care le avea asupra sa a fost comună.

Inculpații au acționat corelat, conjugându-și gesturile de amenințare și violență, precum și cele de deposedare a victimei în scopul îndeplinirii rezoluției infracționale luate. Atât inculpatul E.C., cât și inculpatul M.O. au amenințat-o și au lovit-o pe partea vătămată H.C.I., acest fapt rezultând fără dubiu din declarațiile amănunțite ale victimei, coroborate cu constatările actului medico-legal, cât și din declarațiile inculpatului M.O. care a descris agresiunea comună comisă asupra șoferului de taxi și sustragerea bunurilor acestuia, precum și din procesele verbale de confruntare a părții vătămate cu inculpații.

Așa fiind, în cauză se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., pe care instanțele de judecată au reținut-o în mod corect în sarcina ambilor inculpați-recurenți, neimpunându-se nici achitarea vreunuia dintre aceștia sau schimbarea încadrării juridice. Pedepsele aplicate inculpaților recurenți reflectă valorificarea tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele de judecată având în vedere pericolul social deosebit al faptei săvârșite manifestat prin modul de concepere și realizare a infracțiunii, abandonarea victimei, dar și datele referitoare la persoana inculpaților care nu au antecedente penale și și-au manifestat regretul pentru fapta săvârșită.

Curtea constată că, prin modalitatea de executare și cuantumul pedepselor stabilite, acestea sunt în măsură să contribuie la reeducarea inculpaților și prevenirea săvârșirii de alte fapte penale. Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpații E.C. și M.O. Timpul reținerii și al arestării preventive se va deduce din durata pedepselor aplicate de la 1 noiembrie 2002 la 17 decembrie 2003, pentru ambii inculpați. Recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen.

și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații E.C. și M.O. împotriva deciziei penale nr. 239/ A din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondate. Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și al arestării preventive de la 1 noiembrie 2002 la 17 decembrie 2003, pentru ambii inculpați. Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2003.