Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.07.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3332/2003

HOTĂRÂRE
10.07.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3332/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1237 din 20 martie 2003, Judecătoria Craiova și-a declinat competența de soluționare a cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul I.C., deținut în Penitenciarul Craiova în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând că a fost transferat la Penitenciarul Jilava. Prin sentința penală nr. 1398 din 26 mai 2003, Judecătoria sectorului 4, la rândul ei, și-a declinat competența de judecare în favoarea Judecătoriei Craiova, unde condamnatul se afla internat la data introducerii cererii de contopire și unde de altfel, între timp, a fost transferat.

Ivindu-se astfel un conflict negativ de competență s-a trimis dosarul la Curtea Supremă de Justiție, secția penală, pentru soluționarea acestuia. Se constată că Judecătoria Craiova este competentă să judece cererea de contopire. Potrivit art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanța competentă să dispună, asupra modificării pedepsei, în cazul în care cel condamnat se află în stare de deținere, este instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. Cum condamnatul la data introducerii cererii de contopire se afla în Penitenciarul Craiova, competența revenea Judecătoriei Craiova, indiferent de faptul dacă între timp acesta ar fi fost transferat la alt loc de deținere.

În consecință, urmează a se stabili competența în favoarea Judecătoriei Craiova. Onorariul pentru apărarea din oficiu a condamnatului se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de contopire a pedepselor formulate de condamnatul I.C., în favoarea Judecătoriei Craiova. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iulie 2003.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1730/2003
precum și că ultima instanță a cărei hotărâre a rămas definitivă este Judecătoria Sibiu, competența de soluționare a contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 389 alin. (2) C. proc. pen., revine acestei din urmă instanțe. Inve
ÎCCJ 2005-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 724/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2637 din 8 octombrie 2004, Judecătoria Botoșani a declinat în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București competența soluționării cerer
ÎCCJ 2003-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1547/2003
Asupra conflictului negativ de competență, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 498 din 15 octombrie 2002, Tribunalul Constanța și-a declinat în favoarea Tribunalului București, competența de soluțion
ÎCCJ 2003-05-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2453/2003
Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 2 iulie 2002, C.S.L., deținut în Spitalul penitenciar București, cere contopirea unor pedepse, aplicare de Judecătoria Timișoara. Judecătoria
ÎCCJ 2003-08-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3521/2003
condamnatul se află în stare de detenție, este instanța corespunzătoare celei de executare, însă în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. La rândul său, Judecătoria Brăila, prin sentința penală nr. 1068 din 6 mai 2003 și-a mot
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă