ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1691/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul B.I., a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună obligarea pârâtului la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, în raport de legislația în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare, respectiv Legea nr. 164 din 1 aprilie 2001, și nu Decretul nr. 214/1977 avut în vedere în mod greșit prin decizia de pensionare. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 152 din 4 februarie 2002, a admis acțiunea și a dispus recalcularea pensiei, în raport de dispozițiile Legii nr. 164/2001, începând cu data încetării raporturilor de muncă, 7 iunie 2001, data emiterii deciziei de pensionare.

S-a reținut pentru aceasta că legislația ce urmează a se aplica petentului, referitoare la calcularea drepturilor de pensie, este Legea nr. 164/2001, în vigoare la data când s-a depus cererea prin care s-a solicitat stabilirea pensiei pentru limită de vârstă și anume, 3 aprilie 2001. S-a mai stabilit că raporturile de muncă ale petentului cu unitatea, au încetat la data emiterii deciziei de pensionare și anume 7 iunie 2001 și nu la data de 9 martie 2001 când a fost emis ordinul de zi nr. 047 din 8 martie 2001. Prin decizia nr. 1254 din 27 mai 2002, Curtea de Apel Ploiești, a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței, de către Ministerul de Interne. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs, a reținut, raportat la prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000, că data încetării calității de asigurat intervine la data îndeplinirii condițiilor de pensionare și după primirea deciziei de admitere a cererii de pensie.

Ca atare, încetarea raporturilor de muncă ale intimatului nu putea interveni decât la data nașterii dreptului de plată a pensiei, iar aceasta, la data primirii deciziei de admitere a cererii de pensionare, în speță, 7 iunie 2001, când era în vigoare Legea nr. 164/2001. Referitor, la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, reține mai departe instanța, potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 7 din 15 ianuarie 2002, aceasta este 10 aprilie 2001, data publicării în Monitorul Oficial, și nu 1 aprilie 2001 cum este prevăzut în art. 87 din lege. Împotriva acestor hotărâri, în temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține în esență că, raportat la prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cuantumul pensiei se determină în funcție de legislația în vigoare la data îndeplinirii condițiilor de pensionare și nu la data emiterii deciziei de pensionare, în speță, reclamantul fiind trecut în rezervă cu drept de pensie de serviciu la data de 28 februarie 2001, iar cererea de pensionare a fost formulată la 4 aprilie 2001. Prin urmare, deși încetarea calității de asigurat a avut loc la data de 28 februarie 2001, drepturile de pensie trebuiau acordate de la data depunerii cererii, respectiv 4 aprilie 2001, situație în care, cuantumul pensiei se determină în funcție de dispozițiile Decretului nr. 214/1977 și nu ale Legii nr. 164/2001 lege care a intrat în vigoare ulterior, la 10 aprilie 2001, conform deciziei Curții Constituționale nr. 7 din 15 ianuarie 2002. Prin întâmpinarea formulată, intimatul B.I.

a solicitat respingerea recursului în anulare, arătând că, decizia Curții Constituționale invocată în recurs a fost publicată în M.Of. nr. 220 din 2 aprilie 2002 având putere numai pentru viitor, conform art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. De altfel, mai susține intimatul, data depunerii cererii de pensionare, nu este 4 aprilie 2001, ci 10 aprilie 2001, data înregistrării acesteia. Recursul nu este fondat. Esențial, recursul în anulare vizează chestiunea principală, de rezolvat în speță și anume, dacă în raport de prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, pensia cuvenită contestatorului trebuie acordată corespunzător dispozițiilor acesteia din urmă, cum au apreciat instanțele, sau, în conformitate cu dispozițiile normelor legale anterioare - Decretul nr. 214/1977, cum se susține în recursul în anulare.

Din această perspectivă, se susține că trebuie avute în vedere, datele de 4 aprilie 2001, ca moment al depunerii cererii de pensionare, și 10 aprilie 2001 (nu 1 aprilie 2001), ca moment al intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, aceasta în conformitate cu decizia Curții Constituționale nr. 7 din 15 ianuarie 2002. Or, raportat la aceste chestiuni, este de reținut, sub un prim aspect, că la data de 4 aprilie 2001, când se consideră a fi fost depusă cererea de pensie, Legea nr. 164/2001 apărea ca intrată în vigoare, conform prevederilor art. 87 din lege.

Este adevărat că, ulterior, respectiv la 15 ianuarie 2002 a fost pronunțată decizia nr. 7 a Curții Constituționale prin care acest text a fost declarat neconstituțional, consecința firescă fiind aceea că data intrării în vigoare a legii a rămas a fi cea a publicării ei în Monitorul Oficial, respectiv 10 aprilie 2001. În conformitate însă, cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia este obligatorie de la data publicării ei în Monitorul Oficial și produce efecte numai pentru viitor. Cu alte cuvinte, sub acest aspect, drepturile contestatorului, la acea dată, oricum trebuiau stabilite corespunzător dispozițiilor Legii nr. 164/2001.

Dar, situația rămâne aceeași chiar dacă, s-ar avea în vedere, data de 10 aprilie 2001, ca moment al intrării în vigoare a legii menționate, recunoscându-se în acest sens deci, efectele juridice ale deciziei Curții Constituționale. Aceasta întrucât, din prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 49/2001 și Legea nr. 338/2002, și din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000 (pct. 30), rezultă că în sensul celor de mai sus, în ce privește acordarea dreptului de pensie, trebuie avută în vedere data înregistrării cererii, cu toate actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor de pensionare. Or, de necontestat, în acest sens, deși cererea de pensionare a fost formulată la 4 aprilie 2001, dosarul de pensie a fost înregistrat la 10 aprilie 2001 dată la care, a intrat în vigoare Legea nr. 164/2001.

Așadar și în raport de acest moment, dreptul de pensie trebuia stabilit în conformitate cu dispozițiile acestei legi și nu potrivit prevederilor legale anterioare, nefiind lipsit de importanță în acest sens că, totuși, dreptul menționat a fost stabilit la momentul și prin emiterea deciziei de pensionare, respectiv 7 iunie 2001. Așa fiind, cum prin hotărârile atacate pe această cale, nu s-a încălcat (esențial) legea, recursul în anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 152 din 4 ianuarie 2002 a Tribunalului Dâmbovița și deciziei nr. 1254 din 27 mai 2002 Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.