ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1691/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1691/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului
în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul B.I., a chemat în judecată
Ministerul de Interne, solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună
obligarea pârâtului la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, în raport
de legislația în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare, respectiv
Legea nr. 164 din 1 aprilie 2001, și nu Decretul nr. 214/1977 avut în vedere în
mod greșit prin decizia de pensionare.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința
civilă nr. 152 din 4 februarie 2002, a admis acțiunea și a dispus recalcularea
pensiei, în raport de dispozițiile Legii nr. 164/2001, începând cu data
încetării raporturilor de muncă, 7 iunie 2001, data emiterii deciziei de
pensionare.
S-a reținut pentru aceasta că
legislația ce urmează a se aplica petentului, referitoare la calcularea
drepturilor de pensie, este Legea nr. 164/2001, în vigoare la data când s-a
depus cererea prin care s-a solicitat stabilirea pensiei pentru limită de
vârstă și anume, 3 aprilie 2001.
S-a mai stabilit că raporturile de
muncă ale petentului cu unitatea, au încetat la data emiterii deciziei de
pensionare și anume 7 iunie 2001 și nu la data de 9 martie 2001 când a fost
emis ordinul de zi nr. 047 din 8 martie 2001.
Prin decizia nr. 1254 din 27 mai
2002, Curtea de Apel Ploiești, a respins ca nefondat recursul declarat
împotriva sentinței, de către Ministerul de Interne.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
recurs, a reținut, raportat la prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000, că
data încetării calității de asigurat intervine la data îndeplinirii condițiilor
de pensionare și după primirea deciziei de admitere a cererii de pensie. Ca
atare, încetarea raporturilor de muncă ale intimatului nu putea interveni decât
la data nașterii dreptului de plată a pensiei, iar aceasta, la data primirii
deciziei de admitere a cererii de pensionare, în speță, 7 iunie 2001, când era
în vigoare Legea nr. 164/2001.
Referitor, la data intrării în
vigoare a Legii nr. 164/2001, reține mai departe instanța, potrivit deciziei
Curții Constituționale nr. 7 din 15 ianuarie 2002, aceasta este 10 aprilie
2001, data publicării în Monitorul Oficial, și nu 1 aprilie 2001 cum este
prevăzut în art. 87 din lege.
Împotriva acestor hotărâri, în
temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în
anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,
ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Se susține în esență că, raportat la
prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și
alte drepturi de asigurări sociale, cuantumul pensiei se determină în funcție
de legislația în vigoare la data îndeplinirii condițiilor de pensionare și nu
la data emiterii deciziei de pensionare, în speță, reclamantul fiind trecut în
rezervă cu drept de pensie de serviciu la data de 28 februarie 2001, iar
cererea de pensionare a fost formulată la 4 aprilie 2001.
Prin urmare, deși încetarea
calității de asigurat a avut loc la data de 28 februarie 2001, drepturile de pensie
trebuiau acordate de la data depunerii cererii, respectiv 4 aprilie 2001,
situație în care, cuantumul pensiei se determină în funcție de dispozițiile
Decretului nr. 214/1977 și nu ale Legii nr. 164/2001 lege care a intrat în
vigoare ulterior, la 10 aprilie 2001, conform deciziei Curții Constituționale
nr. 7 din 15 ianuarie 2002.
Prin întâmpinarea formulată,
intimatul B.I. a solicitat respingerea recursului în anulare, arătând că,
decizia Curții Constituționale invocată în recurs a fost publicată în M.Of. nr.
220 din 2 aprilie 2002 având putere numai pentru viitor, conform art. 26 alin.
(5) din Legea nr. 47/1992.
De altfel, mai susține intimatul,
data depunerii cererii de pensionare, nu este 4 aprilie 2001, ci 10 aprilie
2001, data înregistrării acesteia.
Recursul nu este fondat.
Esențial, recursul în anulare
vizează chestiunea principală, de rezolvat în speță și anume, dacă în raport de
prevederile art. 83 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și
alte drepturi de asigurări sociale, și de momentul intrării în vigoare a Legii
nr. 164/2001, pensia cuvenită contestatorului trebuie acordată corespunzător
dispozițiilor acesteia din urmă, cum au apreciat instanțele, sau, în
conformitate cu dispozițiile normelor legale anterioare - Decretul nr.
214/1977, cum se susține în recursul în anulare.
Din această perspectivă, se susține
că trebuie avute în vedere, datele de 4 aprilie 2001, ca moment al depunerii
cererii de pensionare, și 10 aprilie 2001 (nu 1 aprilie 2001), ca moment al
intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, aceasta în conformitate cu decizia
Curții Constituționale nr. 7 din 15 ianuarie 2002.
Or, raportat la aceste chestiuni,
este de reținut, sub un prim aspect, că la data de 4 aprilie 2001, când se
consideră a fi fost depusă cererea de pensie, Legea nr. 164/2001 apărea ca
intrată în vigoare, conform prevederilor art. 87 din lege. Este adevărat că,
ulterior, respectiv la 15 ianuarie 2002 a fost pronunțată decizia nr. 7 a
Curții Constituționale prin care acest text a fost declarat neconstituțional,
consecința firescă fiind aceea că data intrării în vigoare a legii a rămas a fi
cea a publicării ei în Monitorul Oficial, respectiv 10 aprilie 2001.
În conformitate însă, cu prevederile
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, decizia este obligatorie de la data publicării ei în
Monitorul Oficial și produce efecte numai pentru viitor.
Cu alte cuvinte, sub acest aspect,
drepturile contestatorului, la acea dată, oricum trebuiau stabilite
corespunzător dispozițiilor Legii nr. 164/2001.
Dar, situația rămâne aceeași chiar
dacă, s-ar avea în vedere, data de 10 aprilie 2001, ca moment al intrării în
vigoare a legii menționate, recunoscându-se în acest sens deci, efectele
juridice ale deciziei Curții Constituționale.
Aceasta întrucât, din prevederile
art. 83 din Legea nr. 19/2000, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr.
49/2001 și Legea nr. 338/2002, și din Normele Metodologice de aplicare a Legii
nr. 19/2000 (pct. 30), rezultă că în sensul celor de mai sus, în ce privește
acordarea dreptului de pensie, trebuie avută în vedere data înregistrării
cererii, cu toate actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor de pensionare.
Or, de necontestat, în acest sens,
deși cererea de pensionare a fost formulată la 4 aprilie 2001, dosarul de
pensie a fost înregistrat la 10 aprilie 2001 dată la care, a intrat în vigoare
Legea nr. 164/2001.
Așadar și în raport de acest moment,
dreptul de pensie trebuia stabilit în conformitate cu dispozițiile acestei legi
și nu potrivit prevederilor legale anterioare, nefiind lipsit de importanță în
acest sens că, totuși, dreptul menționat a fost stabilit la momentul și prin
emiterea deciziei de pensionare, respectiv 7 iunie 2001.
Așa fiind, cum prin hotărârile
atacate pe această cale, nu s-a încălcat (esențial) legea, recursul în anulare
urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul
în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 152 din 4 ianuarie 2002 a
Tribunalului Dâmbovița și deciziei nr. 1254 din 27 mai 2002 Curții de Apel
Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.