ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1961/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 99 din 3

septembrie 2002 a Tribunalului Olt, inculpatul P.E. a fost condamnat la

pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen. și la pedeapsa de 5 ani

închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol prevăzută de

art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.

Inculpatului i s-a interzis

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare sporită cu un an închisoare, în total 9 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

arestul preventiv de la 18 aprilie 2002 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea unui ciomag, corp delict de la inculpat.

Inculpatul a fost obligat la plata

despăgubirilor civile în sumă de 350.000 lei către partea civilă D.M. și la

2.627.394 lei către partea civilă Spitalul Drăgănești Olt cu dobânzi legale de

la rămânerea definitivă a hotărârii până la recuperarea integrală a

prejudiciului.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul

a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 1.500.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 17 aprilie 2002,

inculpatul P.E. a pătruns fără drept în locuința părții vătămate D.M. și a

lovit-o cu pumnii, cerându-i bani, împrejurare în care victima i-a remis suma

de 570.000 lei. Apoi, inculpatul s-a dezbrăcat, intenționând să întrețină

raporturi sexuale cu partea vătămată dar, datorită strigătelor de ajutor ale acesteia

a renunțat și a plecat, abandonând ciomagul cu care fusese înarmat.

Din certificatul medico-legal nr.

566/ E din 13 mai 2002, eliberat de Serviciul de medicină legală al județului

Olt rezultă că victima, a suferit leziuni traumatice care au necesitat 13 - 14

zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de percheziție

domiciliară, proces-verbal de recunoaștere, dovadă de restituire, acte

medico-legale, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor D.Șt., C.N.,

B.G.R., declarațiile inculpatului. În timpul urmăririi penale inculpatul P.E. a

recunoscut faptele comise pentru ca, în timpul cercetării judecătorești să nege

săvârșirea acestora.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 13 din 23 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul P.E., solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor atacate și achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru tentativa

la infracțiunea de viol și respectiv în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. d) pentru infracțiunea de tâlhărie.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reducerea cuantumului pedepsei aplicate și reținerea în favoarea sa a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.

Temeiul juridic invocat al

recursului declarat îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 10,

12, 14, 17

1

și 18 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând materialul probator

administrat în cauză, Curtea constată că trimiterea în judecată și condamnarea

inculpatului P.E. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197

alin. (1) C. pen., este nelegală și netemeinică.

Potrivit dispozițiilor art. 279

alin. (1) C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la

plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care

legea prevede că este necesară o astfel de plângere.

Infracțiunea de viol prevăzută de

art. 197 alin. (1) C. pen., este una dintre aceste infracțiuni, plângerea

prealabilă a persoanei vătămate constituind un act de sesizare și o condiție de

pedepsibilitate și procedibilitate în lipsa căreia acțiunea penală nu poate fi

pusă în mișcare

[

(art. 197 alin.

(4) C. pen.)].

Plângerea prealabilă putea fi

introdusă numai de partea vătămată D.M., persoană cu capacitate de exercițiu

deplină, care nu a uzat însă de acest drept.

Prin urmare, Curtea constată că în

cauză lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, caz în care se impune

soluția de încetare a procesului penal în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., față de inculpatul

P.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 197

alin. (1) C. pen.

Pentru aceste considerente, Curtea

urmează să admită recursul declarat de inculpatul P.E. și să caseze decizia

penală nr. 13 din 23 ianuarie 2003 a Curții de Apel Craiova și sentința penală

nr. 99 din 3 septembrie 2002 a Tribunalului Olt numai cu privire la condamnarea

pentru tentativa la infracțiunea de viol prevăzută de art. 20 raportat la art.

157 alin. (1) C. pen. și la sporul aplicat.

Dispozițiile art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., vor fi înlăturate, ca și aplicarea sporului de un an

închisoare, pedepsele aplicate fiind repuse în individualitatea lor.

Curtea va dispune încetarea

procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197

alin. (1) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., față de inculpatul P.E.

Cât privește infracțiunea de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen., reținută în

sarcina aceluiași recurent-inculpat, Curtea constată că în mod temeinic s-a

dispus condamnarea acestuia de către instanța de judecată.

Analizând probele administrate în

cauză, Curtea stabilește că situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost

corect reținute și interpretate.

Săvârșirea faptei de către inculpat

rezultă în mod indiscutabil din declarațiile părții vătămate D.M. și ale

martorilor D.Șt. și C.N. care, deși au perceput indirect evenimentele, au

ajutat, prin depozițiile lor la întregirea filmului derulării acestora.

De altfel, chiar inculpatul a

recunoscut săvârșirea infracțiunii în faza de urmărire penală, iar asupra sa

s-au găsit banii sustrași de la partea vătămată.

Cum sustragerea sumei de bani a avut

loc prin violență, actele medicale și ciomagul găsit la fața locului confirmând

acest lucru, noaptea, în locuința victimei, în mod temeinic s-a constatat că fapta

comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen.

Curtea constată că instanțele de

judecată s-au pronunțat asupra tuturor faptelor reținute în sarcina

inculpatului prin actul de sesizare și cu privire la toate probele administrate

și cererile formulate, astfel că găsește neîntemeiată invocarea dispozițiilor

art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Cât privește celelalte temeiuri

juridice de recurs, prin prisma argumentelor prezentate mai sus, este neîndoios

că ele nu sunt fondate și urmează a fi respinse.

Pedeapsa aplicată inculpatului P.E.

este just individualizată, în concordanță cu cerințele articolului 72 C. pen.

La aprecierea cuantumului pedepsei

dispuse s-a avut în vedere pericolul social concret al infracțiunii săvârșite,

faptul că inculpatul a pătruns fără drept, noaptea, în locuința unei persoane

septuagenare și i-a sustras prin violență banii din pensie.

Instanța de judecată a cântărit și

datele legate de persoana inculpatului (vârsta, lipsa antecedentelor penale),

dar și lipsa de sinceritate manifestată pe parcursul procesului penal.

Așa fiind, Curtea constată că nu

sunt motive de reducere a cuantumului pedepsei aplicate și nici de reținere a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., în favoarea

inculpatului.

Inculpatul P.E. urmează să execute

pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen.

Timpul reținerii și al arestării

preventive de la 18 aprilie 2002 la zi va fi dedus din durata pedepsei

aplicate.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor

vor fi menținute.

Văzând dispozițiile art. 385

9

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 13 din 23 ianuarie 2003 a Curții

de Apel Craiova.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 99 din 3 septembrie 2002 a Tribunalului Olt, numai cu privire la

condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin.

(1) C. pen. și la sporul aplicat.

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., precum și sporul de un an închisoare, repunând

pedepsele aplicate în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal

față de inculpatul P.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20

raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., pentru lipsa plângerii prealabile a

persoanei vătămate.

Inculpatul urmează să execute

pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 18 aprilie 2002,

la 16 aprilie 2003.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 aprilie 2003.