ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3508/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3508/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 217 din 9

noiembrie 2005 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul M.M., la pedeapsa

de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pe timp de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a),

raportat la art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost

interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 C. pen., pe

durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., a fost

dedusă din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 20

septembrie 2005 ora 14, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la 1.540.199

lei către C.A.S. Olt și la 35.999.357 lei către C.A.S. București, cu titlul de

despăgubiri civile, plus dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a

debitelor, și la 50.000.000 lei daune morale și 38.000.000 lei despăgubiri

civile către partea civilă O.V.

S-a dispus aplicarea măsurii prevăzută

de art. 114 C. pen., și a fost obligat inculpatul la 20.000.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Olt a fost trimis în judecată inculpatul M.M. în stare de arest

preventiv, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând

în aceea că, în după-amiaza zilei de 5 mai 2004, în jurul orei 20,000, a

lovit-o cu furca în cap și peste corp pe partea vătămată O.V., cauzându-i

leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri

medicale.

Prin același rechizitoriu, s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.G., pentru

infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art.

174 și 175 lit. i) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de către acesta,

în baza art. 249 C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen.

Din actele și lucrările dosarului

s-a reținut că începând cu anul 2003 relațiile dintre partea vătămată O.V. și

membrii familiei M., s-au deteriorat din cauza unei suprafețe de teren,

amplasată în extravilanul localității Dăneasa, suprafață care a fost atribuită

părții vătămate.

Din acest motiv, în cursul anului

2003, partea vătămată a avut un incident cu inculpatul, care a lovit-o cu un

corp contondent, cauzându-i leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare

6-7 zile îngrijiri medicale, și în urma căreia M.M. a fost sancționat

contravențional de către organul de poliție Dăneasa cu 1.000.000 lei amendă

contravențională.

În după amiaza zilei de 5 mai 2004,

orele 20,30, O.V. a mers pe izlazul localității situat la o distanță de 800 m

de locuința sa, pentru a-și lua bovinele acasă. La întoarcere, în momentul în

care a ajuns în dreptul unui pod amplasat pe canalul de irigații, a fost

acostat de inculpatul M.M. și de către fiul său M.G., care avea asupra lor câte

o furcă. Partea vătămată a susținut că în această împrejurare a fost înțepată

în mai multe rânduri cu furca de către inculpatul M.M. în zona

toraco-abdominală, iar M.G. care ocupa poziție în spatele său, a lovit-o tot cu

o furcă în zona capului. Cu aceeași ocazie a fost lovită în zona capului și de

către inculpatul M.M. cu partea metalică a furcii, iar pentru a amortiza

loviturile primite și-a poziționat brațele deasupra capului, fiind lovită în

acest fel peste antebrațe, lovituri în urma cărora a căzut la pământ, fără a-și

mai aminti dacă a mai fost lovit de către cei doi autori și după ce a căzut.

După ce și-a revenit partea vătămată a mers în domiciliul său și i-a relatat

soției incidentul, după care l-a rugat pe martorul L.I.V. s-o însoțească până la

izlaz, de unde urma să-și ia cele două bovine.

Împreună cu acest martor, partea

vătămată a mers pe izlaz și de la locul incidentului și-a luat cele două

bovine, iar la întoarcere către casă, în dreptul numitei B.C., soacra

inculpatului M.M., acesta a ieșit din curte și cu același obiect contondent,

respectiv cu o furcă, a lovit-o din nou în zona capului. Agresiunea a încetat

la intervenția fiului inculpatului, respectiv martorul M.G.

Această fază a incidentului dintre

partea vătămată și inculpatul M.M. a fost observată de soția părții vătămate și

a martorului L.I.V. Datorită faptului că partea vătămată acuza dureri, a fost

transportată la spital cu autoturismul proprietate personală, de către martorul

I.E., după ce în prealabil sesizase Postul de Poliție Dăneasa.

În perioada 5 mai 2004 – 17 mai

2004, partea vătămată a fost internată în Spitalul Slatina, iar în perioada 17

mai 2004 – 4 iunie 2004, a fost internată în Spitalul Clinic Colentina –

București.

În urma examinării medico-legale a

părții vătămate, la data de 7 iunie 2004, de către S.M.L.J. Olt, i s-a eliberat

C.M.L. nr. 688/ C în care s-a concluzionat că a prezentat lovituri traumatice

ce au putut fi produse, la data de 5 mai 2004, prin lovire cu corpuri dure, și

necesită 65-70 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă

nu survin complicații.

Audiat de instanța de judecată,

inculpatul M.M. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost

trimis în judecată, precizând că este în dușmănie de mai mult timp cu partea

vătămată, datorită unor neînțelegeri între aceștia și socrii săi, iar în ziua

de 5 mai 2004, nu a avut nici un conflict cu partea vătămată. A precizat că

nici fiul său nu a avut vreun conflict cu partea vătămată și nici unul nu a

agresat-o pe aceasta.

Inculpatul a mai arătat că în ziua

respectivă a venit acasă de la câmp, în jurul orelor 17,00, după care nu a mai

plecat și nu a văzut-o pe partea vătămată despre care a auzit prin sat că a

fost bătută, a suferit leziuni traumatice și s-a internat în spital.

În legătură cu martorul V.A.,

inculpatul a declarat că nu i-a spus acestuia că a agresat-o pe partea

vătămată, precizând că în ziua respectivă s-a aflat în domiciliul său, împreună

cu soția și cei doi copii, respectiv cu fiica și fiul său, care locuiesc la

soacra sa într-o clădire situată în vecinătatea și în spatele casei sale.

Inculpatul a precizat că în ziua

respectivă între orele 21,00 - 1,30 a plecat de acasă pentru a cosi o tarla cu

lucernă, împreună cu martorii V.A. și T.A.

Apărarea inculpatului M.M. a fost considerată

nesinceră și nereală, fiind infirmată de probele administrate în cauză, iar

martorii audiați la solicitarea lui, în apărare, a învederat că nu cunosc nimic

în legătură cu incidentul dintre părți, întrucât nu au fost prezenți la locul

și în momentul producerii acestuia.

Martorii V.A. și T.A. au arătat că

în seara incidentului, inculpatul M.M. nu a făcut de pază cu ei, ci la vreo 2-3

zile de la incident, iar martorul V.A. a mai arătat că după incident, într-o

discuție pe care a avut-o cu inculpatul M.M., acesta i-a spus că s-a bătut cu

partea vătămată O.V., întrucât a fost provocat de către acesta, care l-a lovit

cu un mărăcine.

Incidentul s-a derulat numai între

partea vătămată și inculpat și a fost confirmat și de faptul că partea vătămată

i-a spus medicului său, care a consemnat și în foaia de observație clinică

generală, ce a fost agresată de un consătean.

Ultima fază a incidentului s-a

derulat în prezența mai multor martori oculari, care au făcut trimitere tot la

inculpatul M.M., ca fiind cel care a exercitat din nou acte de violență asupra

părții vătămate și care a fost introdus în curte, în mod forțat, de către fiul

său M.G.

Martorul O.A. a confirmat

susținerile părții vătămate, că într-o primă fază, partea vătămată a fost

bătută de inculpat, în timp ce se afla pe izlaz, iar după aproximativ o oră a

revenit plin de sânge în zona capului și în zona abdomenului, cu leziuni la

ambele brațe, spunând că a fost bătută de inculpat.

Martorul L.I.V. a arătat că, în

seara zilei de 5 mai 2004, a fost solicitat de partea vătămată O.V. să meargă

împreună pe câmp pentru a-și aduce animalele acasă și cu această ocazie, a

observat că partea vătămată prezenta unele lovituri în zona feței, în abdomen,

unde fusese înțepat cu furca, avea un braț rupt și i-a spus că a fost bătută de

inculpatul M.M.

Martorul a mai precizat că în timp

ce se întorceau de la câmp, deși partea vătămată se afla într-o stare gravă,

inculpatul a ieșit din curte, având asupra sa o furcă și i-a aplicat victimei

mai multe lovituri cu aceasta.

Lovirea părții vătămate O.V. de

către inculpatul M.M., în două faze cu furca peste cap, corp și antebrațe,

provocându-i leziunile descrise în actul medico-legal, constituie tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și 175

lit. i) C. pen., poziția subiectivă a inculpatului evidențiind intenția

acestuia de a ucide.

Intenția de a ucide a fost relevată

de multitudinea loviturilor aplicate părții vătămate în două faze, respectiv pe

câmp și în dreptul locuinței sale, cu un corp apt de a produce moartea și în

zonele vitale ale organismului, respectiv cap și torace.

Cu această motivare a fost respinsă

cererea formulată de inculpat, de schimbarea încadrării juridice în art. 182 C.

pen., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel partea vătămată și inculpatul.

Partea vătămată a solicitat

condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai mare și obligarea la despăgubiri

civile în sumă de 1.000.000.000 lei.

Inculpatul a solicitat avizarea

raportului medico-legal de către comisia superioară, privind intenția de a

ucide, iar în caz contrar, schimbarea încadrării juridice în art. 182 C. pen.,

și condamnarea inculpatului cu circumstanțe atenuante.

Prin decizia penală nr. 104 din 22

martie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2024/P/2005,

a fost respins apelul inculpatului M.M. și părții vătămate O.V. împotriva

sentinței penale nr. 217 din 9 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt, în

dosarul nr. 5700/P/2004, fiind obligat fiecare apelant la câte 30 lei RON

cheltuieli judiciare statului.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus în continuare perioada de arest, la zi.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că intenția de a ucide nu este consemnată în actul medico-legal

și a fost trasă de organul de cercetare penală și de către instanța de

judecată, fiind evidentă de multitudinea loviturilor aplicate părții vătămate

în două faze, respectiv pe câmp și în dreptul locuinței sale, cu un corp apt a

produce moartea și în zone vitale ale organismului, respectiv cap și torace.

Cererea de schimbare a încadrării

juridice în raport cu numărul de zile de îngrijiri medicale, în infracțiunea de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., este din această cauză

nefondată și în mod corect, a fost respinsă de instanța de judecată.

Starea de fapt și vinovăția

inculpatului au fost pe deplin dovedite cu materialul probator administrat în

cauză, respectiv cu depoziția și plângerile părții vătămate, cu certificatul

medico-legal, cu foile de observație clinică generală și cu depozițiile

martorilor O.A., O.N., V.A., T.A., O.M., L.C., L.I.V., B.M., T.I., M.E., M.I.,

A.P., I.E., M.G. și E.D., audiați, atât la urmărirea penală, cât și de instanța

de judecată.

La individualizarea pedepsei s-au

avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și 52 C. pen., respectiv gradul

de pericol social ridicat al faptei prin care s-a pus în primejdie viața unei

persoane, împrejurările reale ale săvârșirii acesteia, respectiv faptul că

inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un obiect apt a produce moartea

părții vătămate, în două faze, în zone vitale ale organismului, respectiv cap

și corp, și circumstanțele personale ale inculpatului, care este în vârstă, are

58 ani, nu a mai săvârșit fapte penale și după cum a rezultat din raportul de

expertiză medico-legală, este bolnav, prezentând diagnosticul tulburare

organică cu deteriorare cognitivă incipientă pe fond mixt toxietilic și

vascular și având diminuat discernământul, în raport cu fapta pentru care este

judecat, iar anterior săvârșirii faptei a avut o comportare bună în familie și

societate.

Ultimele elemente constituie

circumstanțe atenuante și au fost reținute în favoarea inculpatului potrivit art.

74 și 76 C. pen., și au determinat ca pedeapsa aplicată să fie cea

individualizată.

Referitor la latura civilă, s-a

apreciat în mod corect că cererile părții civile O.V. de plata despăgubirilor

morale și civile au fost dovedite în parte, iar cererea de obligare la

prestație periodică, nu a fost dovedită.

Daunele civile au fost dovedite prin

depoziția martorilor V.J., care a lucrat în gospodăria părții civile împreună

cu soțul său și de unde a primit 28.000.000 lei și depoziția martorului D.P.,

care a lucrat în gospodăria părții civile împreună cu tatăl și fratele său și a

primit în total suma de 10.000.000 lei.

În consecință, despăgubirile civile

și daunele morale au fost acordate în raport cu probele administrate și în mod

corect a fost respinsă cerere de prestație periodică, întrucât partea vătămată

are capacitatea de muncă păstrată.

În considerentele deciziei s-au mai

făcut referire la temeiurile corespunzătoare măsurilor dispuse.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri partea civilă O.V. și inculpatul M.M.

În recursul declarat partea civilă O.V.

a arătat în scris că i-a fost pusă viața în pericol, având îngrijiri medicale

de 67-70 zile, fiind internat cu fracturi la ambele brațe, înțepat cu furca,

aplicate lovituri la cap, nu cunoaște în ce împrejurări a fost scos din acest

dosar M.G., considerând a fi netemeinică pedeapsa aplicată și cheltuielile

judiciare.

În recursul declarat, recurentul

inculpat M.M. personal a arătat în scris, că cele două expertize medico-legale

nu specifică că i-ar fi pus viața în pericol, după părerea sa zilele de

spitalizare și îngrijiri medicale au fost luate pe nedrept, solicitând

reducerea pedepsei sau trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi efectuată

o contra expertiză la certificatul cu leziuni, deoarece instanțele anterioare

nu i-au aprobat nici martori și s-a specificat greșit data deducerii arestării

sale, data corectă fiind 20 septembrie 2004 și nu 20 septembrie 2005 așa cum

s-a greșit în decizie.

În recursul declarat, de apărător

pentru inculpatul M.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 10, 18 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor scrise de

recurs, se arată că, atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce

privește latura civilă, instanța de fond, precum și cea de apel a stabilit și a

aplicat pedeapsa în mod greșit, pe de-o parte, apreciind în mod greșit probele

administrate în cauză, pe de altă parte nu a administrat toate probele

solicitate de inculpat, necesare pentru aflarea adevărului, pentru soluționarea

corectă a cauzei și pentru individualizarea corectă a pedepsei.

Un prim motiv de recurs, constă în

faptul că nu există subiect activ al infracțiunii atâta timp cât M.M. nu a avut

capacitatea de a se abține de la săvârșirea faptei datorită unor impulsuri

determinate de o tulburare organică de personalitate cu deteriorare cognitivă

pe fond mixt toxietilic și vascular. Pentru a exista subiect activ al

infracțiunii, făptuitorul trebuie să fi acționat cu vinovăție, iar pentru

existența acesteia trebuie să existe cei doi factori: intelectiv și volitiv.

Or, persoana care nu înțelege de ce fapta sa prezintă pericol social, de ce

această faptă este interzisă, nu poate răspunde penal.

Discernământul înseamnă libertate de

voință și de acțiune, nefiind suficient ca persoana să posede însușirile

psihice de inteligență și voință pentru a fi subiect activ al infracțiunii și

al răspunderii penale, ci mai este necesară libertatea omului de a se folosi de

aceste însușiri.

Atunci când nu mai ești liber să-ți

manifești aceste însușiri din motive obiective, așa cum sunt enumerate acestea

în raportul de expertiză medico-legală, independente de voința sa, datorită

unei forțe căreia nu îi poți rezista, pe care nu o mai poți controla, înseamnă

că fapta săvârșită nu ți se poate imputa și deci nu există un element al infracțiunii,

vinovăția, deci nu există infracțiune.

Un al doilea motiv de recurs este

acela că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru

inculpat, de natură să garanteze dreptul inculpatului la o judecată dreaptă,

ceea ce ar putea influența soluția procesului.

Apărătoarea recurentului inculpat se

referă în special la efectuarea unui raport de expertiză medico-legală în

cauză, raportat la constatările din certificatul medico-legal, la înscrisurile

medicale depuse la dosar, respectiv foile de observație clinică generală,

precum și la obiectivele stabilite de organul de urmărire penală, obiective la

care nu s-a răspuns.

Se contestă numărul de zile de

îngrijiri medicale reținute prin certificatul medico-legal în condițiile în

care partea vătămată a prezentat numai fracturi.

Situația de fapt reținută în

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, aceeași cu situația de

fapt reținută în cele două hotărâri ale instanțelor nu corespunde realității.

Instanța de fond și apoi cea de apel nu a ținut cont de declarațiile tuturor

martorilor audiați în cauză și nu a reținut calitatea de rude a tuturor

martorilor audiați care au depus mărturie în favoarea părții vătămate.

Declarațiile acestor martori sunt subiective, fapt dovedit de altfel și în contradicțiile

existente între aceste declarații.

Instanțele trebuiau să țină cont și

de conjunctura în care s-a desfășurat fapta, anume existența relațiilor de

dușmănie între părți, de asemenea, instanța trebuia să țină cont și de faptul

că partea vătămată are cazier judiciar, a fost condamnat pentru săvârșirea de

infracțiuni asupra persoanelor. Instanța trebuia să analizeze atent și

concluziile raportului de expertiză medico-legală, în care s-a menționat că

inculpatul a avut numeroase internări la psihiatrie.

Partea vătămată a provocat săvârșirea

faptei prin comportamentul ei. Deși știa că inculpatul are probleme psihice și

că existau relații tensionate între părți aceasta nu trebuia să treacă exact

prin fața casei inculpatului, după ce a fost lovită de acesta.

Luând în considerare faptul că în

cauză cei mai mulți dintre martorii audiați sunt rude cu partea vătămată, iar

în declarațiile acestora exista o multitudine de contradicții, deși organul de

cercetare penală a solicitat efectuarea unui raport de expertiză care să

răspundă, printre altele și la următoarele obiective: felul și caracterul

leziunilor corporale, direcția, localizarea, modul și data probabilă a

producerii leziunilor; poziția ipotetică a victimei și presupusului autor în

momentul recepționării loviturilor, dacă leziunile interesează organe cu rol

esențial în menținerea vieții și dacă au fost de natură să pună în pericol

viața victimei, solicită efectuarea unui nou raport de expertiză care să

răspundă obiectivelor solicitate de organul de cercetare penală.

Apărătoarea recurentului inculpat

consideră că situația de fapt nu a fost corect reținută, astfel că nu se

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor,

respectiv nu există vinovăție sub forma intenției.

Urmele de sânge descrise de martorii

părții vătămate provin de la plaga existentă pe antebrațul stând, nicidecum din

abdomen, torace sau craniu, unde așa cum rezultă din actele medicale nu există

nici o plagă. Mai mult, nu se menționează în actele medicale existența vreunei

soluții de continuitate (plagă tăiată) în zone vitale ale corpului.

Or, dacă afirmațiile martorilor ar

fi reale, acestea ar fi trebuit să fie dovedite și cu mențiunile din actele

medicale care au fost întocmite la scurt timp după producerea evenimentelor.

Da, așa cum se poate constata, în fișa de observație clinică generală întocmită

la internarea pacientului nu s-a menționat nici un fel de urme la nivelul

craniului, a toracelui sau a abdomenului, deci nu au fost atinse organe vitale

și nu a fot pusă nici o clipă în pericol viața părții vătămate.

Certificatul medico-legal emis, la

data de 15 februarie 2005, de către S.J.M.L. Olt nu se pronunță în nici un fel

asupra zilelor de îngrijiri medicale, nu confirmă în concluzii faptul că pentru

cele menționate în certificatul medico-legal supus examinării au fost necesare

65-70 zile de îngrijiri medicale. La data de 15 februarie 2005 trebuia să se

știe exact de câte zile de îngrijiri medicale a avut nevoie partea vătămată

pentru a se reface. Dacă luăm în calcul faptul că a fost internat un număr de

30 de zile, de la 05 mai 2004 la 04 iunie 2004, iar de la data de 19 mai 2004 a

avut aparat gipsat pe care l-a ținut 4 săptămâni, de la 19 mai 2004 până la 15

iunie 2004, se mai adaugă un număr de 11 zile de îngrijiri medicale, ceea ce

înseamnă în total 41 zile de îngrijiri medicale și nu 65-70 cum s-a menționat

în certificatul medico-legal, cu atât mai mult cu cât nu i s-a produs nici o

invaliditate părții vătămate.

În condițiile în care instanța

supremă consideră că probele administrate în cauză sunt suficiente pentru

aflarea adevărului și și-a format convingerea despre modul cu s-a săvârșit

fapta, apărătoarea recurentului inculpat solicită a se constata că din

certificatul medico-legal și din raportul de expertiză medico-legală rezultă că

partea vătămată nu a fost lovită în abdomen și nici în cap. Examenul neurologic

și cel radiologic au fost normale, fără modificări la nivel cerebral. Concluzia

este simplu de tras, întrucât nici unul din documentele medicale aflate la

dosarul cauzei nu menționează vreo plagă sau urme de plăgi la nivelul

abdomenului și la nivelul craniului, rezultând că nu au fost lovite zone vitale

ale corpului, deci nu a fost pusă nici o clipă viața părții vătămate în

pericol.

Declarațiile martorilor părții

vătămate, astfel cum au fost reținute de către instanța de fond, nu corespund

adevărului.

Astfel, declarațiile martorei O.A.,

soția părții vătămate nu reflectă realitatea, deoarece există inadvertențe

între declarațiile acesteia și declarațiile celorlalți martori ai părții

vătămate, reținându-se că soția părții vătămate confirmă susținerile acesteia,

având în vedere tocmai calitatea acesteia, afirmațiile sale fiind contrazise de

constatările din certificatul medico-legal care nu atestă vreo plagă abdominală,

toracală sau craniană, ci numai despre fracturi la nivelul antebrațului stâng.

Declarațiile date de fiica părții

vătămate O.M. și de nepoate de frate a părții vătămate, L.C. nu sunt confirmate

de constatările medico-legale.

L.I.V. a declarat că a mers împreună

cu partea vătămată să ia vitele de pe câmp, deci nu și împreună cu soția părții

vătămate, deși O.A. a declarat că a fost și ea împreună cu soțul ei să ia

vitele de pe câmp.

În mod greșit a reținut instanța de

fond din declarația martorului V.A. că acesta ar fi spus că inculpatul a

recunoscut în fața lui că s-a bătut cu partea vătămată, întrucât acesta a

declarat în fața instanței că inculpatul nu i-a spus că s-a bătut cu O.V.

Declarația dată de O.N. în fața

organelor de urmărire penală nu corespunde cu cea dată în fața instanței. Din

declarația dată în fața instanței, sub jurământ, a rezultat că acesta nu a

asistat la săvârșirea faptei, ci i s-a povestit a doua zi de către fratele lui

la spital. În fața organelor de urmărire penală acesta a declarat că a observat

cum inculpatul l-a lovit cu furca peste cap și corp pe fratele său și întrucât

declarațiile sunt contradictorii, apărarea consideră că acestea nu trebuie

luate în considerare și nu constituie probe.

Al treilea motiv de recurs constă în

greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul, solicitându-se schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 182 alin. (1) C. pen.,

considerându-se că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei din urmă

infracțiuni.

Deși instanța de judecată consideră

că intenția de a ucide a inculpatului este relevată de multitudinea loviturilor

aplicate părții vătămate în două faze, cu un corp apt a produce moartea și în

zone vitale ale organismului, respectiv cap și torace, nu s-a dovedit în nici

un fel că partea vătămată a fost lovită în zone vitale ale organismului,

deoarece în nici un act medical nu se menționează că partea vătămată ar fi fost

lovită în cap și torace.

Se argumentează cele menționate

privind greșita încadrare juridică și cu faptul că în urma primului episod de

loviri aplicate părții vătămate, O.V. s-a putut deplasa pe picioarele lui

împreună cu soția și cu vecinul, în condițiile în care acesta era deja agresat,

nu s-ar fi putut deplasa să aducă vitele, nu ar mai fi putut merge pe

picioarele lui.

Se consideră că fapta nu a fost

săvârșită cu intenția de omor, ci cu aceea de vătămare corporală, inculpatul

neurmărind moartea victimei și nici nu a acceptat acest rezultat, iar faptul că

urmare a loviturilor partea vătămată a avut 65-70 de zile de spitalizare a fost

un rezultat pe care nu l-a urmărit sau acceptat. Făptuitorul nu a urmărit

moartea părții vătămate, deoarece nu a lovit-o în zone vitale ale corpului,

leziunile produse la brațe nu denotă intenția de a ucide, fiind vorba de

praeterintenție, inculpatul producând o vătămare corporală mai gravă care

depășește intenția sa și în raport cu care se afla în culpă.

Instanța trebuie să țină cont și de discernământul

diminuat al inculpatului, așa cum a rezultat din expertiza psihiatrică

efectuată de I.N.M.L. Mina Minovici.

Martorii care au dat declarații

împotriva inculpatului în cauză sunt rude cu acesta, sunt lucrători angajați în

muncă gospodărească ai acestuia, deci au fie relații de sânge, fie relații de

interes financiar cu partea vătămată, fiind subiective și interesate.

Partea vătămată a înlocuit un

martor, V.I., deși a depus o listă cu martori unde figura și acesta, nu a mai

fost audiat ca martor al părții vătămate tocmai pentru că a încercat să spună

adevărul. V.I. declara că și mărturia soției lui, V.J. nu corespunde

adevărului, aceștia nu au primit sumele menționate de V.J. în declarație pentru

prestarea muncii în gospodăria părții vătămate, rezultând astfel, că nici pe

latura civilă prejudiciul produs părții vătămate nu a fost dovedit în

totalitate, întrucât sumele solicitate de la inculpat nu sunt reale.

Al patrulea motiv de recurs vizează

greșita reținere de către instanța de fond în dispozitivul sentinței a datei

arestării preventive a inculpatului.

Astfel, în loc să se menționeze în

dispozitiv că se deduce din pedeapsa la care a fost condamnat, perioada

executată începând cu data de 21 septembrie 2004, așa cum rezulta din mandatul

de arestare preventivă aflat la dosar nr. 4907/2004, atât instanța de fond, cât

și instanța de apel a reținut data de 21 septembrie 2005.

De altfel, instanța de apel nu a

analizat actele dosarului, preluând întocmai mențiunile din sentința pronunțată

de instanța de fond, iar aceasta la rândul ei a preluat întocmai mențiunile din

rechizitoriul parchetului, astfel că motivul invocat atrage casarea cu

trimitere spre rejudecare a prezentei cauze.

Față de motivele arătate,

apărătoarea recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea

celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dacă instanța supremă va reține

cauza spre rejudecare se solicită, în principal, achitarea inculpatului, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., întrucât faptei îi lipsește vinovăția.

În subsidiar, se solicită schimbarea

încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 în art.

182 alin. (1) C. pen., iar la stabilirea pedepsei a se ține cont de toate circumstanțele

atenuante, anume că inculpatul este infractor primar, a avut o comportare bună

în familie și societate, precum și de faptul că acesta are un discernământ

diminuat și în consecință să fie condamnat, la o pedeapsă sub minimul special

prevăzut de lege, pentru această infracțiune, urmând să fie condamnat, la o

pedeapsă egală cu cea executată până în prezent, de la data de 21 septembrie 2004

până la data de 01 iunie 2006, respectiv un an 8 luni și 5 zile.

La dosarul cauzei a fost primită o

adresă din partea Penitenciarului de Maximă Siguranță București Jilava cu nr. 54173

din 10 mai 2006 în care se comunică date referitoare la ordonanța de reținere nr.

511/p/2004 din 20 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și

mandatul de arestare preventivă nr. 66 din 21 septembrie 2004 emis de

Tribunalul Olt.

De asemenea, a fost depusă la dosar

o declarație a condamnatului V.I. care a arătat că fapta reținută în sarcina

inculpatului M.M. nu este reală, totul este o înscenare a părții vătămate O.V.,

menționând că a fost la O.V. să-l ajute la sapă, împreună cu soția sa, la

porumbi o singură zi, având o discuție despre inculpat, fiind întrebat de către

partea vătămată câte zile îi trebuie de spitalizare, iar el i-a răspuns 30 de

zile, iar partea vătămată i-a răspuns că poate și are relații, că sora sa a

fost doctor, pentru 60 zile spitalizare, el l-a propus ca martor că are bani și

i-a învățat pe el și pe D.P. să mintă, dar el nu a vrut să se bage în așa ceva,

fiind pusă ca martoră soția sa, cu care el este în ceartă.

La termenul de astăzi, recurenta

parte civilă O.V., în concluziile orale, în susținerea recursului a solicitat

referitor la latura penală, majorarea pedepsei aplicată inculpatului,

considerând că este prea mică, iar în ceea ce privește latura civilă, majorarea

cuantumului despăgubirilor civile la un miliard lei (despăgubiri civile și

cheltuieli judiciare).

Apărătorul recurentului inculpat, în

concluziile orale, în dezbateri, a solicitat respingerea, ca nefondat, a

recursului declarat de partea civilă, apreciind că despăgubirile acordate sunt

oricum prea mari în raport cu durata îngrijirilor medicale și cu suferințele

fizice ale acesteia.

În recursul inculpatului, invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

,

18, 12 și 17 C. proc. pen., a solicitat casarea ambelor hotărâri și deducerea

corectă a duratei arestării preventive a inculpatului, de la 20 septembrie 2004

în loc de la 20 septembrie 2005, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de

fond pentru efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală, deoarece

conținutul certificatului medico-legal nu corespunde realității, achitarea

inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., deoarece acesta nu a acționat cu vinovăție, având un

discernământ diminuat și tulburări de comportament; schimbarea încadrării

juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174

– art. 175 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., iar în raport

cu această nouă încadrare juridică, aplicarea unei pedepse sub minimul special

sau, cel mult, egală cu pedeapsa deja executată de inculpat, reținându-se,

totodată, că forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta a fost

praeterintenția.

Concluziile procurorului asupra

recursurilor declarate în cauză de către partea civilă și de inculpat, precum

și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în

detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de

inculpatul M.M. și partea civilă O.V., împotriva deciziei instanței de apel, în

raport cu motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare

prevăzute de art. art. 385

9

pct. 10, 12, 17, 17

1

și 18 C.

proc. pen., pentru inculpatul M.M. și art. 385

9

pct. 14, 17

1

și 18 C. proc. pen., pentru partea civilă O.V., Înalta Curte apreciază recursul

inculpatului ca fiind fondat, iar recursul părții civile, ca nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce privește recursul

declarat de inculpatul M.M.:

Din analiza ansamblului mijloacelor

de probă administrate a rezultat că instanța de apel, în mod corect și-a

însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului

examen, în mod judicios a stabilit vinovăția inculpatului M.M. în săvârșirea

infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.M., care în ziua de

05 mai 2004, în două etape, în public, a lovit cu furca peste cap, corp și

antebrațe partea vătămată O.V., certificatul medico-legal nr. 688/ C din 7

iunie 2004 eliberat de U.S.M.L., concluzionând că victima prezintă leziuni

traumatice ce au putut fi produse, la data de 5 mai 2004, prin lovire cu

corpuri dure, necesitând 65-70 zile de îngrijiri medicale de la data producerii

leziunilor, dacă nu survin complicații, certificat ce a fost examinat și avut

în vedere la întocmirea raportului de expertiză medico-legală nr. 153/ E din 15

februarie 2005 de către S.J.M.L. Olt, raport ce a fost avizat de I.M.L. Craiova,

Comisia de Control și Avizare nr. 153/ Ag din 16 mai 2005, întrunește atât

obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de tentativă

la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit.

i) C. pen.

O.U. nr. 1/2000 privind organizarea

activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală (M. Of. nr. 996/10.11.2005)

prevede în art. 17 atribuțiile serviciilor de medicină legală județene, iar în

dispozițiile art. 25, atribuțiile comisiilor de avizare și control.

Potrivit art. 17 lit. a) din actul

normativ arătat, serviciile de medicină legală județene „efectuează expertize

și constatări medico-legale din dispoziția organelor de urmăriri penală sau a

instanțelor judecătorești, precum și în cazurile de deficiențe în acordarea

asistenței ori în cazurile în care, potrivit legii, sunt necesare expertize

medico-legale psihiatrice”.

În conformitate cu art. 25 lit. a)

din ordonanța menționată, comisiile de avizare și control al actelor

medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală examinează „actele de

constatare sau de expertiză medico-legală, efectuate de serviciile de medicină

legale județene, în cazurile în care organele de urmărire penală sau instanțele

judecătorești consideră necesară avizarea.”

În conținutul certificatului

medico-legal nr. 688/ C din 7 iunie 2004 mai sus menționat se atestă că victima

prezintă „1. Aparat gipsat brahio-palmar dr. pentru fractură metacarpian I dr.

operată. A fost internat între 5 mai - 17 mai 2004 în Sp. Slatina cu

diagnosticul Fractură cominutivă radius stg. Fractură baza metacarpian I dr. Se

practică imobilizare brahio-palmară stg. și se aduce la cunoștință lipsa

materialului de osteosinteză pentru care se face transferul la Sp. Clinic

Colentina. Din biletul de ieșire din Spital prezentat rezultă că a fost

internat în Sp. Colentina între 17 mai - 4 iunie 2004. Se intervine chirurgical

practicându-se reducerea sângerândă a fracturii de radius stg. cerclaj cu sârmă

și placă cu șuruburi (19 mai 2004) și imobilizare în aparat gipsat pentru patru

săptămâni. Ex. neurologic efectuat pentru cefalee ce o acuză este normal. Este

externat ameliorat cu diag. Fractură cominutivă diafiză radială stg. operată.

Fractură metacarpian I dr. TCC acut închis”.

În cursul urmăririi penale prin

ordonanța din 24 septembrie 2004, în baza dispozițiilor art. 252 C. proc. pen.,

s-a dispus respingerea cererii de avizare a C.M.L. 688/ C din 7 iunie 2004

formulată de inculpatul M.M. prin avocat C.N., întrucât avizarea acestui act nu

este obligatorie potrivit legii și nici nu conține date care să nu fie

confruntate prin documente medicale. Se poate că la dosar sunt atașate copiile

foilor de observație clinică generală, soluția fiind comunicată verbal.

În cursul cercetării judecătorești,

apărătorul inculpatului a solicitat proba testimonială cu 2 martori pe situația

de fapt, expertiză psihiatrică, în raport cu actele medicale depuse, care

atestă că inculpatul a fost internat în mai multe rânduri în Spitalul de

psihiatrie Slatina, având ca obiectiv stabilirea dacă la momentul comiterii infracțiunii

avea păstrat discernământul și avizarea certificatului medico-legal al

victimei, iar prin examinarea tuturor actelor medicale și a radiografiilor, să

se comunice numărul real al zilelor de îngrijiri medicale eventual prin

reexaminarea victimei să se comunice mecanismul producerii leziunilor.

Apărătorul părții vătămate a solicitat

proba cu acte și 2 martori pentru dovedirea pretențiilor civile, iar cu privire

la cererea de prestație periodică a solicitat expertizarea medicală a părții

vătămate, expertiză care să stabilească afecțiunile de care suferă, dacă are

capacitatea de muncă diminuată ca urmare a agresiunii inculpatului și în ce

grad.

După punerea lor în discuție,

tribunalul a admis cererea de expertizare psihiatrică care să stabilească

discernământului inculpatului în momentul comiterii faptei, iar cu privire la cererea

de avizare a actului medical și proba cu 2 martori a dispus ca acestea să fie

reiterate după expertizarea părții vătămate și a ascultării martorilor din

acte, fiind admise cererea privind expertizarea medicală a părții vătămate

pentru a se constata dacă, urmare agresiunii inculpatului capacitatea de muncă

a victimei a fost afectată, în ce grad de invaliditate se încadrează și pe ce

perioadă urmează a fi admisă și efectuată de Laboratorul de expertizare a

capacității de muncă Județul Olt, precum și proba cu 2 martori pentru dovedirea

laturii civile, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 14 decembrie

2004 a Tribunalului Olt.

În conținutul raportului de

expertiză medico-legală nr. 153/ E din 15 februarie 2005 al Spitalului Județean

Olt, S.J.M.L. privind pe numitul O.V. în care se solicită examinarea copiei

certificatului medico-legal nr. 688/ C din 7 iunie 2004 eliberat de S.M.L.J.

Olt, precum și a sus-numitului și a stabili capacitatea de muncă, stabilind

gradul de invaliditate s-a procedat la 3 februarie 2005 la examinarea copiei

certificatului medico-legal și a sus-numitului, consemnându-se conținutul

certificatului, precum și constatările efectuate, recomandându-se examen

ortopedic și neurologic, arătându-se constatările examenelor radiologic,

ortopedic, neurologic anterioare, concluzionându-se că „Numitul O.V., de 61

ani, din comuna Găneasa, județul Olt, prezintă diagnosticul: „Fractură radius

stâng operată, consolidată cu material de osteosinteză restant, calus vicios

după fractură Ml mâna dreaptă. Osteoporoză algică reziduală antebraț și pumn

stâng. Artroză police drept. Sechele algice post-traumatism antebrațe (fracturi

distale) 2004. Capacitatea de muncă este păstrată. Nu prezintă grad de

invaliditate”.

La termenul din 12 aprilie 2005

apărătorul inculpatului a reiterat cererea de probatorii, solicitând audierea a

trei martori cu care să dovedească că nu sunt reale susținerile părții

vătămate, unii cunoscând împrejurări de fapt, iar alții împrejurările declarate

de partea vătămată, avizarea certificatului medico-legal de către Comisia de

Avizare Craiova, întrucât s-a susținut că leziunile prezentate de partea

vătămată în certificatul medico-legal nu ar corespunde realității, cereri puse

în discuția părților.

Tribunalul, analizând cererile

formulate, a admis probele solicitate de inculpat, prin apărător, în sensul că

a încuviințat audierea martorilor R.E. și E.M., precum și cererea privind

avizarea raportului medico-legal de către I.M.L. Craiova Comisia de Avizare,

așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 12 aprilie 2005.

Prin avizul cu nr. 153/ Ag din 16

mai 2005, I.M.L. Craiova, Comisia de Control și Avizare se arată „Comisia de

control și Avizare a actelor medico-legal de pe lângă I.M.L. Craiova întrunită

în ședința din 11 mai 2005 aprobă concluziile raportului de expertiză

medico-legală cu nr. 153/ E din 15 februarie 2005 privind pe numitul O.V.…”.

În apel, la termenul de judecată, de

la 18 ianuarie 2006, apărătorul apelantului inculpat a solicitat amânarea

cauzei pentru avizarea de către I.M.L. Craiova a certificatului medico-legal

emis de L.S.M. Olt, motivând că s-a solicitat o astfel de avizare și la

urmărirea penală, dar a fost respinsă de procuror, precum și proba cu un

martor, cereri ce au fost puse în discuția părților, curtea de apel, verificând

actele și lucrările dosarului, constatând că în cauză s-a efectuat o expertiză

medico-legală la instanța de fond, o nouă expertiză fiind inutilă cauzei, iar

în ceea ce privește proba cu un martor se încearcă dovedirea unor aspecte

colaterale ce nu au legătură cu fapta iar proba este neconcludentă, fiind

respinse atât cererea privind efectuarea unei noi expertize și a probei cu

martorul, potrivit încheierii de la acea dată.

Înalta Curte nu poate reține critica

formulată de apărarea recurentului inculpat cu privire la faptul că instanța nu

s-ar fi pronunțat asupra efectuării unui raport de expertiză medico-legală în

cauză, raportat la constatările din certificatul medico-legal, deoarece așa cum

s-a arătat mai sus, prima instanță a încuviințat probele solicitate de apărarea

inculpatului, în condițiile legii, fiind întocmit un raport medico-legal privind

pe partea vătămată care a avut ca obiectiv și examinarea certificatului

medico-legal arătat, care evidențiază în mod expres numărul de 65-70 zile de

îngrijiri medico-legale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin

complicații, iar raportul medico-legal a fost avizat de Comisia de Control și Avizare

din cadrul I.M.L. din Craiova.

Mai mult instanța de apel s-a

pronunțat motivat asupra cererii privind o nouă expertiză medico-legală,

apreciind că proba este inutilă, în condițiile în care aceasta a fost

administrată de prima instanță, așa încât nu este incident cazul de casare

invocat, respectiv art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate

avea în vedere nici apărarea recurentului inculpat, în sensul că nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, lipsind unul

din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția, în condițiile

unui discernământ diminuat și tulburări de comportament ale inculpatului, așa

cum rezultă din expertiza medico-legală psihiatrică administrată în cauză,

declarațiile martorilor audiați în cauză sunt rude cu partea vătămată, astfel

că acestea apar ca fiind subiective și conțin contradicții, nesusținând actele

medico-legale, impunându-se achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, din coroborarea

declarațiilor părții civile O.V. date, atât în cursul urmăririi penale, cât și

în faza cercetării judecătorești în care relatează împrejurările faptice,

respectiv faptul că a fost agresat în aceeași zi de două ori de inculpat cu

furca în zona capului și abdomenului, cu declarațiile martorilor oculari O.A.,

L.C., L.I.V., O.N., O.M., declarațiile martorilor E.D., I.E., B.M., M.E., care

au arătat că au auzit că partea civilă a fost agresată de către inculpat, a

rezultat contribuția inculpatului M.M. în săvârșirea faptei, infirmându-se

apărările sale că nu l-ar fi agresat cu furca pe partea civilă O.V.

Astfel, în declarația dată în cursul

cercetării judecătorești, partea civilă O.V. a arătat că „…De mai multă vreme

eram în dușmănie cu inculpatul și familia acestuia pentru că în urma unui

incident produs în anul 2003 m-a lovit cu o piatră în braț …. În timp ce mă

aflam în apropierea unui canal de irigații l-am văzut pe inculpat însoțit de

fiul său M.G., așteptându-mă pe pod la o distanță de circa 200 metri de locul

unde mă aflam. Am luat animalele, am plecat spre casă și când am ajuns pe pod

inculpatul l-a instigat pe fiul său să mă lovească, după ce în prealabil mi-a

adresat injurii. Nu am ripostat în nici un fel la injuriile lor și arăt că

aveam în mână o nuia cu care mânam vacile. Inculpatul s-a repezit asupra mea și

cu furca de metal pe care o avea m-a înțepat o dată în abdomen, am căzut la

pământ, iar inculpatul și fiul său au început să mă lovească în cap și peste

brațe cu furcile până m-au umplut de sânge. Agresiunea a durat circa 10 minute,

timp în care eu mi-am pierdut cunoștința … Am ajuns acasă plin de sânge, le-am

spus membrilor familiei că am fost agresat de inculpat și fiul său și am plecat

cu V.L. și cu soția acestuia să luăm vacile de pe câmp. Trecând pe la poarta

inculpatului care stă la două case de mine acesta m-a lovit din nou cu furca în

cap. Această lovitură am primit-o când am venit cu vitele din câmp. Seara am

sesizat organele de poliție și am fost internat la Spitalul Slatina și apoi la

Spitalul Colentina. Eu nu am lovit nici inculpatul, nici fiul cestuia pentru că

nu aveam asupra mea nici un corp contondent și după prima lovitură primită am

căzut la pământ. La incidentul din câmp nu a fost de față nici o persoană, iar

a doua oară când am fost lovit de inculpat a fost de față soția mea, fiica mea O.M.,

L.V. și L.C.…”.

În declarația dată în fața

instanței, martora O.A. a arătat că „…Fac precizarea că în ziua de 5 mai a.c.

soțul meu a plecat singur la câmp de unde a revenit cu un cal, iar ulterior a

plecat să ia cele 2 vaci priponite în zona canalului. După circa o jumătate de

oră a revenit plin de sânge la cap în zona abdomenului și cu leziuni la ambele

brațe spunând că a fost bătut de inculpat și fiul acestuia M.G. Soțul meu

spunea că inculpatul îl aștepta de mult să-l bată, aceasta și pentru că în urmă

cu un an se mai produsese un incident când soțul meu a suferit leziuni de

asemenea. Deși prezenta leziuni și era plin de sânge, soțul meu împreună cu

mine, cu un vecin pe nume L.V. am plecat să recuperăm animalele și când am

trecut prin fața casei inculpatului, acesta a ieșit din nou cu o furcă și a

lovit-o în cap și peste brațe. Inculpatul consuma excesiv băuturi alcoolice și

atât el, cât și fiul său sunt agresivi, provoacă scandal în familie uneori se

și bat. La cel de-al doilea incident au fost de față și soția și fiica

inculpatului…”.

În declarația sa martorul O.N. a

menționat „…victima mi-a spus că inițial inculpatul l-a lovit în sensul că l-a

înțepat cu furca în abdomen și apoi i-a spus fiului său M.G. să-l lovească în

cap, ceea ce acesta a și făcut. Victima mi-a spus că cei doi au fugit după ce

l-au agresat …. partea vătămată a plecat la câmp să-și ia vacile împreună cu

ginerele meu L.I.V. cu soția sa, iar la întoarcere ajungând în dreptul

locuinței inculpatului acesta a ieșit din curte și l-a lovit din nou cu furca

în cap …. am discutat cu ea a doua zi dimineață și mi-a relatat că inculpatul

l-a înțepat cu furca în abdomen, iar fiul său l-a lovit cu furca în cap

împreună cu tatăl său. Victima prezenta leziuni la ambele brațe, la abdomen și

la umeri…”.

În declarația sa, martorul L.I.V. a

arătat că „…Am întrebat ce i s-a întâmplat el mi-a spus că a fost bătut de

inculpat … Am plecat împreună cu victima să ia vitele de la câmp, iar când

ne-am întors inculpatul a ieșit din curtea sa, având o furcă în mână și i-a

aplicat victimei mai multe lovituri. Am încercat să-i despart, dar soția mea nu

m-a lăsat spunându-mi că inculpatul ar putea să mă lovească și pe mine … În

momentul la care inculpatul a lovit victima cu furca au fost prezente fiica și

soția acestuia și fiul inculpatului, precum și soția mea.”.

Martora O.M. a declarat în faza

cercetării judecătorești că „În seara zilei de 5 mai 2004, în jurul orelor

20,30, tatăl meu a plecat la izlaz să aducă animalele care erau la câmp. A dus

mai întâi un cal și a plecat din nou pentru a lua și celelalte animale și la o

jumătate de oră s-a întors, ocazie cu care am observat că avea foarte multe

urme în zona capului, în zona toracică și mâinile rupte. Avea urme de sânge pe

față. Mi-a spus că a fost lovit de inculpatul M.M. și de fiul său. Tatăl meu

mergea, dar se deplasa foarte greu și în starea în care era a mers, dar se

deplasa foarte greu și în starea în care era a mers la vecinul nostru martorul

L.V.I., pentru a se deplasa împreună la câmp pentru a lua și celelalte animale,

deoarece singur nu reușise. La întoarcere în prezența martorului L.V.I.,

inculpatul i-a ieșit în cale și a reușit să-l lovească cu furca în zona

capului. Eu mă aflam de aceștia la o distanță de un metru. În momentul în care

inculpatul a lovit partea vătămată de față mai erau L.C., O.A. și L.I.V. De

față era și soția inculpatului, fiica, de asemenea, a apărut și fiul

inculpatului…”.

Martora L.C. în declarația dată în

fața primei instanțe a arătat că „…Am observat de la locul unde mă aflam că în

apropierea părții vătămate a apărut inculpatul M.M. care avea asupra sa o

furcă. Ulterior a apărut și fiul inculpatului pe nume M.G., dar către sfârșitul

incidentului. Acest incident pe care l-am observat în mod direct din apropiere,

adică de la o distanță de 6-7 metri a constat mai întâi din adresarea de

injurii de către inculpat părții vătămate, apoi incidentul a continuat prin

aceea că inculpatul a îndreptat furca perpendicular către corpul părții

vătămate și a făcut gestul de a înțepa pe partea vătămată, spunând totodată că

îl urmărește de mult pe acesta. Am observat că inculpatul a ajuns în apropierea

părții vătămate la 2 metri de aceasta având furca asupra sa. Această distanță

îi permitea inculpatului să ajungă cu furca la corpul părții vătămate. Am

observat că inculpatul nu a avut nici o reținere atunci când a făcut gestul de

a-l împunge pe partea vătămată cu furca, iar faptul care a determinat ca

victima să nu fie străpunsă cu furca a fost acela ca partea vătămată s-a ferit.

Mi-am dat seama că numai astfel partea vătămată a reușit că nu fie pătrunsă cu

furca de către inculpat. Deși fiul inculpatului a sosit către finalul

incidentului, acesta nu a participat în nici un fel la săvârșirea faptei.

Ulterior, acasă am văzut că partea vătămată avea urme de sânge pe piept și

mi-am dat seama că acestea sunt urme de înțepături care chiar se cunoșteau.

Partea vătămată m