ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 463/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 463/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 574 din 16

iunie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați

inculpații:

- R.G.D. la pedeapsa de 3 ani și 6

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm.,

art. 109 C. pen.; la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm., art. 109 C. pen.; la pedeapsa de 5 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.

180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm., art. 109 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse, în pedeapsa cea mai

grea de 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 20 noiembrie 2002, la zi.

- I.G.A. la pedeapsa de 10 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de timp de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.; la pedeapsa de 3 luni,

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe,

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse în pedeapsa cea mai grea

de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o durată de timp de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 20 noiembrie 2002, la zi.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., art. 998 și urm. C. civ., art. 1003 și art. 1000 alin. (2) C. civ.,

inculpații au fost obligați în solidar, inculpatul minor R.G.D. în solidar cu

partea responsabilă civilmente R.G., la 6 milioane lei daune materiale și 50

milioane lei daune morale către partea civilă R.A.M.

S-a constatat că prejudiciul cauzat

a fost parțial acoperit prin restituirea ceasului și a bijuteriilor.

Fiecare inculpat a fost obligat la

câte un milion lei cheltuieli judiciare statului, inculpatul minor R.G.D. în

solidar cu partea responsabilă civilmente.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 18 noiembrie 2002,

inculpații R.G.D. și I.G.A. au lovit-o pe partea vătămată R.A.M. în vârstă de

14 ani și 8 luni, cauzându-i leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri

medicale și au întreținut cu aceasta, împotriva voinței sale, acte sexuale

orale.

Inculpatul minor R.G.D. a

deposedat-o prin amenințare și violență pe partea vătămată de un ceas de mână

și de bijuterii.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, acte medico-legale, raport de

constatare tehnico-științifică, buletin de analiză serologică, declarațiile

martorilor, procese-verbale de confruntare, procese-verbale de predare a

bunurilor sustrase, planșe fotografice, declarațiile inculpaților care au negat

săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 569 din 25 septembrie 2003, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpați, deducând arestarea preventivă la

zi și dispunând obligarea acestora la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare

statului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații R.G.D. și I.G.A., solicitând admiterea acestora,

casarea hotărârilor atacate și achitarea pentru infracțiunile de tâlhărie și

viol de care nu se fac vinovați. În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea

pedepselor aplicate, în sensul reducerii cuantumului acestora.

Temeiul juridic al recursurilor îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Examinând recursurile, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată următoarele:

Din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă că instanțele de judecată au reținut în mod corect

situația de fapt și au stabilit în mod temeinic vinovăția inculpaților, dând

încadrarea juridică justă faptelor săvârșite de aceștia.

Săvârșirea infracțiunii de viol de

către cei doi inculpați este dovedită prin declarațiile părții vătămate R.A.M.

care a descris în mod amănunțit modul în care au acționat făptuitorii și

violențele la care a fost supusă.

Martorele D.A.S. și M.A.I. au

confirmat întreținerea raporturilor sexuale orale, iar rezultatele buletinului

de analiză și raportului de constatare tehnico-științifică au atestat că pata

de spermă găsită pe blugii cu care a fost îmbrăcată partea vătămată în ziua

săvârșirii infracțiunii provin de la un bărbat secretor de grupa 0, date

biologice specifice inculpatului I.G.A.

Dealtfel, inculpații au recunoscut

inițial săvârșirea infracțiunii de viol (ulterior, din motive de evitare a

răspunderii penale, negând orice participație), declarațiile lor coroborându-se

cu celelalte probe administrate în cauză.

Și cu privire la infracțiunea de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen., Înalta Curte constată că a fost temeinic

și legal reținută în sarcina inculpatului R.G.D., materialul probator

administrat demonstrând pe deplin vinovăția acestuia în ce privește săvârșirea

faptei.

Inculpatul R.G.D. a lovit-o în mod

repetat pe partea vătămată, a umilit-o, obligând-o să se dezbrace și, pe fondul

temerii și suferinței pe care i le-a cauzat, a deposedat-o de ceasul de mână, 3

inele și o brățară din argint, fapta de viol fiind săvârșită ulterior acestui

moment și după ce, la rândul său, și inculpatul I.G.A. a lovit victima.

Bunurile sustrase au fost predate de

însuși inculpatul R.G.D. care a recunoscut lovirea părții vătămate cu palmele

peste față și spate și împrejurarea că i-a cerut acesteia să-și dea jos ceasul

de la mână.

Examinarea medico-legală a victimei

confirmă existența a numeroase echimoze pe fața și brațele acesteia și pe

coapsa dreaptă și care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale (raport de

expertiză medico-legală nr. A1/12.671 din 10 ianuarie 2003 al Institutului

Național de Medicină Legală Prof. Mina Minovici” București.

Împrejurarea că pe parcursul

procesului penal partea vătămată nu și-a mai menținut declarațiile, arătând că

nu a fost nici violată și nici tâlhărită, nu are relevanță juridică atâta timp

cât ansamblul materialului probator demonstrează pe deplin vinovăția

inculpaților R.G.D. și I.G.A., iar victima a făcut dovada labilității psihice

căpătate chiar urmare actelor de agresiune morală și fizică la care a fost

supusă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că în cauză nu există temeiuri de achitare a

inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora,

critica formulată prin motivele de recurs fiind nefondată.

Cu privire la modul de

individualizare a pedepselor, Înalta Curte constată că în ceea ce privește

tratamentul juridic aplicat inculpatului I.G.A. acesta este justificat și

necesar, având în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

cât și scopul coercitiv-educativ al pedepsei, astfel cum este el stabilit de

art. 52 C. pen.

Instanțele de judecată au apreciat

în mod temeinic atât pericolul social al faptelor săvârșite, cât și urmările

acestora asupra victimei minore, precum și poziția procesuală nesinceră a

inculpatului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte

urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.G.A. și cu

privire la critica referitoare la modul de individualizare a pedepselor.

Cât privește aceeași critică

formulată de inculpatul R.G.D., Înalta Curte consideră că este neîntemeiată și

urmează să admită recursul acestuia pentru următoarele motive:

Instanța de judecată a interpretat

în mod greșit criteriile generale de individualizare a pedepsei stabilite de

art. 72 C. pen., în ceea ce privește sancționarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen.

Limitele pedepsei pentru această

infracțiune sunt de la 10 la 20 ani, ceea ce înseamnă că, în cazul inculpatului

minor, aplicându-i o pedeapsă de 8 ani închisoare, instanța s-a orientat spre maximul

special al acesteia. Întrucât inculpatul era minor la data faptei și deci,

reprezentarea consecințelor faptei sale a fost cenzurată de limitele de vârstă

și de educație, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 8 ani închisoare este

netemeinică și se impune reducerea cuantumului acesteia la 6 ani închisoare.

În acest mod, criteriile de

individualizare și aplicare a pedepsei pentru infracțiunea de viol devin

unitare cu cele avute în vedere pentru celelalte fapte aplicate inculpatului

R.G.D. și care nu tind spre maximul prevăzut de lege, dar și cu modul de

stabilire a pedepsei pentru inculpatul major care a fost sancționat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu 10 ani

închisoare, minimul special prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente și

constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curte de

Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat de inculpatul R.G.D. și

să caseze hotărârile atacate numai cu privire la individualizarea pedepsei

aplicate acestuia pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1)

și (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm., art. 109 C. pen.

Înlăturând dispozițiile art. 34 C.

pen., pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare urmează a fi descontopită în

pedepsele componente de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea

art. 99 și art. 109 C. pen., 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de

art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm., art. 109 C.

pen., 5 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 99 și urm., art. 109 C. pen.

Pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art.

99 și urm., 109 C. pen., se va reduce la 6 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., pedepsele se contopesc în pedeapsa cea mai grea de 6 ani

închisoare pe care inculpatul R.G.D. urmează să o execute.

Timpul arestării preventive se va

deduce pentru fiecare inculpat de la 20 noiembrie 2002 la 27 ianuarie 2004.

Recurentul inculpat I.G.A. va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art.

192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul R.G.D. împotriva deciziei penale nr. 569 din 25 septembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 574 din 16 iunie 2003 a Tribunalului București, secția I penală,

numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată acestui inculpat pentru

infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm., art. 109 C. pen.

Înlătură art. 34 lit. b) C. pen.

Descontopește pedeapsa rezultantă de

8 ani închisoare în pedepsele componente, astfel:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen.,

cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen.

- 8 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art.

99 și urm., art. 109 C. pen.;

- 5 luni închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 99 și urm.,

art. 109 C. pen.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului R.G.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 109 C. pen., de la 8 ani

închisoare la 6 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., contopește pedepsele, urmând ca, în final, inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.G.A. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedepse durata arestării

preventive de la 20 noiembrie 2002 până la 27 ianuarie 2004, pentru fiecare

inculpat.

Obligă pe inculpatul I.G.A. la

1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 ianuarie 2004.