ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2076/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2076/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatoarea SC G.P.C. SA a formulat, în contradictoriu cu intimata A.V., contestație la executare, solicitând anularea formelor de executare silită dispuse în baza încheierii nr. 598 din 1 octombrie 2003 a Judecătoriei Petroșani. Prin sentința civilă nr. 4768 din 19 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Petroșani a fost respinsă contestația la executare. Apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 463 din 24 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recursul este inadmisibil. În conformitate cu prevederile art. 402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 400 1 și art. 401 alin. (2) din același cod. Cum prezenta contestație la executare nu face parte din cele două categorii exceptate prin textul de lege susmenționat, apelul era suprimat. În atare situație, curtea de apel a soluționat în realitate recursul, iar nu apelul declarat împotriva sentinței, iar decizia pronunțată nu este susceptibilă de a fi atacată cu un nou recurs. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.