ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2638/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2638/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 2099 din 22 iunie 2004, pronunțată de Judecătoria Suceava a fost respinsă
opoziția la executare formulată de contestatoarea SC M. SRL Bârlad, în
contradictoriu cu intimata SC N. SRL Suceava.
Apelul declarat de contestatoare a
fost admis, prin decizia nr. 3000 din 20 decembrie 2004, pronunțată de Curtea
de Apel Suceava, secția civilă, a fost schimbată sentința judecătoriei, în tot,
în sensul că a fost admisă opoziția la executare, au fost anulate formele de
executare privind fila C.E.C. seria BD 302.00017619 din 17.08.2001 și a fost
obligată intimata să-i achite contestatoarei suma de 1.752.000 lei cheltuieli
de judecată.
Împotriva susmenționatei decizii a
declarat recurs SC N. SRL Suceava.
Recursul este inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art.
402 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea pronunțată cu privire la contestația la
executare se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul
art. 400
1
și art. 401 alin. (2) din același cod.
Cum prezenta contestație la
executare nu face parte din cele două categorii exceptate prin textul de lege
susmenționat, apelul era suprimat.
În atare situație, curtea de apel a
soluționat în realitate recursul, iar nu apelul declarat împotriva sentinței,
iar decizia pronunțată este irevocabilă și nu poate fi atacată cu un nou
recurs.
În consecință, recursul urmează a fi
respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul
declarat de pârâta SC N. SRL împotriva deciziei nr. 3000 din 20 decembrie 2004
a Curții de Apel Suceava, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2005.