ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2243/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sibiu, reclamanta, A.O.R. Sibiu, a chemat în judecată pe A.T.,

solicitând evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, cu motivarea că

pârâta deține imobilul fără titlu.

Prin sentința civilă nr. 4025 din 21

iunie 2002, Judecătoria Sibiu a admis acțiunea, dispunând evacuarea pârâtei

pentru lipsă de titlu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, la data de 1 ianuarie 1981, s-a încheiat între părți un

contract de închiriere pentru spațiul în litigiu pe o perioadă de 2 ani, de la

1 ianuarie 1981 până la 31 decembrie 1983.

Instanța a apreciat că pârâta nu

beneficiază de prelungirea de drept a contractului de închiriere prevăzută de O.U.G.

nr. 40/1999, întrucât, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, contractul

de închiriere nu mai era în ființă.

Prin decizia civilă nr. 921 din 6

noiembrie 2002, Tribunalul Sibiu a admis apelul formulat de pârâta, A.T., și,

pe cale de consecință, a schimbat sentința civilă nr. 4025 din 21 iunie 2002, a

Judecătoriei Sibiu, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta, A.O.R.

Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, după expirarea la 31 decembrie 1983, a termenului

contractual, pârâta a beneficiat de prevederile Decretului nr. 386 din 14 octombrie

1983, care au prelungit contractele de închiriere existente de drept până la 1

ianuarie 1988.

Instanța a mai reținut că, deși

contractul de închiriere al pârâtei a încetat la 1 ianuarie 1988, datorită

pasivității reclamantei, a operat, în cauză, tacita relocațiune care presupune

existența unui nou contract, de data aceasta fără termen, care poate fi

denunțat unilateral de către oricare dintre părți, conform art. 1437 C. civ.

Raportat la cele reținute,

tribunalul a apreciat că pârâta a beneficiat de prelungirea contractului de

închiriere în temeiul Legii nr. 17/1994, și, apoi, prin tăcerea reclamantei

care nu a notificat concediul, de relocațiunea tacită, cu specificul arătat mai

sus, având astfel titlu pentru ocuparea spațiului.

Recursul declarat de către

reclamantă, împotriva deciziei tribunalului, a fost admis de către Curtea de

Apel Alba Iulia, secția civilă, care prin decizia civilă nr. 628 din 11 martie

2003, a modificat în totalitate decizia și, judecând cauza în fond, a menținut

ca legală și temeinică sentința pronunțată de judecătorie.

Instanța de recurs a reținut că

decizia atacată este netemeinică, întrucât pârâta, deși somată, a refuzat să

reînnoiască contractul de închiriere, vechiul contract de închiriere având

prevăzută o chirie derizorie.

În acest context, curtea de apel a

apreciat că potrivit art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 40/1999, pârâta, în

calitate de chiriaș, avea obligația să comunice proprietarului, cu confirmare

de primire, intenția de a încheia un nou contract de închiriere, ofertă care nu

a fost făcută, situație în care se impune evacuarea acesteia.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționate, a declarat recurs pârâta.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C.

proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele

date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicțională, iar conform art. 377 alin. (2) pct. 4 din

același act normativ, hotărârile date în recurs sunt irevocabile.

În raport de dispozițiile

procedurale menționate, care sunt de strictă interpretare, împotriva unei

hotărâri dată în examinarea unei cereri de recurs, nu mai poate fi exercitată

încă o dată aceeași cale de atac.

Ca atare, hotărârea pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, cu ocazia soluționării recursului, nu mai poate fi

atacată din nou cu recurs, întrucât nu este cuprinsă în dispozițiile art. 299 C.

proc. civ., iar, pe de altă parte, hotărârea este irevocabilă, astfel cum

prevăd dispozițiile înscrise în art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod.

Dealtfel, acest recurs inadmisibil

nu a fost motivat.

Dacă instanța ar fi fost legal învestită,

trebuia să constate nulitatea recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 306

alin. (1) C. proc. civ.

Acordând prioritate legalei sale

investiri, Curtea, în mod firesc, nu s-a mai pronunțat cu privire la nulitatea

determinată de nemotivarea recursului.

În consecință, recursul urmează să

fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâta, A.T., împotriva deciziei nr. 628 din 11 martie 2003, a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 17 martie 2004.