ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2289/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: la 25 iunie 2003 reclamanții L.M., P.E., I.S.A. și S.M. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul local al orașului Mizil solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Mizil, compus din teren în suprafață de 600 mp și construcție. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat în esență că imobilul revendicat, închiriat abuziv din 1 august 1949 până la 1 august 1950 secției de pompieri Mizil a fost expropriat prin Decretul nr. 69 din 25 mai 1951 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale a RPR făcând trup comun cu porțiunea ce i s-a restituit de către B.A.

Mizil în baza deciziei civile nr. 4212 din 14 decembrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480 și urm. C. civ. Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Mizil prin sentința civilă nr. 881 din 22 octombrie 2003 a admis acțiunea reclamanților împotriva pârâtului, pe care l-a obligat să lase acestora în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul compus din teren în suprafață de 476 mp situat în Mizil, județul Prahova, identificat prin raportul de expertiză tehnică și planul de situație anexă la raport, întocmite de expert B.L. și construcția aflată pe acest teren. A mai fost obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată (onorariu expertiză) în sumă de 1.000.000 lei.

Apelul pârâtului a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 463 din 23 februarie 2004. În consecință, sentința civilă nr. 881 din 22 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Mizil a fost schimbată în tot și pe fond a fost respinsă ca inadmisibilă, acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamanți împotriva pârâtului Consiliul local al orașului Mizil. A reținut instanța de apel, că litigiul are ca obiect un imobil vizat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, act normativ special, care pe lângă normele de drept material referitoare la modalitățile de restituire a proprietăților imobiliare în natură sau prin echivalent, a instituit și o procedură specială de transpunere în fapt a acestor dispoziții, pe care reclamanții nu au urmat-o, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ.

Acțiunea în revendicare a reclamanților fiind promovată, după intrarea în vigoare a menționatei legi, a conchis instanța de apel, este inadmisibilă. Reclamanții au declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.în susținerea cărora au arătat, că prin soluția pronunțată se restricționează liberul acces la justiție, că împotriva ocupării abuzive de către posesorul neproprietar Consiliul local Mizil, proprietarii neposesori (reclamanții) au la îndemână acțiunea în revendicare pe dreptul comun și că ar fi incidente prevederile Legii nr. 10/2001 doar în raport de Secția de pompieri Mizil aparținând de Ministerul de Interne care a avut în administrare și folosință terenul în suprafață de 476 mp și construcțiile.

Recursul este nefondat. Așa după cum în mod corect a reținut curtea de apel în decizia criticată, la data de 25 iunie 2003 a investirii instanței de fond cu soluționarea acțiunii în revendicare, era în vigoare Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Punerea în aplicare a Legii nr. 10/2001 este alcătuită din două etape succesive dintre care prima este obligatorie, iar a doua este facultativă și eventuală, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi în cadrul procedurii speciale de restituire în natură ori prin echivalent al imobilelor preluate abuziv.

Prima etapă, procedura specială, are caracter obligatoriu [art. 1, art. 21, alin. (1) și (5), art. 47 alin. (2) și art. 48], ceea ce înseamnă că, de la intrarea în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv cererile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil, formulate împotriva persoanelor juridice deținătoare [art. 20 alin. (1)], direct la instanțele judecătorești, sunt inadmisibile [art. 109 alin. (2) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000] dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Întrucât reclamanții nu au făcut dovada că au parcurs procedura specială prealabilă prevăzută de art. 20 și urm. din lege, în mod corect curtea de apel a considerat că acțiunea în revendicare formulată de reclamanți pe dreptul comun este inadmisibilă, Legea nr. 10/2001 fiind o lege specială, aplicarea acesteia este prioritară în raport cu dreptul comun (art. 480 și art. 481 C. civ.) care este legea generală. În raport de această situație, de vreme ce, la data promovării acțiunii în revendicare (25 iunie 2003) era în vigoare Legea nr. 10/2001, reclamanții nu au a alege între calea prevăzută de această lege și calea dreptului comun. Față de considerentele arătate, urmează a se constata că nici una din criticile formulate nu este fondată, motiv pentru care recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții P.E., I.S.A., S.M. și L.M. împotriva deciziei nr. 463 din 23 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.