ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4537/2010

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Mizil, reclamantul P.T. a solicitat obligarea pârâților S.S., S.E., S.T., D.V.

și D.C. la plata valorii actualizate a sumei de 20.000 lei, a contravalorii

impozitelor achitate de reclamant în perioada 1981 – 1997, a valorii lipsei de folosință a imobilului pe o durată de 7 ani, a valorii îmbunătățirilor

efectuate de reclamant în imobilul situat în Mizil, Județul Prahova,

restituirea imobilului în starea în care se afla în anul 1996, precum și plata

de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 784 din 19 septembrie

2003, Judecătoria Mizil, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că la mai multe termene consecutive, reclamantul nu s-a

conformat dispoziției instanței de a preciza valoarea pretențiilor în vederea

stabilirii taxei judiciare de timbru, astfel că acesta nu și-a exercitat

drepturile procedurale cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia

au fost recunoscute de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 723 C. proc.

civ., ci le-a exercitat în mod abuziv, fapt ce a condus la tergiversarea

judecării cauzei în mod nejustificat și la nesocotirea dreptului părților la un

proces desfășurat într-un termen rezonabil

Prin decizia nr. 74 din 13 ianuarie

2004, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul declarat de

reclamantul P.T., a anulat sentința Judecătoriei Mizil și a reținut cauza

pentru judecarea cauzei.

Soluția a fost pronunțată față de

dispozițiile art. 297 C. proc. civ., având în vedere că reclamantul și-a

precizat cuantumul pretențiilor în apel, iar cauza nu a fost soluționată pe

fond de judecătorie.

La termenul din 16 septembrie 2004,

instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 244

pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a contestației la

executare ce formează obiectul dosarului nr. 13780/2003 al Judecătoriei

Ploiești.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs reclamantul P.T.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de la 6 mai 2005, judecata

recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu

au solicitat judecarea în lipsă.

La data de 4 mai 2010, Înalta Curte

a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 17 septembrie 2010,

instanța a invocat excepția perimării recursului, pe care o va analiza cu

prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite,

pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin.

(1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp

de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se

poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă

de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de

întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și art.

250 C. proc. civ.

In speță, părțile, deși legal

citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 6 mai 2005,

stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se

că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.

Din verificarea actelor dosarului

reiese că până la data de 6 mai 2006, când s-a împlinit termenul de perimare,

calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au

formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.

Reținând că în cauză sunt întrunite

condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și

constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept,

putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252

alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată

cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat

de

reclamantul

P.T. împotriva

încheierii din 16 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, în dosar nr. 8842/2003.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 septembrie

2010.