ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3389/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 iulie 2003, reclamanta D.M. a chemat în judecată pârâții: SC C. SA Ploiești, Ministerul Finanțelor prin Direcția Județeană a Finanțelor Publice Prahova și a solicitat restituirea imobilului situat în orașul Mizil, precum și plata contravalorii îmbunătățirilor aduse aceluiași imobil. În motivarea acțiunii se arată că în anul 1997 a cumpărat imobilul arătat în condițiile Legii nr. 112/1995. Ulterior același imobil a fost revendicat solicitându-se și anularea contractului de vânzare-cumpărare. Această acțiune a fost admisă, astfel că reclamanta a pierdut proprietatea. În urma situației juridice create prin hotărâri judecătorești este în drept să obțină restituirea prețului și contravaloarea îmbunătățirilor făcute la imobil și menționate în detaliu în acțiune.

Ca temei de drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001 (art. 49 și art. 51) ale O.U.G. nr. 20/2002 și H.G. nr. 498/2003. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1046 din 17 octombrie 2003 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Instanța a reținut că obiectul cererii îl constituie pretenții bănești, prețul achitat și contra-valoarea îmbunătățirilor pretins făcute de reclamantă la imobil, pretenții care nu cad sub incidența Legii nr. 10/2001 deoarece rezidă dintr-un contract civil de cumpărare. Împotriva acestei hotărâri a declarat prezentul recurs reclamanta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului se susține, în esență, că acțiunea are drept temei juridic prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, împrejurare ce nu a fost înțeleasă de instanța de fond. Legea nr. 10/2001 stabilește o competență specială în favoarea tribunalului ca instanță de fond, astfel că nu sunt aplicabile normele privind competența în raport de valoare. Prin încheierea din 26 februarie 2004 această instanță, în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 58/2003, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică pentru dezbateri. Examinând pe fond recursul acesta se privește ca fiind fondat. Este știut că, în temeiul principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesului și temeiurile de drept pe care se sprijină.

Or, în speță de la început prin acțiune reclamanta a fixat acest cadru și temeiurile de drept. Instanța era datoare deci să judece cauza în cadrul fixat și conform cu temeiurile juridice invocate. Mai mult susținerea instanței de fond potrivit căreia litigiul rezidă dintr-un contract civil de vânzare-cumpărare fără legătură cu Legea nr. 10/2001 este greșită. Contractul de vânzare-cumpărare anulat de instanțe nu este un contract încheiat în condițiile Codului Civil și al unei Legi speciale, respectiv Legea nr. 112/1995 ale cărei prevederi se interferează cu cele ale Legii nr. 10/2001. În asemenea litigii ce au un caracter special, statul prin instituțiile sale, fiind vânzător și încasator de preț, modalitățile, condițiile și persoanele obligate la dezdăunări sunt reglementate preponderent de legea specială.

Astfel fiind, recursul urmează a fi admis, sentința atacată modificată în sensul respingerii excepției de necompetență materială a Tribunalului Prahova, iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta D.M. și însușit de moștenitorii acesteia Ș.R. și Ș.N.A. împotriva sentinței civile nr. 1046 din 17 octombrie 2003 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, secția civilă. Trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2004.