ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3032/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 519 din 10

decembrie 2002, Tribunalul Prahova, a dispus condamnarea inculpatului P.C.D. la

pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive.

În sfârșit a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că:

În ziua de 14 iulie 2002, poliția

Filipeștii de Târg a fost sesizată că pe malul drept al canalului de irigații,

lângă S.C. D. se află cetățeanul turc K.P., căzut și lovit, având sânge pe

față.

În plângerea formulată de partea

vătămată, se susține că în dimineața acestei zile a fost la discotecă de unde a

plecat cu martorii P.N. și P.C.M. și de inculpat.

În dreptul societății sale, partea

vătămată s-a despărțit de cei doi martori, rămânând numai cu inculpatul pe care

îl știa din vedere. După ce au parcurs, împreună o bucată de drum, inculpatul

i-a cerut să-i dea banii pe care îi are asupra sa băgându-i mâna în buzunar.

Cum nu a găsit banii, i-a luat telefonul mobil și a fugit spre islaz.

Partea vătămată a alergat după

inculpat, reușind să-l prindă. Fiindcă i-a cerut telefonul, inculpatul a

lovit-o cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni care au necesitat 16–18

zile de îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul cerând desființarea sentinței și completarea probei cu

martori, solicitând audierea unui martor pe situația de fapt în persoana lui Ț.I.

Într-o altă apărare a solicitat,

restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale.

De asemeni, a cerut schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea de lovire, iar în subsidiar,

aplicarea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 113 din 5

martie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat apelul

inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, inculpatul care a cerut în principal achitarea sa potrivit art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Sub cel de-al doilea motiv,

restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru audierea martorului Ț.I.

În subsidiar, s-a cerut aplicarea

circumstanțelor atenuante inculpatului având în vedere comportamentul

corespunzător al acestuia și ca atare reducerea pedepsei aplicate.

Recursul este nefondat.

Analizând probatoriul administrat în

cauză, se constată că instanțele au făcut o corectă încadrare juridică a

faptelor, stabilind vinovăția inculpatului și o justă individualizare a

pedepsei respectându-se prevederile art. 72 C. pen.

Din examinarea pe larg a situației

de fapt așa cum rezultă din plângerea părții vătămate, declarațiile martorilor

P.C.M., P.N., D.P. și R.V. inculpatul prin violență i-a smuls cetățeanului turc

un telefon mobil, folosind violența pentru a-și însuși bunul, producându-i

leziuni ce au necesitat 16–18 zile îngrijiri medicale încât sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie pentru care corect a fost

condamnat.

Nu poate fi primit, nici motivul

referitor la restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale,

probele administrate în cauză dovedind vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii.

De asemeni, nu se impune reținerea

circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere pe de o

parte împrejurările concrete de săvârșirea faptei, cât și poziția nesinceră a

acestuia, care pe parcursul urmăririi penale și în faza cercetării

judecătorești inculpatul a modificat conținutul declarațiilor.

De altfel și prin raportul tehnico -

științific întocmit de laboratorul de detecție a comportamentului simulat, a

fost caracterizat prin prezența reactivității mimico – gesticulare specifică

persoanelor nesincere.

Sub aspectul individualizării

pedepsei se constată că, au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen. și

anume limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, și ridicat de

pericol social, al faptei săvârșite, de împrejurările concrete în care s-a săvârșit,

precum și persoana infractorului care nu este cunoscut cu antecedente penale

până la data săvârșirii faptei.

Pentru considerentele arătate,

Curtea, în temeiul prevederilor art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

timpul arestării preventive de la 4 octombrie 2002, la zi.

Văzând și prevederile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.C.D. împotriva deciziei penale nr. 113 din 5 martie

2003 a Curții de Apel Ploiești.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 4 octombrie 2002, la 25 iunie

2003.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2003.