ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4500/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 54 din 21 ianuarie 2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul M.N., în baza art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. S-a constatat că prejudiciul a fost acoperit. A fost menținută starea de arest și dedusă prevenția de la 26 iulie 2002 la zi, inculpatul fiind apoi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care a fost inclusă și suma reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu.

Instanța a reținut, în fapt, că în noaptea de 25 iulie 2002 partea vătămată C.I., în timp ce discuta cu martorul P.G. pe str. Popa Tatu din București, a fost atacată de inculpatul M.N., care i-a smuls din cusături buzunarul de la pantaloni și odată cu aceasta i-a sustras și suma de 440.000 lei. Fiind sesizată, o patrulă a poliției l-a identificat pe inculpat, găsind asupra acestuia suma sustrasă, care a fost restituită părții vătămate. Apelul declarat de inculpat, prin care a solicitat reducerea pedepsei, a fost respins prin decizia penală nr. 135 din 11 martie 2003 a Curții de Apel București, ca nefondat. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, solicitând prin apărător restituirea cauzei la parchet și, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că, pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen., cel din urmă caz fiind reținut din oficiu, recursul este fondat. Situația de fapt a fost temeinic stabilită pe baza mijloacelor de probă legal administrate. Cu ocazia reaudierii inculpatului, la cererea sa, de către instanță, acesta a recunoscut comiterea actului de sustragere, precizând însă că nu a folosit violența. Vinovăția acestuia în săvârșirea furtului prin violență este pe deplin dovedită prin plângerea și declarațiile părții vătămate, declarația martorului P.G. și procesul verbal de constatare al organului de poliție, prin care se atestă identificarea inculpatului și faptul găsirii asupra acestuia a sumei de 440.000 lei, ascunsă în chiloți.

Încadrarea juridică dată faptei, însă, de instanța de fond și menținută în apel, în dispozițiile art. 211 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., este greșită. Instanțele nu au indicat împrejurările agravante speciale, prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen., aplicabile în cauză, lăsând astfel să se înțeleagă că infracțiunea a fost săvârșită în toate aceste împrejurări. Deposedând partea vătămată de suma de bani, prin violență, fără să fi fost produsă vreuna din urmările arătate de art. 182 C. pen., în timpul nopții și în loc public, inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în condițiile recidivei prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen.

Așa fiind, se va proceda, după casarea hotărârilor, la schimbarea încadrării juridice și la o nouă individualizare a pedepsei. Văzând dispozițiile art. 72 C. pen., la aplicarea pedepsei se va ține seama de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, de limitele speciale ale pedepsei și persoana inculpatului care, așa cum rezultă din fișa de cazier, are statutul de recidivist, determinat de condamnări anterioare pentru furt și tâlhărie la pedepse de până la 3 ani închisoare, fiind pus în libertate ultima dată la 30 aprilie 1997. Asemenea, se va ține seama și de faptul că inculpatul are în întreținere 4 copii minori, nefiind date că în ultimii 5 ani ar fi săvârșit o altă infracțiune, cu excepția celei deduse judecății.

Cererea apărătorului inculpatului de restituire a cauzei la parchet nu a fost motivată, iar din examinarea materialului probator nu rezultă această necesitate, urmărirea penală fiind completă. Față de cele ce preced, recursul inculpatului va fi admis și se va proceda conform dispozitivului. În conformitate cu dispozițiile art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive de la 26 iulie 2002 la 15 octombrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 135 din 11 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 54 din 21 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la încadrarea juridică și la pedeapsa aplicată. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Face aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. Menține celelalte dispoziții. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 iulie 2002 la 15 octombrie 2003. Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2003.