ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1045/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126 din 2

februarie 2005, pronunțată de Tribunalul București, a fost condamnat inculpatul

I.R.A. la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. pen., s-a dispus

arestarea inculpatului și s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit

parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

În fapt s-a reținut că inculpatul

după o înțelegere prealabilă cu minorii L.M.P. și R.A.V., în data de 29 august 2003,

ora 3,00 noaptea s-au deplasat în cartierul Aviației din București.

Aici inculpatul și minorii au

pândit-o pe partea vătămată C.N. care traversa strada. Inculpatul s-a repezit

să-i smulgă geanta din mână și pentru că aceasta a opus rezistență a lovit-o cu

pumnii trântind-o la pământ reușind să-i fure geanta care conținea un telefon

mobil și un portofel.

Prin decizia penală nr. 929/A/2005,

Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului care a

cerut reducerea pedepsei.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul care critică hotărârile pentru pedeapsa pe care o consideră prea

severă.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale al

Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială de gradul de

pericol social al faptei și de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanțele au reținut corect că

inculpatul a comis o infracțiune de tâlhărie în formă calificată pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii între 5 și 20 de ani. Au avut în vedere că în

cauză există împrejurări de natură să atenueze răspundere penală a inculpatului

și a redus pedeapsa sub limita minimă până la 2 ani. În raport de pericolul

concret al faptei și făptuitorului pedeapsa de numai 2 ani închisoare nu poate

fi redusă mai mult întrucât s-ar încălca dispozițiile prevederilor art. 52 C.

pen. referitoare la scopul pedepsei.

Examinând cauza și potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că nu există nici un alt motiv de

casare care ar putea crea inculpatului o situație mai favorabilă astfel că în

baza art. 385

15

pct. 14 lit. b) va respinge recursul, ca nefondat,

și îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.R.A. împotriva deciziei penale nr. 929/ A din 28

noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II–a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 3403/2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de

100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 februarie 2006.