ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4325/2003

Prin sentința penală nr. 1122 din 28

noiembrie 2002 a Tribunalului București a fost condamnat inculpatul G.M.B. la 5

ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

S-a computat din pedeapsă durata

prevenției de la 17 august 2001 la zi.

S-a luat act că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că în ziua de 8 august 2001, inculpații G.M.B. și I.R.C., l-au acostat

pe D.M.G. parte vătămată pe Bulevardul N.G., cerându-i bani pentru droguri.

Inculpații l-au prins de haine pe

D.M. și sub amenințare i-au furat din buzunarul pantalonilor 150.000 lei.

Inculpații nu au recunoscut

comiterea faptei după ce au fost prinși.

Prin decizia penală nr. 140 din 10

martie 2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondate, apelurile

inculpaților care susțin că nu sunt autorii faptelor, iar în subsidiar au cerut

reducerea pedepselor.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul G.M.B., criticând-o ca fiind netemeinică, întrucât greșit a reținut

că el este autorul faptei și a solicitat achitarea sau restituirea cauzei la

procuror pentru stabilirea corectă a stării de fapt, motive de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond și de apel au

reținut o stare de fapt corespunzătoare adevărului, în acord cu probele

administrate. Încadrarea juridică este corectă, iar pedeapsa just

individualizată.

Chiar dacă inculpații nu au

recunoscut faptele astfel cum au fost descrise, susținând că nu sunt autorii

acestora, instanțele în mod corect au stabilit vinovăția acestora.

Au fost avute în vedere declarațiile

constante ale părții vătămate care i-a recunoscut pe autorii tâlhăriei, între

care și pe recurentul din cauză. Aceste declarații se coroborează cu cele ale

martorului ocular G.V., care a fost prezent la fața locului când inculpații au

comis tâlhăria asupra părții vătămate.

Prin urmare, este neîndoielnic că

recurentul a participat la comiterea tâlhăriei în dauna părții vătămate,

condamnarea lui fiind temeinică și legală. Așa fiind, nu există motive de

achitare sau restituire a cauzei la procuror.

Examinând cauza și potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că

nu există nici un alt motiv de casare care, invocat din oficiu ar crea o

situație mai ușoară recurentului.

Văzând și prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat, recursul

inculpatului, va computa prevenția și-l va obliga pe recurent la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.B. împotriva deciziei penale

nr. 140/A din 10 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă,

perioada arestării preventive de la 17 august 2001 până la 8 octombrie 2003.

Obligă pe inculpat la

plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 8 octombrie 2003.