ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4325/2003

Prin sentința penală nr. 1122 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului București a fost condamnat inculpatul G.M.B. la 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. S-a computat din pedeapsă durata prevenției de la 17 august 2001 la zi. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în ziua de 8 august 2001, inculpații G.M.B. și I.R.C., l-au acostat pe D.M.G. parte vătămată pe Bulevardul N.G., cerându-i bani pentru droguri. Inculpații l-au prins de haine pe D.M. și sub amenințare i-au furat din buzunarul pantalonilor 150.000 lei.

Inculpații nu au recunoscut comiterea faptei după ce au fost prinși. Prin decizia penală nr. 140 din 10 martie 2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondate, apelurile inculpaților care susțin că nu sunt autorii faptelor, iar în subsidiar au cerut reducerea pedepselor. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul G.M.B., criticând-o ca fiind netemeinică, întrucât greșit a reținut că el este autorul faptei și a solicitat achitarea sau restituirea cauzei la procuror pentru stabilirea corectă a stării de fapt, motive de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Instanța de fond și de apel au reținut o stare de fapt corespunzătoare adevărului, în acord cu probele administrate.

Încadrarea juridică este corectă, iar pedeapsa just individualizată. Chiar dacă inculpații nu au recunoscut faptele astfel cum au fost descrise, susținând că nu sunt autorii acestora, instanțele în mod corect au stabilit vinovăția acestora. Au fost avute în vedere declarațiile constante ale părții vătămate care i-a recunoscut pe autorii tâlhăriei, între care și pe recurentul din cauză. Aceste declarații se coroborează cu cele ale martorului ocular G.V., care a fost prezent la fața locului când inculpații au comis tâlhăria asupra părții vătămate. Prin urmare, este neîndoielnic că recurentul a participat la comiterea tâlhăriei în dauna părții vătămate, condamnarea lui fiind temeinică și legală.

Așa fiind, nu există motive de achitare sau restituire a cauzei la procuror. Examinând cauza și potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că nu există nici un alt motiv de casare care, invocat din oficiu ar crea o situație mai ușoară recurentului. Văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat, recursul inculpatului, va computa prevenția și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.B. împotriva deciziei penale nr. 140/A din 10 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive de la 17 august 2001 până la 8 octombrie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 octombrie 2003.