ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2374/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rupea la 27 septembrie 2000, L.F., în calitate de creditor, a cerut înființarea și validarea unei popriri asupra contului debitorului său, Consiliul Local Hoghiz, județul Brașov, în mâinile terțului poprit, Trezoreria oraș Rupea, până la concurența sumei de 92.000.000 lei, reprezentând daune cominatorii de 100.000 lei pe zi întârziere stabilite prin titlu executoriu, reprezentat prin sentința civilă nr. 283 din 12 martie 1998, definitivă și executorie prin decizia nr. 1093 din 8 mai 2000, a Tribunalului Brașov, pentru neexecutarea obligației de a face, constând în transmiterea cu plată a unui spațiu comercial situat pe raza localității Bogata pe DN 13 Km 49+300, denumit „C.B.”.

Prin ordonanța dată la 28 septembrie 2000, instanța de executare a emis ordonanța de înființare a popririi, conform dispoziției art. 452 și următorul, C. proc. civ. În cauză, debitorul urmărit, Consiliul Local Hoghiz, a formulat la 14 octombrie 2000, contestație la poprire susținând, în esență, că suma urmărită nu ar fi cuprinsă în titlu executoriu și creanța nu ar fi certă lichidă și exigibilă, iar, în subsidiar, că s-ar impune compensarea parțială a sumei pretinse cu titlu de daune cominatorii, cu creanțe pe care le-ar avea la rândul său asupra creditorului. Prin sentința civilă nr. 110 din 30 ianuarie 2001, Judecătoria Rupea, a respins contestația la poprire formulată de debitor și a admis cererea de validare a creditorului, cu consecința obligării terțului poprit la reținerea sumei poprite de 92.000.000 lei din contul debitorului și remiterea către creditor.

Debitorul urmărit, Consiliul Local Hoghiz, a fost, totodată, obligat la plata cheltuielilor de judecată către creditorul urmăritor. Pentru a hotărî astfel, instanța de executare a stabilit că titlul executoriu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 379 C. proc. civ., creanța fiind lichidă, întrucât câtimea sa a fost determinată prin hotărârea judecătorească, certă și exigibilă prin prisma dispoziției art. 1023 din C. civ., în condițiile netăgăduite a neexecutării obligației principale de a face prin transmiterea imobilului. Totodată, s-a reținut că, în cauză, nu s-ar putea proceda la compensarea creanței urmărite cu eventuale creanțe ale debitorului urmărit asupra creditorului, pentru că existența acestora din urmă nu a fost dovedită.

Instanța de fond a mai statuat, în concordanță cu doctrina și practica judiciară constantă în domeniu, asupra faptului că hotărârea judecătorească prin care au fost stabilite cu exactitate daunele cominatorii pentru caz de neexecutare, al căror calcul nu a fost contestat, sunt susceptibile de executare în condițiile art. 379 C. proc. civ. Hotărârea instanței de executare a fost confirmată prin decizia nr. 1277 din 18 iunie 2001, a Tribunalului Brașov, ca urmare a respingerii apelului declarat de debitor, cât și prin decizia nr. 1309 din 27 septembrie 2001, a Curții de Apel Brașov, prin respingerea recursului. Hotărârile menționate au fost atacate cu recurs în anulare de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție la 23 septembrie 2002, în baza art. 27 din Legea 92/1992 și a dispoziției art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. Invocând încălcarea esențială a legii, cu consecința soluționării greșite a fondului cauzei, Procurorul general a susținut că instanțele au procedat greșit la executare, întrucât creanța, reprezentând daune cominatorii, nu ar fi fost certă, lichidă și exigibilă, fără transformarea ei prealabilă în daune interese, evaluate în concordanță cu prejudiciul real suferit de creditor, prin neexecutarea obligației principale, printr-o hotărâre judecătorească de natură să-i confere atributele titlului executoriu, cum sa-r fi impus conform dispozițiilor art. 580 2 -580 5 C. proc. civ., așa cum au fost reglementate de O.U.G. nr. 138/2000. Recursul în anulare nu este fondat. Cum s-a statuat, pe deplin temei, prin hotărârile atacate, potrivit dispozițiilor art. 379 C. proc.

civ., urmărirea silită poate avea loc numai pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, caractere pe deplin îndeplinite, în cauză, de creanța opusă de creditor. Lichiditatea creanței, pusă în discuție prin recursul în anulare, este neîndoielnică, câtă vreme câtimea sa este fix determinată pe zile și determinabilă pe durata neexecutării chiar cu ajutorul hotărârii prin care a fost stabilită. În înțelesul art. 379 C. proc. civ., „lichidarea”, condiție a urmăririi, însemnând determinarea cuantumului sumei datorate și în raport de timpul pe care se datorează, a fost valabil făcută chiar de instanța de validare. Ori cuantumul nu a fost contestat de debitor, care a susținut altceva, ce contravine însă realității, și nu are relevanță față de caracterul determinabil, și anume că suma globală pentru care s-a înființat poprirea nu ar fi fost cuprinsă în titlu, ceea ce ar face aplicabile dispozițiile art. 580 alin. (2) C. proc.

civ., în sensul că pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației principale creditorul ar fi trebuit să ceară obligarea debitorului la daune interese pe calea unei alte acțiuni separate. Ori, în cauză, cum s-a arătat, daunele interese au fost stabilite și cuantificate, în subsidiar, în conformitate și în strânsă legătură cu obligația de a face chiar prin hotărâre judecătorească devenită titlu executoriu, ele fiind numai totalizate în raport de durata neexecutării, prin încheierea de înființare a popririi. În cauză, opunerea debitorului intimat la executare are, de fapt, în vedere, anihilarea creanței pentru motive care potrivit dovezilor administrate în cauză s-au dovedit nereale, cum ar fi trecerea bunului ce trebuia transmis în domeniul public, sau existența unor creanțe asupra creditorului.

Așa fiind, recursul în anulare se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei civile nr. 1309/R din 27 septembrie 2001, a Curții de Apel Brașov, deciziei civile nr. 1277 din 18 iunie 2001, a Tribunalului Brașov, și a sentinței civile nr. 110 din 30 ianuarie 2001, a Judecătoriei Rupea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2004.