ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului declarat în cauză, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 261/F din 26 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) noul C. pen. și art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) noul C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) noul C. pen. și art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) noul C. pen.

În temeiul art. 297 alin. (1) noul C. pen., a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) noul C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) noul C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) noul C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) noul C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) noul C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Totodată, în temeiul art. 289 vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) vechiul C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, lit. b), lit. c) (dreptul de a exercita profesia de executor) vechiul C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) noul C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 și Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a contopit pedepsele principale aplicate prin prezenta hotărâre, aplicând pedeapsa de 3 ani închisoare la care a adăugat o treime din pedeapsa închisorii de 1 an, inculpatul A. urmând să execute în final pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (1) noul C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 și Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) noul C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 45 alin. (5) noul C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza I noul C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) noul C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 și Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) noul C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a constatat admisibilă și a admis acțiunea civilă exercitată de Agenția pentru finanțarea investițiilor rurale (fosta Agenție de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit) și l-a obligat pe inculpatul A. la plata, către partea civilă, a sumei de 566.713,17 RON la care se adaugă penalități și dobânzi calculate de la data de 28 aprilie 2014 până la data plății efective.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurator instituit, până la concurența sumei de 566.713,17 RON, prin ordonanța nr. 1547/P/2014 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la 21 februarie 2017 asupra imobilelor situate în jud. Călărași, și asupra autoturismului marca x.

A respins solicitarea Parchetului privind anularea actelor de executare - procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor, somația de plată din 11 decembrie 2012 și adresele de instituire a popririi din 19 decembrie 2013, 8 ianuarie 2014 și 22 ianuarie 2014.

A luat act că la termenul din 1 februarie 2018 s-au dispus avansarea și plata, din fondul special al Ministerului Justiției către Baroul București - Oficii a sumei de 130 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, doamna avocat B..

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 3000 de RON (2000 de RON pe parcursul urmăririi penale, 1000 de RON pe parcursul camerei preliminare și cercetării judecătorești), sumă în care nu se include onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. pentru săvârșirea, în concurs real a infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, în formă continuată - 4 acte materiale, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, totul cu aplicarea art. 38 și urm. C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală sub nr. x/2017 din data de 11 mai 2017.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 9 iunie 2009 s-a încheiat contractul de finanțare x între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) - în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în calitate de autoritate contractantă și S.C. C. S.R.L., în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în cuantum de 3.943.000 RON, pentru realizarea proiectului "construirea unei ferme de vaci cu lapte, achiziție mașini, echipamente agricole și folosirea energiei regenerabile", contract administrativ raportat la părțile implicate și obiectul specific.

La solicitarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Departamentul pentru luptă antifraudă din cadrul Guvernului României a efectuat verificări cu privire la proiectul gestionat de S.C. C. S.R.L. în baza contractului de finanțare x din 9 iunie 2009, constatându-se încălcări ale legii prin folosirea de documente false în procedurile de achiziții, neregulile fiind consemnate în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 20 august 2012, prin care s-a stabilit un debit în sarcina S.C. C. S.R.L. în cuantum de 2.878.867,04 RON plus penalități și dobânzi.

Prin Sentința civilă nr. 957 din 29 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, art. 50 din O.G. nr. 66/2011 și art. 215 Codul de procedură fiscală, instanța a admis cererea de suspendare formulată de S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a dispus suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 20 august 2012 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. x din 12 octombrie 2012 ale APDRP; sentința a rămas irevocabilă conform Deciziei nr. 5977 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin respingerea recursului declarat de APDRP ca nefondat .

Prin Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, instanța a dispus următoarele: a admis acțiunea formulată de S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP); a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 20 august 2012 și decizia de soluționare a contestației nr. x din 12 octombrie 2012 ale APDRP; a obligat pârâta APDRP la îndeplinirea obligațiilor ce decurg din contractul de finanțare x din 9 iunie 2009 și să plătească sumele pentru care s-au depus cereri de plată și la prelungirea fără penalizări a contractului de finanțare cu perioada cuprinsă între data comunicării procesului-verbal de constatare a neregulilor și data de 29 noiembrie 2012 și la plata sumelor stabilite în contractul de finanțare chiar dacă s-a depășit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul.

S-a reținut că această hotărâre prezintă particularitatea dată de materia contenciosului administrativ, instanța anulând un act administrativ ce emana de la o autoritate publică și obligând-o pe aceasta la două obligații de a face (îndeplinirea obligațiilor ce decurg din contractul de finanțare x din 9 iunie 2009 și la prelungirea fără penalizări a contractului de finanțare) și două obligații de plată (plata sumelor pentru care s-au depus cereri de plată și plata sumelor stabilite în contractul de finanțare, chiar dacă s-a depășit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul).

Împotriva Sentinței civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunțate în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a declarat recurs la data de 7 februarie 2013, recurs ce a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 3433 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a casat Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 și a respins ca neîntemeiată acțiunea introdusă de S.C. C. S.R.L.; instanța de recurs a reținut în considerente că "modul în care s-au desfășurat procedurile de achiziție publică a condus la încălcarea prevederilor contractului de finanțare x din 9 iunie 2009 și a legislației din domeniul achizițiilor publice, precum și la prejudicierea bugetelor în discuție ... justificându-se astfel retragerea totală a finanțării acordate" prin această hotărâre instanța a stabilit nu numai faptul că S.C. C. S.R.L. nu era îndreptățită la plata sumei de 566.713,17 RON pentru care inculpatul a instituit poprirea, dar și faptul că APDRP are de recuperat de la S.C. C. S.R.L. suma de 2.878.867,04 RON, reprezentând debit conform procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 20 august 2012.

Neregulile constatate în executarea contractului de finanțare x/09.06.2009 au făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj; prin rechizitoriul nr. x/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a S.C. C. S.R.L. și a numitului D. pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte, incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată, prevăzute de art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 și art. 5 C. pen., dosarul aflându-se în prezent pe rolul Tribunalului Cluj, înregistrat cu nr. x/2015.

S-a reținut că în perioada 17 decembrie 2008 - 17 februarie 2012, cu intenție, D., administrator de fapt al inculpatei S.C. C. S.R.L. și reprezentant legal al proiectului, a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Oficiul Județean Cluj - documente false și inexacte în legătură cu procedurile de selecție de oferte la cererea de finanțare nr. x pentru realizarea proiectului "construirea unei ferme de vaci cu lapte, achiziție mașini și echipamente agricole și folosirea energiei regenerabile" și ulterior, după încheierea contractului de finanțare x din 9 iunie 2009 pe parcursul implementării proiectului, activități care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în valoare de 3.943.000 RON, din care a primit efectiv 2.878.876,04 RON, respectiv suma de 2.303.093,63 RON din bugetul Uniunii Europene și 575.773,41 RON de la bugetul de stat (rechizitoriu x S.T. Cluj în format electronic - f. x dup).

La data de 21 august 2013 a fost înregistrată la Biroul executorului judecătoresc A. cererea de executare silită, nedatată, formulată de S.C. C. S.R.L., în calitate de creditoare împotriva debitoarei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit prin care solicita să procedeze la executarea silită a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, în sensul de a plăti sumele pentru care s-au depus cereri de plată - adică suma de 552.868,80 RON .

S-a precizat că nici în cuprinsul considerentelor, nici în dispozitivul Sentinței civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu este stabilit un cuantum al cererilor de plată, suma de 552.868,80 RON fiind precizată de creditor și însușită de executorul judecătoresc A..

Prin încheierea din data de 21 august 2013 executorul judecătoresc A. a dispus înregistrarea cererii de executare silită a creditorului S.C. C. S.R.L. și deschiderea dosarului de executare nr. x/SI/2013, în aceeași dată solicitând Judecătoriei Călărași încuviințarea executării silite.

Prin încheierea din data de 1 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2013, instanța a constatat că Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu îndeplinește cerințele art. 632 și urm. C. proc. civ., nefiind o hotărâre definitivă, raportat la dispozițiile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 5 din Legea nr. 76/2012, motiv pentru care, în temeiul art. 665 alin. (5) pct. 2 C. proc. civ. a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite formulată de BEJ A. privind pe creditoarea S.C. C. S.R.L. și debitoarea Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit; încheierea nu a fost atacată cu apel de către creditoare .

În consecință, S.C. C. S.R.L. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale din minuta și dispozitivul Sentinței civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunțate în dosarul nr. x/2012, înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 14 octombrie 2013.

Prin încheierea din 31 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de către Curtea de Apel Cluj, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin raportare la art. 377 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., instanța a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din minuta și dispozitivul Sentinței civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012, în sensul că se menționează că hotărârea este definitivă; încheierea a devenit irevocabilă la data de 13 decembrie 2013, nefiind declarat recurs în cauză.

S-a arătat că împrejurările în care a fost respinsă prima cerere de încuviințare a executării silite formulată de S.C. C. S.R.L. prin BEJ A. pe motiv că Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj nu era definitivă au fost relevate în cauză de către martorul E..

S-a mai arătat că, deși cu prilejul audierii din data de 17 februarie 2017 inculpatul A. a fost întrebat despre modul în care a fost sesizat în dosarul nr. x/2013, nu a menționat nimic despre faptul că prima cerere de încuviințare a executării silite fusese respinsă de către instanța de judecată pentru că titlul executoriu nu era o hotărâre definitivă, în condițiile în care i se adusese la cunoștință și se reținuse ca învinuire faptul că a solicitat încuviințarea executării silite pentru un titlu executoriu care nu îndeplinea cerințele legale, prevăzute de art. 634 C. proc. civ., art. 20 și art. 22 din Legea nr. 554/2004; cu ocazia audierii din data de 7 martie 2017, fiind întrebat despre motivul pentru care nu a făcut cunoscute aceste împrejurări, inculpatul a răspuns că nu și-a amintit în acel moment, afirmație ce dovedește, în opinia acuzării, lipsa oricărei explicații plauzibile referitor la conduita avută.

Ulterior, la data de 18 noiembrie 2013 a fost înregistrată la Biroul executorului judecătoresc A. aceeași cerere de executare silită, datată 15 noiembrie 2013, prin care același creditor S.C. C. S.R.L. solicita să se procedeze la executarea silită a aceluiași titlu executoriu - obligațiile stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, în sensul de a se plăti suma de 552.868,80 RON de către debitoarea Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit .

Prin încheierea din data de 18 noiembrie 2013 executorul judecătoresc A. a dispus înregistrarea cererii de executare silită a creditoarei S.C. C. S.R.L. și deschiderea dosarului de executare nr. x/SI/2013, în aceeași dată solicitând Judecătoriei Călărași încuviințarea executării silite.

S-au subliniat mențiunile făcute de inculpat în cuprinsul acestei încheieri, în sensul că a examinat cererea de executare silită depusă de creditoare și înscrisurile anexate, apreciind că întrunește condițiile prevăzute de art. 663 C. proc. civ. referitor la competența executorului judecătoresc, că hotărârea judecătorească constituie titlu executoriu în conformitate cu art. 632 C. proc. civ., iar creanța este certă, lichidă și exigibilă potrivit art. 662 C. proc. civ.

Conform art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, executorul judecătoresc își îndeplinește atribuțiile cu respectarea prezentei legi, a statutului profesiei, a C. proc. civ. și a altor legi aplicabile în materie.

Prin urmare, înainte de a sesiza instanța de judecată cu o cerere de încuviințare executare silită, executorul este obligat să examineze el însuși dacă îi revine competența conform art. 651 C. proc. civ., dacă cererea de executare silită este conformă cu disp. art. 663 C. proc. civ., dacă titlul executoriu face parte din categoriile enumerate în mod expres și limitativ de art. 632 și art. 638 C. proc. civ., dacă creanța este certă, lichidă, exigibilă conform art. 662 C. proc. civ.

Toate aceste verificări reprezintă atribuțiile de serviciu ale unui executor judecătoresc, stabilite prin Legea nr. 188/2000 cu trimitere la C. proc. civ. și alte legi aplicabile în materie.

S-a mai subliniat faptul că anumite acte ale executorului judecătoresc sunt supuse controlului exercitat de către instanțele de judecată acest lucru nu îl exonerează pe executor de obligația respectării și aplicării dispozițiilor legale.

Conform art. 664 C. proc. civ. executorul judecătoresc are posibilitatea de a refuza deschiderea procedurii de executare dacă nu sunt întrunite condițiile legale, putând emite o încheiere de respingere.

În plus, conform art. 627 C. proc. civ., executorul este obligat să aibă rol activ, stăruind prin toate mijloacele admise de lege pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlu executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.

În cartea a V-a - despre executare silită, capitolul II - titlul executoriu, art. 632 C. proc. civ. dispune că executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu și constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive și orice alte hotărâri care pot fi puse în executare.

În continuare, dispozițiile art. 633 enumeră categoriile de hotărâri executorii, iar art. 634 categoriile de hotărâri definitive; aceste dispoziții reprezintă dreptul comun în materia executării silite.

În prezenta cauză, titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre pronunțată în materia contenciosului administrativ, care derogă de la dreptul comun sub multiple aspecte, reglementate în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, art. 22 din Legea nr. 554/2004 prevede că hotărârile judecătorești definitive pronunțate potrivit prezentei legi sunt titluri executorii.

Art. 22 reprezintă legea specială față de art. 633 și art. 634 C. proc. civ., derogând de la acestea, în sensul că numai hotărârile definitive (în accepțiunea art. 634 C. proc. civ.) sunt titluri executorii, nu și cele executorii, prevăzute de art. 633 C. proc. civ.

Conform art. 634 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri, care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

S-a subliniat că Sentința civilă nr. 1002/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2012 nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de hotărâri enumerate de art. 634 alin. (1) C. proc. civ., nefiind o hotărâre definitivă.

Mențiunea "definitivă" făcută cu prilejul judecării cererii de îndreptare eroare materială de către Curtea de Apel Cluj s-a făcut prin raportare la dispozițiile art. 377 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., dispoziții care diferă în conținut de actualul art. 634 C. proc. civ., executarea silită fiind sub incidența noului C. proc. civ. - Legea nr. 134/2010 - conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., executarea silită în prezenta cauză începând după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - Legea nr. 134/2010; respectând normele în vigoare la data executării silite în dosarul nr. x/2013, caracterul definitiv al Sentinței civile nr. 1002/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj trebuia raportat la art. 634 C. proc. civ.

Inculpatul A. a apreciat în mod greșit caracterul definitiv al acestei sentințe, neoferind nicio justificare pertinentă în acest sens.

S-a arătat că, la momentul audierii din data de 17 februarie 2017, fiind întrebat în care dintre variantele enumerate prin dispozițiile art. 633 și 634 C. proc. civ. se încadrează titlul executoriu pentru care a solicitat încuviințarea executării silite, inculpatul a răspuns că acesta corespunde dispozițiilor art. 633 pct. 2 C. proc. civ. și cu ocazia audierii din data de 7 martie 2017, fiind reiterată întrebarea, inculpatul a răspuns că Sentința civilă nr. 1002/2012 este definitivă, caracterul definitiv al hotărârii fiind dat de lege și nu de mențiunea pe sentință, fără a indica ce dispoziții legale consacră caracterul "definitiv" al hotărârii.

Nici în cuprinsul memoriului înregistrat la data de 27 martie 2017 inculpatul nu a fost în măsură să indice dispozițiile legale care stabilesc caracterul definitiv al hotărârii.

Faptul că inculpatul a prevăzut și a urmărit punerea în executare a unei hotărâri care nu era definitivă, rezultă, în opinia acuzării, din conduita manifestată pe parcursul executării silite.

Astfel, în încheierea din data de 21 august 2013 de înregistrare a cererii de executare silită formulată de creditorul S.C. C. S.R.L. inculpatul însuși atestă că a examinat Sentința civilă nr. 1002/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și a apreciat că aceasta constituie titlu executoriu conform art. 632 C. proc. civ., solicitând instanței încuviințarea executării silite, cerere respinsă tocmai pentru motivul că hotărârea nu era definitivă conform art. 634 C. proc. civ.

Ulterior, în încheierea din data de 18 noiembrie 2013 de înregistrare a aceleiași cereri de executare silită, purtând mențiunea "definitivă" pe titlul executoriu, inculpatul specifică din nou că a examinat Sentința civilă nr. 1002/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și a apreciat că aceasta constituie titlu executoriu conform art. 632 C. proc. civ., în timpul urmăririi penale nefiind însă în măsură să precizeze în care dintre cazurile enumerate de art. 634 C. proc. civ. se încadrează titlul executoriu.

S-a apreciat că se observă o contradicție între cele afirmate de inculpat cu ocazia audierii din data de 7 martie 2017- când a susținut că nu mențiunea pe sentință conferă caracterul definitiv al hotărârii, ci legea și cele scrise în memoriu - unde se întreabă retoric în ce măsură executorul judecătoresc ar trebui să verifice dacă mențiunea făcută de instanță pe propria hotărâre nu este cumva greșită.

S-a apreciat că răspunsul se regăsește în dispozițiile art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Deopotrivă, s-a apreciat că apărarea inculpatului în sensul că și-a format convingerea privind caracterul definitiv al Sentinței civile nr. 1002/2012 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în baza încheierii de îndreptare a erorii materiale a dispozitivului acestei hotărâri, în sensul adăugării mențiunii "definitivă" nu este verosimilă, caracterul definitiv al unei hotărâri judecătorești fiind dat de încadrarea în dispozițiile legale, respectiv art. 634 C. proc. civ.

Art. 22 din Legea nr. 554/2004 a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., variantele anterioare acestei modificări legislative fiind:

"hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au admis acțiunile formulate potrivit dispozițiilor prezentei legi constituie titluri executorii" și "hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit dispozițiilor prezentei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie și se execută silit, potrivit dreptului comun".

S-a constatat că, indiferent de momentul reglementării și de aspectul conținutului, intenția legiuitorului a fost ca în materia contenciosului administrativ, numai hotărârile definitive (și irevocabile, conform anterioarei reglementări) să fie titluri executorii, iar procedura executării să fie derogatorie de la dreptul comun în toate situațiile, tocmai pentru a se evita pe orice cale producerea de efecte ireparabile, avându-se în vedere specificul raporturilor de drept administrativ, care se realizează într-un regim de putere publică.

Acest fapt este recunoscut de literatura juridică în unanimitate - "Judecata în contenciosul administrativ", fila x, judecător dr. F.; "Contenciosul administrativ", fila x, G.; "Executarea silită în materia contenciosului administrativ", fila x, H., I.; "Drept administrativ", fila x, J.; "Contenciosul administrativ", fila x, K..

De asemenea, în jurisprudență, instanța supremă a statuat că în materia contenciosului administrativ hotărârea definitivă și irevocabilă este titlu executoriu ope legis, titlul executoriu confirmând existența creanței și faptul că aceasta îndeplinește condițiile necesare punerii în mișcare a procedurii de executare silită, iar executarea se face potrivit art. 24 alin. (1) din lege în termenul prevăzut în cuprinsul hotărârii, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii - Decizia nr. 4209 din 28 noiembrie 2006 și încheierea din 20 noiembrie 2006 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, www.x.ro.

Spre deosebire de materia contenciosului administrativ, în materie comercială și litigii cu profesioniștii, legiuitorul a prevăzut regula executării hotărârii primei instanțe, în timp ce în materia contenciosului administrativ, hotărârea primei instanțe reprezintă doar începutul procesului de evaluare a legalității actelor administrative (cazul sentinței civile nr. 1002/2012 a Curții de Apel Cluj din prezentul dosar, care a fost desființată ulterior prin hotărârea instanței de recurs).

Instituirea unei regim special de executare a hotărârilor pronunțate în contencios administrativ (după ce acestea rămân definitive și sunt epuizate căile de atac ordinare) a avut în vedere evitarea situațiilor similare celei din prezenta cauză, când a fost pusă în executare, în mod greșit, o hotărâre pronunțată în primă instanță (care, evident, nu era definitivă), soluția fiind desființată de instanța de control judiciar, timp în care s-au produs efectele executării silite, cu consecințe prejudiciabile și ireparabile.

În cazul de față, sentința nr. 1002/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, deși a fost desființată prin Decizia nr. 3433/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a produs efecte ireversibile prin executarea silită demarată de inculpatul A., executare silită ce a fost finalizată înainte de soluționarea recursului.

Aceasta fiind exact situația pe care legiuitorul a dorit să o evite prin reglementarea derogatorie de la dreptul comun în materia executării hotărârilor pronunțate în contencios administrativ, ajungându-se la situația în care partea care a câștigat procesul în mod definitiv să fie păgubită iremediabil.

Prin Încheierea din data de 27 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. x/2013, instanța a dispus următoarele: a admis în parte cererea de încuviințare a executării silite formulate de BEJ A.; a autorizat pe creditorul S.C. C. S.R.L. să treacă la executarea silită prin urmărire mobiliară pe întreg teritoriul țării și urmărire imobiliară în circumscripția Judecătoriei Călărași împotriva debitoarei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a obligațiilor susceptibile de executare silită cuprinse în titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, definitivă la data pronunțării, pentru îndeplinirea obligațiilor bănești care decurg din contractul de finanțare nr. x din 9 iunie 2009, în sensul de a plăti sumele pentru care s-au depus cereri de plată, sume ce urmează a se calcula de către executorul judecătoresc și titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare; a respins cererea de încuviințare a executării silite a obligației de a prelungi fără penalizări contractul de finanțare cu perioada cuprinsă între data comunicării procesului-verbal de constatare a neregulilor și data de 29 noiembrie 2012 cuprinsă în titlu executoriu, ca nefiind susceptibilă de executare silită; a respins cererea de încuviințare a executării silite a sumelor stabilite în contractul de finanțare chiar dacă s-a depășit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul și cheltuielile ocazionate cu prezenta executare, acestea din urmă făcând obiectul titlurilor executorii ce se vor emite de executorul judecătoresc.

Instanța învestită cu cererea de încuviințare a executării silite a constatat, în mod corect, că dispozitivul titlului executoriu conține o obligație de a face (aceea de a prelungi fără penalizări contractul de finanțare, care, dat fiind specificul din materia contenciosului administrativ nu este susceptibilă de executare silită, fiind respinsă cererea sub acest aspect) și două obligații de a da (prima constând în plata sumelor pentru care s-au depus cereri de plată fiind admisă de instanță, iar cea de-a doua, constând în plata sumelor stabilite în contractul de finanțare chiar dacă s-a depășit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul și cheltuielile ocazionate cu prezenta executare, fiind respinsă de instanță).

Instanța a mai reținut că s-a solicitat plata sumelor stabilite în contractul de finanțare chiar dacă s-a depășit termenul până la care pot fi depuse cereri de plată ori termenul până la care trebuia finalizat proiectul și "există dispoziții în acest sens în titlul executoriu, executarea actului administrativ este suspendată, iar relațiile contractuale dintre părți urmează a se derula ca atare și față de acest aspect, instanța constată că nu poate verifica dacă sumele astfel solicitate au caracter cert, lichid și exigibil, fiind condiționate de depunerea cererilor de finanțare de către creditoare și cuantificate corespunzător, deci, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 662 din noul C. proc. civ..".

Instanța a mai arătat în continuare "mai mult decât atât, creditoarea nu a precizat care este structura sumei în cuantum de 552.868,80 RON, astfel că, în lipsa acesteia, în titlul executoriu neexistând elemente care să o cuantifice, va fi calculată în procedura executării silite de către executorul judecătoresc" în dispozitiv, instanța a prevăzut în mod expres că autorizează creditorul să treacă la executarea silită pentru îndeplinirea obligațiilor bănești care decurg din contractul de finanțare x din 9 iunie 2009, în sensul de a plăti sumele pentru care s-au depus cereri de plată, sume ce urmează a se calcula de către executorul judecătoresc.

În condițiile impuse de instanță, executorul judecătoresc ar fi trebuit să analizeze cererile de plată depuse de creditor și ulterior să le cuantifice, luând în calcul documente justificative, rezultatul acestor activități distincte urmând a fi cuprins într-un act (încheiere sau proces-verbal conform art. 655 C. proc. civ.), care ar fi constituit titlu executoriu conform mențiunilor de la pct. II din dispozitivul încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de instanța de judecată în dosarul nr. x/2013.

Cu toate acestea, inculpatul A. nu a procedat în conformitate cu indicațiile instanței, preluând în totalitate, fără vreun document justificativ sau o analiză proprie cuantumul sumei precizată de creditor în cererea de executare silită - 552.868,80 RON; în apărare, inculpatul a susținut că acest cuantum rezulta indirect din cererea de plată anexată cererii de executare silită formulată de S.C. C. S.R.L. și totodată din Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, afirmații care nu sunt reale pentru următoarele motive:

S-a arătat că cererea de plată depusă în anexă de creditor este de fapt un formular AP 1.1 - M 121, standardizat pentru programele FEADR, fiind de fapt o schiță a unei astfel de cereri; în prezentul dosar, acest formular este completat doar de creditorul S.C. C. S.R.L., rubricile destinate Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP) referitor la verificare cereri de plată, cod cerere de plată, expert și aprobare nefiind completate de persoanele îndreptățite; cererea de plată nu este însoțită de documente justificative.

S-a arătat că toate aceste elemente demonstrează că această cerere de plată nici măcar nu a fost înregistrată la OJPDRP în scopul decontării cheltuielilor efectuate, nefiind supusă procedurii de verificare și aprobare din partea acestei instituiții, astfel încât nu poate fi considerată o cerere de plată valabilă și nicidecum o creanță certă, lichidă și exigibilă conform art. 662 C. proc. civ.

De asemenea, nici în cuprinsul considerentelor, nici în dispozitivul Sentinței civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu este stabilit un cuantum al cererilor de plată, neexistând nicio referire, fie și indirectă la suma de 552.868,80 RON.

Conform art. 662 alin. (2) C. proc. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, aspect ce nu rezulta în mod evident din conținutul sentinței civile nr. 1002/2012 a Curții de Apel Cluj și constatat în mod corect de instanța care a încuviințat executarea silită, pretinsa cerere de plată anexată de creditor nefiind înregistrată la OJPDRP, nici completată și/sau aprobată.

Conform art. 662 alin. (3) C. proc. civ., creanța este lichidă când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui (determinabil); în această situație, instanța care a încuviințat executarea silită a constatat în mod judicios, că prin cererea cu care a fost învestită nu au fost furnizate elemente privind structura sumei de 552.868,80 RON, prin urmare, obiectul creanței nu era determinat; însă, instanța a apreciat că poate fi cuantificată creanța de către executor, pe baza cererilor de plată depuse de creditor și a actelor justificative.

Conform art. 662 alin. (4) C. proc. civ., creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență, aspect cu privire la care s-a constatat absența desăvârșită a oricăror elemente de natură să stabilească scadența cererii de plată depusă de creditor în dosarul de executare nr. 1001/2013, cerere care nici măcar nu a fost înregistrată la OJPDRP, nicidecum completată și aprobată.

S-a subliniat faptul că, în baza acelorași înscrisuri, instanța a constatat lipsa condițiilor impuse de art. 662 C. proc. civ., în timp ce inculpatul A. a atestat un debit în cuantum de 552.868,80 RON ca rezultând din titlul executoriu.

În dosarul de executare nr. x/SI/2013 nu există nici un document în plus față de cele care au fost înaintate instanței învestită cu cererea de încuviințare a executării silite, cererea de plată de la f. x - 13 din vol. 3 dup fiind avută în vedere de instanța de judecată.

Specificând un cuantum al debitului și nici un alt element de natura celor solicitate de instanță cu referire la art. 662 C. proc. civ., inculpatul nu a făcut decât să ateste, în mod necorespunzător realității, că această sumă era precizată în însuși titlul executoriu.

În practica judiciară s-a decis că o creanță este lichidă când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță și/sau al altor acte neautentice, emanate de la debitor, recunoscute de acesta sau opozabile lui în baza unei dispoziții legale ori a clauzelor din actul de creanță - Decizia nr. 2374 din 24 martie 2004 Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Astfel, inculpatul, în baza rolului activ consacrat de art. 627 C. proc. civ., ar fi trebuit să solicite de la debitor cererile de plată depuse și aprobate pentru creditorul S.C. C. S.R.L., urmând ca după cuantificare să emită un titlu executoriu în cadrul procedurii de executare silită.

În procedura de executare desfășurată în dosarul nr. x/2013 inculpatul A. a făcut mai multe mențiuni necorespunzătoare adevărului.

Astfel, s-a arătat că, în temeiul încheierii de încuviințare a executării silite, inculpatul A. a emis, în data de 8 decembrie 2013 un proces-verbal și o încheiere de stabilire a sumelor ce reprezintă cheltuieli de executare silită, în cuantum de 13.844,37 RON, a emis o somație de plată a sumei de 566.713,17 RON (compusă din 552.868,80 RON debit conform titlului executoriu, cum atestă în mod fals inculpatul și 13.844,37 RON cheltuieli de executare silită) și o înștiințare către debitor privind declanșarea executării silite .

S-a mai arătat că la data de 19 decembrie 2013 inculpatul a emis adrese de instituire a popririi asigurătorii asupra tuturor conturilor debitorului către L., M., N., O., P., Q., R., S., T., atestând în mod fals că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

De asemenea, s-a arătat că la data de 8 ianuarie 2014 inculpatul a efectuat adrese de instituire a popririi asigurătorii asupra tuturor conturilor debitorului către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și U., atestând în mod fals că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj .

S-a mai precizat că la data de 21 ianuarie 2014 inculpatul a efectuat adrese de instituire a popririi asigurătorii asupra tuturor conturilor debitorului către Trezoreria Municipiului București și cea din Satu Mare, atestând în mod fals că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

Mențiunile făcute de inculpat în adresele de instituire a popririi din datele de 08 decembrie 2013, 19 decembrie 2013, 8 ianuarie 2014 și 21 ianuarie 2014 în sensul că suma de 552.868,80 RON reprezintă debit conform titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1002 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, constituie cele patru acte materiale ale infracțiunii de fals intelectual, comisă de inculpat cu intenție directă.

S-a arătat că, din conduita avută pe parcursul executării silite, din faptul că a ignorat cu desăvârșire obligația clară impusă de instanță de a calcula sumele pentru care s-au depus cereri de plată, inculpatul luând în considerare o schiță completată parțial a unei cereri de plată, rezultă că acesta a prevăzut că suma de 552.868,80 RON nu reprezintă debit conform titlului executoriu și a urmărit producerea acestui rezultat prin modul repetat de comitere a fiecărui act în parte.

Inculpatul nu numai că a săvârșit falsul intelectual în vederea producerii unor consecințe juridice, ci, acele consecințe juridice s-au și produs, fiind instituită poprire de către instituții bancare și trezorerie pentru suma de 552.868,80 RON, atestată ca reprezentând debit conform titlului executoriu de către inculpat.

Contrar susținerilor inculpatului din cuprinsul memoriului întocmit în apărare, când a apreciat lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței instanța nu s-a referit numai la plata sumelor stabilite în contractul de finanțare pentru care s-a depășit termenul de depunere a cererilor de plată, ci și la suma de 552.868,80 RON pentru care instanța a arătat că nu este structurată și nu sunt elemente care să o cuantifice, nefiind o eroare de raționament din partea judecătorului cauzei (paragrafele 3 și 4 din considerentele încheierii din data de 27 noiembrie 2013 - f. x dup, f. x dup).

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a primit înștiințarea privind instituirea popririi la data de 15 ianuarie 2014, iar în data de 16 ianuarie 2014 a comunicat inculpatului faptul a declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj încă din data de 7 februarie 2013 (fiind atașate și motivele de recurs), ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform căruia recursul suspendă executarea, primul termen de judecată în recurs fiind stabilit la data de 25 septembrie 2014.

De asemenea, debitorul a invocat incidența O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, care reglementează o procedură specială, distinctă de procedura de drept comun a executării.

S-a arătat că acesta constituie prima notificare adresată executorului judecătoresc de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care se solicita, în regim de urgență încetarea executării silite, înscrisul împreună cu dovada înregistrării recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție și motivele de recurs fiind înregistrate în evidențele BEJ A. la datele de 16 și 17 ianuarie 2014.

S-a mai arătat că a doua notificare adresată executorului judecătoresc de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit din data de 23 ianuarie 2014 se referă la interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002 cu art. 1 din O.G. nr. 22/2002 și ordinul nr. 2336/20111 al Ministrului Finanțelor Publice, solicitându-se ridicarea popririi instituite asupra conturilor APDRP la U. și încetarea executării în dosarul nr. x/2013, deoarece în mod contrar dispozițiilor legale menționate a fost instituită poprirea asupra conturilor de personal ale APDRP destinate plății salariilor angajaților; înscrisul a fost înregistrat la BEJ A. în data de 27 ianuarie 2014.

Prin a treia notificare din data de 14 februarie 2014, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit solicită inculpatului să ia act de faptul că executarea Sentinței civile nr. 1002 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj (titlul executoriu) este suspendată de drept, învederându-i că a introdus cerere de suspendare provizorie a executării silite și contestație la executare.

S-a precizat, de asemenea, că i s-a readus la cunoștință faptul că O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice prevede o altă procedură, derogatorie de la C. proc. civ., care presupune o etapă prealabilă și obligatorie, anterior instituirii măsurilor de executare, precum și faptul că au fost poprite conturi cu destinație specială, contrar O.G. nr. 22/2002 și O.U.G. nr. 146/2002.

S-a arătat că înscrisul a fost înregistrat în evidențele BEJ A. la data de 17 februarie 2014 .

Conform art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare; recursul suspendă executarea.

Aceste dispoziții, derogatorii de la dreptul comun în materia recursului reglementat prin C. proc. civ., se justifică prin aceea că legiuitorul a dorit a se evita pe orice cale producerea de efecte ireparabile, avându-se în vedere specificul raporturilor de drept administrativ, care se realizează într-un regim de putere publică (a se vedea Procedura contenciosului administrativ, fila x, judecător dr. F.; Executarea silită în materia contenciosului administrativ, fila x, H., I.).

Conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002 (varianta în vigoare la data executării silite din cauză) privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale pentru care au fost înființate.

Acest act normativ prevede o procedură derogatorie de la dreptul comun reprezentat de materia executării silite din C. proc. civ., justificată din perspectiva protecției patrimoniului instituțiilor publice și pentru a nu perturba grav activitatea acestora.

Astfel, conform art. 2 din același act, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.

Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului și conform art. 3 în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ.

Prin urmare, O.G. nr. 22/2002 prevede o fază prealabilă, obligatorie impunând reguli de executare a titlurilor emise în sarcina instituțiilor publice, prin alocarea de fonduri în acest scop și totodată instituind un termen de 6 luni, calculat de la data primirii somației de plată, în care instituția debitoare este obligată să facă plata.

Doar dacă plata nu se efectuează în termenul de 6 luni, creditorul are posibilitatea de a solicita ca executarea silită să se facă potrivit dreptului comun.

Conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului (varianta în vigoare la data executării silite din prezenta cauză) instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, efectuează operațiunile de încasări și plăți prin unitățile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal și conform art. 6 alin. (3) conturile operatorilor economici, prevăzute la alin. (1) (adică ale instituțiilor publice) se supun executării silite prin unitățile trezoreriei statului, pe baza titlurilor executorii emise de organele autorizate să aplice procedura de executare silită, conform prevederilor legale.

În analiza cadrului legislativ s-a ținut cont inclusiv de art. 28 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, conform cărora dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ. în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, articol care subliniază încă o dată regimul derogatoriu și special al O.G. nr. 22/2002 și O.U.G. nr. 146/2002.

Practica judiciară și literatura de specialitate dau aceeași interpretare normelor legale sus menționate - Contenciosul administrativ, fila x, G.; Executarea silită în materia contenciosului administrativ, fila x, H., I.; Contenciosul administrativ, f. x, K..

S-a precizat că acest autor arată că O.G. nr