ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 66/F/CA, pronunțată la data de 9 iulie 2002 în dosarul nr.

284/F/CA/2002, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R.C.R. SA – C.B.,

sucursala Brașov, prin SC C.A. SA Brașov, în calitate de lichidator judiciar,

în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta, prin lichidator

judiciar, a cerut instanței anularea deciziei nr. 157 din 11 februarie 2002

emisă de Ministerul Finanțelor Publice, comisia de specialitate, de respingere

a contestației formulate împotriva actului de constatare nr. 252 din 8

noiembrie 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, care

stabilise în sarcina acestei societăți comerciale, debite bugetare de

63.550.048.690 lei, majorări de întârziere și 118.798.472 lei, penalități.

Respingând acțiunea, instanța de fond a motivat că aceste

sume sunt datorate bugetului de stat, chiar după data la care reclamanta

intrase în procedura falimentului, deoarece penalitățile și majorările de

întârziere nu constituie dobânzi sau cheltuieli în înțelesul prevederilor art.

37 din Legea nr. 64/1995, ci sunt sancțiuni prevăzute de o lege specială, care

se adaugă sumelor datorate de firma aflată în faliment.

Împotriva acestei

soluții a formulat recurs societatea comercială reclamantă, susținând, în

esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile

art. 37 din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora nici o dobândă ori cheltuială nu

va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate procedurii

de reorganizare judiciară.

Recursul este nefondat.

În cauză, nu este contestată

întinderea debitelor bugetare, ci caracterul datorat al acestora,

recurenta-reclamantă susținând în acțiune și în motivele de recurs că, în

temeiul prevederilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, privind procedura

reorganizării judiciare și a falimentului, nu datorează sumele respective la

bugetul de stat.

Este adevărat că potrivit acestor

prevederi legale, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată

creanțelor negarantate, de la data deschiderii procedurii reorganizării și

lichidării judiciare.

Dar, în mod corect a reținut

instanța de fond că majorările de întârziere și penalitățile reglementate de

prevederile O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, în vigoare

la data nașterii litigiului, sunt sancțiuni fiscale pentru obligațiile bugetare

neachitate la scadență, iar nu dobânzi sau alte cheltuieli, în sensul art. 37

din Legea nr. 64/1995.

Pe de altă parte, până la

modificarea art. 37, prin O.G. nr. 38/2002, creanțele bugetului de stat erau

considerate creanțe garantate, potrivit prevederilor art. 1725 C. civ., prin

privilegii.

Astfel fiind, soluția instanței de

fond și actele administrative sunt legale și temeinice, motivele de recurs

fiind neîntemeiate, urmând ca recursul de față să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC R.C.R. SA – C.B., sucursala Brașov, prin lichidator judiciar SC

C.

A.

SA, împotriva sentinței nr.

66/F/CA din 9 iulie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 octombrie 2003.