ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4213/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. R. S.A. Brașov a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.B. să se constate în temeiul art. 111 C. proc. civ. că datoria sa față de Ministerul Finanțelor Publice este de 282.892.292.176,30 lei din care 156.501.481.554,57 lei rate capital, dobânzi și comisioane și 126.390.810.621,73 lei majorări și penalități. În motivarea acțiunii reclamanta arată că debitele sale față de Ministerul Finanțelor Publice au fost cesionate prin contractul nr.14/28 iunie 2002 către A.V.A.B. dar cuantumul creanței greșit a fost stabilit la 440.080.789.487,15 lei, în realitate acesta fiind de 282.892.292.176,30 lei ca urmare a plăților efectuate după 24 aprilie 2002 în sumă de 89.589.968,43 lei și a scutirii de la plata majorărilor în sumă de 120.685.953.554 lei în baza art. 2 din H.G.

nr. 797 din 14 septembrie 2000. În concluzie, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea parțială a contractului de cesiune sub aspectul cuantumului debitului cu luarea în considerare a sentinței nr. 37 din 2 aprilie 2002 a Curții de Apel Brașov definitivă și irevocabilă prin care decizia Ministerul Finanțelor Publice nr. 46 din 22 ianuarie 2002 și procesul verbal de constatare nr. 5164 din 24 octombrie 2001 au fost anulate. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 52 din 10 aprilie 2003 a admis excepția nedepunerii cauțiunii și a respins în consecință acțiunea promovată de reclamanta S.C. R. S.A. Brașov. În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta a urmărit prin acțiunea formulată micșorarea cuantumului creanței cesionate iar potrivit art. 45 coroborat cu art. 83 din O.G.

nr. 51/1998 republicată debitorii pot contesta în justiție măsurile dispuse de A.V.A.B. numai după depunerea unei cauțiuni egale cu 20 % din valoarea activului bancar, iar reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței de la termenul din 13 martie 2003 și nu a achitat cauțiunea stabilită. Reclamanta S.C. R. S.A. Brașov a declarat recurs împotriva sentinței pentru următoarele motive: - greșit prima instanță a considerat acțiunea drept contestație la executare deoarece A.V.A.B. nu a dispus nici o măsură în sensul art. 25 din Legea nr. 409/2001, netrecând la executarea contractului de cesiune; - prevederile art. 399 C. proc. civ.

privesc în exclusivitate faza executării silite or stabilirea unei cauțiuni în afara procedurii de executare este o măsură menite să îngrădească accesul liber la justiție, fapt ce contravine art. 24 din Constituție; - dovada cuantumului real al creanței a fost dovedit cu sentința nr. 37/F din 2 aprilie 2002 a Curții de Apel Brașov definitivă și irevocabilă și chiar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a recunoscut că recurenta reclamantă nu datorează suma de 120.685.953.554 lei ce se regăsește în creanța cesionată către A.V.A.B.. Recursul nu este fondat. 1. Creanța al cărei cuantum se contestă a fost preluată la datoria publică și ea rezultă din executarea garanției emise de stat pentru împrumutul extern acordat reclamantei.

Cum această creanță a format obiectul contractului de cesiune nr. 14 din 22 iunie 2002 între Ministerul Finanțelor Publice – creditor cedent – și A.V.A.B. în calitate de cesionar, cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele preluate se soluționează cu aplicarea procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 51/1995 aprobată și modificată prin Legea nr. 409/2001, lege specială. Prin urmare, față de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta reprezintă o contestație la titlu, deoarece, potrivit art. 19 13 din legea specială actele prin care s-au constituit garanții personale sau reale pentru restituirea creanțelor cesionate constituie titlu executoriu.

În discuție nefiind raportul de drept fundamental, care să facă aplicabil art. 111 C. proc. civ., ci raportul de drept execuțional, cauțiunea stabilită de instanță era datorată de reclamantă în baza art. 25 din legea specială și în consecință cererea a fost bine respinsă de instanța de fond pentru neplata acesteia. Așa fiind criticile recurentei privind soluția de respingere a cererii de chemare în judecată urmare a admiterii excepției invocate de intimată nu sunt întemeiate iar critica cu privire la fondul litigiului, nu poate fi examinată în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Drept urmare, Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat menținând decizia atacată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. R. S.A. Brașov împotriva sentinței civile nr. 52 din 20 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.