ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3476/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 7 iunie 2002, reclamantul P.C.C. a solicitat obligarea

pârâților S.C. P. S.A., Primăria Municipiului București și Ministerul

Finanțelor Publice să-i lase în deplină proprietate și liniștită folosință

imobilul situat în București, sector 6, constând în 252 mp teren și

construcție.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 10 din 9 ianuarie 2003, a respins acțiunea ca fiind

prematur introdusă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că reclamantul, deși a notificat pârâtele S.C.

P. S.A. și Primăria Municipiului București, solicitându-le restituirea în

natură a imobilului, a formulat acțiunea, având același obiect, anterior

emiterii vreunei dispoziții de către pârâte, prin care acestea să se pronunțe

asupra pretențiilor reclamantului.

Or, potrivit dispozițiilor legii nr.

10/2001, instanțele judecătorești soluționează contestațiile împotriva

dispozițiilor emise de persoanele juridice notificate.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 164/ A din 18 martie 2003.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul P.C.C., formulând următoarele critici:

- decizia a fost pronunțată cu

nesocotirea situației de fapt așa cum rezultă ea din probele administrate (art.

304 pct. 10 C. proc. civ.);

- decizia a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

În speță, reclamantul a întreprins

demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a notificat,

prin intermediul executorului judecătoresc, Primăria Municipiului București la

data de 21 mai 2001, precum și S.C. P. S.A. la data de 14 februarie 2002,

solicitând restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 6.

Potrivit art. 23 alin. (1) din

aceeași lege, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Conform art. 24 alin. (1), dacă

restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz,

deținătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut la  art. 23 alin. (1) să facă persoanei

îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului.

Din prevederile legale citate

rezultă, fără echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie

în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se

refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării

adresate, pe cale de notificare, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție

motivată.

Cum persoanele juridice notificate

nu au răspuns solicitării reclamantului în termenul prevăzut de lege, acesta

s-a adresat instanței de judecată la 7 iunie 2002.

În speță, se pune în discuție lipsa

răspunsului persoanei juridice notificate, datorată unei conduite imputabile

acesteia, iar o atare conduită nu poate, în nici un caz, să afecteze interesele

persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de

a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Astfel, instanțele în mod greșit au

respins acțiunea ca prematură, întrucât conduita culpabilă a persoanelor

notificate care nu s-au conformat legii pentru a emite o decizie sau dispoziție

motivată de acceptare sau de refuz a cererii de restituire, nu poate să

afecteze interesele legitime ale persoanei solicitante.

Față de cele ce preced, recursul

reclamantului se privește ca fondat, și urmare admiterii lui, se va casa

decizia atacată cu trimiterea cauzei la instanța de apel, care va proceda, în

condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., la cercetarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul P.C.C. împotriva deciziei nr. 164/ A din 18 martie 2003 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru cercetarea fondului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 mai 2004.