ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1501/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1501/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul
Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei nr.240 din 6
iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția civilă.
La apelul nominal s-a
prezentat intimatul-reclamant P.Ș., personal și asistat de avocatul T.R.,
lipsind recurentul-pârât Municipiul București, prin Primarul General și
intimații Consiliul General al Municipiului București, Primăria sectorului 3.
Procedura completă.
Nefiind chestiuni
prealabile, Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost
investită, având în vedere împrejurarea că recurentul-pârât a solicitat judecarea
recursului în lipsă, conform art.242 alin.ultim din C.proc.civ..
Avocat T.R. a solicitat
respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din
C.proc.civ., cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate
de instanța de fond, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă și anume
sentința civilă nr.186 din 18 februarie 2002 prin care s-a admis acțiunea
reclamantului P.Ș. și au fost obligați pârâții să-i lase acestuia în deplină
proprietate și liniștită posesie imobilul.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 11 iunie 2001 pe rolul Tribunalului București, reclamantul P.Ș. a solicitat,
în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul general,
Consiliul General al municipiului București și Primăria sectorului 3
pronunțarea unei hotărâri prin care să i se lase deplina proprietate și
liniștita posesie a imobilului teren și construcție situat în București,
str.Foișorului nr.122, sectorul 3.
În motivarea acțiunii,
încadrată în drept în dispozițiile art.480-481 C.civ., art.35 și 36 din Legea
nr.33/1994, reclamantul a arătat că imobilul proprietatea sa a fost inclus în
anul 1989 într-un decret de expropriere pentru utilitate publică (Decretul
nr.200/21 august 1989) nepus în aplicare, dar de care pârâtele se prevalează
pentru a-i împiedica liberul exercițiu al atributelor dreptului de proprietate.
În urma administrării
probei cu expertiză și înscrisuri, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă
a pronunțat sentința civilă nr.186 din 18 februarie 2002 prin care a admis
acțiunea împotriva primelor două pârâte, reținând că Primăria sectorului 3 nu
au calitate procesuală pasivă.
Apelul declarat de
Municipiul București prin primarul general a fost respins ca nefondat prin
decizia civilă nr.240/6 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a
civilă, care a reținut că prin nepunerea în aplicare a decretului de
expropriere emis în anul 1989 se poate trage concluzia că acesta a devenit
caduc, astfel că se impune recunoașterea calității de proprietar a
reclamantului.
Împotriva acestei decizii
în termen legal a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primarul
general care a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art.304
pct.9 și 10 C.proc.civ..
În esență, se reproșează
instanței de apel lipsa motivării suficiente a deciziei pronunțate, precum și
nelegalitatea în sensul că s-au aplicat dispozițiile art.35 din Legea
nr.33/1999, ulterioare exproprierii, încălcându-se astfel principiul
neretroactivității legii.
Prin întâmpinare,
reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului, în principal ca fiind
declarat de o persoană fără calitate și, în orice caz, ca nefondat.
Recursul declarat de
municipiul București, reprezentat legal de primarul general, care a
împuternicit legal pe directorul Direcției generale juridice contencios și
legislație să-l semneze, este nefondat și va fi respins ca atare.
Reclamantul a dovedit prin
copiile contractului autentic de vânzare-cumpărare că a fost proprietarul unei
construcții situate în București, sectorul 3, Str.Foișor nr.122, compusă din
două camere, două bucătării, două vestibuluri și WC în curte, terenul aferent
fiind dobândit în folosință.
Din analiza înscrisurilor
depuse – necombătute de pârâte – a rezultat că imobilul a fost inclus, în anul
1989 înr-un plan de sistematizare, ceea ce a atras exproprierea pentru
utilitate publică, prin Decretul nr.200/1989.
Potrivit art.35 din Legea
nr.33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de
un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat,
respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere
retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
În interpretarea acestui
text de lege, în practica constantă a acestei instanțe s-a reținut că nu este
incidentă interdicția constituțională privind neretroactivitatea legii, atâta
timp cât situația relevă un fapt juridic în desfășurare – facta pendentia –
care atrage aplicarea imediată a legii noi.
De aceea, văzând că
imobilul are aceeași destinație ca cea anterioară edictării decretului de
expropriere, că nu au fost începute lucrările de sistematizare și nici nu mai
există un asemenea interes din partea autorităților locale, corect instanța de
apel a menținut soluția fondului privind admiterea acțiunii. În raport cu
temeiul în drept al acțiunii, instanța de apel fără a reține nelegalitatea
decretului de expropriere, a constatat aplicabile dispozițiile Legii
nr.33/1994. De aceea, prima critică din recurs apare ca nefondată.
Așadar, reclamantul are
dreptul de a dobândi în proprietate ceea ce i-a aparținut cu acest titlu la
apariția Decretului nr.200/1989, putând fi, eventual, la cerere obligat să
restituie contravaloarea actualizată a despăgubirilor primite conform art.36
din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Pentru considerentele
anterior expuse, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul
Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr.240 din 6
iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie
2003.