ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1501/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei nr.240 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția civilă. La apelul nominal s-a prezentat intimatul-reclamant P.Ș., personal și asistat de avocatul T.R., lipsind recurentul-pârât Municipiul București, prin Primarul General și intimații Consiliul General al Municipiului București, Primăria sectorului 3. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile, Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită, având în vedere împrejurarea că recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă, conform art.242 alin.ultim din C.proc.civ.. Avocat T.R.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ., cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă și anume sentința civilă nr.186 din 18 februarie 2002 prin care s-a admis acțiunea reclamantului P.Ș. și au fost obligați pârâții să-i lase acestuia în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 iunie 2001 pe rolul Tribunalului București, reclamantul P.Ș.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul general, Consiliul General al municipiului București și Primăria sectorului 3 pronunțarea unei hotărâri prin care să i se lase deplina proprietate și liniștita posesie a imobilului teren și construcție situat în București, str.Foișorului nr.122, sectorul 3. În motivarea acțiunii, încadrată în drept în dispozițiile art.480-481 C.civ., art.35 și 36 din Legea nr.33/1994, reclamantul a arătat că imobilul proprietatea sa a fost inclus în anul 1989 într-un decret de expropriere pentru utilitate publică (Decretul nr.200/21 august 1989) nepus în aplicare, dar de care pârâtele se prevalează pentru a-i împiedica liberul exercițiu al atributelor dreptului de proprietate.

În urma administrării probei cu expertiză și înscrisuri, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a pronunțat sentința civilă nr.186 din 18 februarie 2002 prin care a admis acțiunea împotriva primelor două pârâte, reținând că Primăria sectorului 3 nu au calitate procesuală pasivă. Apelul declarat de Municipiul București prin primarul general a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.240/6 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, care a reținut că prin nepunerea în aplicare a decretului de expropriere emis în anul 1989 se poate trage concluzia că acesta a devenit caduc, astfel că se impune recunoașterea calității de proprietar a reclamantului. Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primarul general care a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 10 C.proc.civ..

În esență, se reproșează instanței de apel lipsa motivării suficiente a deciziei pronunțate, precum și nelegalitatea în sensul că s-au aplicat dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1999, ulterioare exproprierii, încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii. Prin întâmpinare, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului, în principal ca fiind declarat de o persoană fără calitate și, în orice caz, ca nefondat. Recursul declarat de municipiul București, reprezentat legal de primarul general, care a împuternicit legal pe directorul Direcției generale juridice contencios și legislație să-l semneze, este nefondat și va fi respins ca atare. Reclamantul a dovedit prin copiile contractului autentic de vânzare-cumpărare că a fost proprietarul unei construcții situate în București, sectorul 3, Str.Foișor nr.122, compusă din două camere, două bucătării, două vestibuluri și WC în curte, terenul aferent fiind dobândit în folosință.

Din analiza înscrisurilor depuse – necombătute de pârâte – a rezultat că imobilul a fost inclus, în anul 1989 înr-un plan de sistematizare, ceea ce a atras exproprierea pentru utilitate publică, prin Decretul nr.200/1989. Potrivit art.35 din Legea nr.33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. În interpretarea acestui text de lege, în practica constantă a acestei instanțe s-a reținut că nu este incidentă interdicția constituțională privind neretroactivitatea legii, atâta timp cât situația relevă un fapt juridic în desfășurare – facta pendentia – care atrage aplicarea imediată a legii noi.

De aceea, văzând că imobilul are aceeași destinație ca cea anterioară edictării decretului de expropriere, că nu au fost începute lucrările de sistematizare și nici nu mai există un asemenea interes din partea autorităților locale, corect instanța de apel a menținut soluția fondului privind admiterea acțiunii. În raport cu temeiul în drept al acțiunii, instanța de apel fără a reține nelegalitatea decretului de expropriere, a constatat aplicabile dispozițiile Legii nr.33/1994. De aceea, prima critică din recurs apare ca nefondată. Așadar, reclamantul are dreptul de a dobândi în proprietate ceea ce i-a aparținut cu acest titlu la apariția Decretului nr.200/1989, putând fi, eventual, la cerere obligat să restituie contravaloarea actualizată a despăgubirilor primite conform art.36 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Pentru considerentele anterior expuse, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr.240 din 6 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.