ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2605/2003

CURTEA

SUSPREMĂ DE JUSTIȚIE

S-a

luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin

Primarul General împotriva deciziei nr.339 A din 20 septembrie 2002 a Curții de

Apel București, Secția a III –a Civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Municipiul București, prin

Primarul General reprezentat de consilier juridic O.O., intimatul-reclamant

P.P.N.V., prin avocat I.S., lipsind intimata-pârâtă  S.C. „

T.A.”

S.A.

Procedura

completă.

Nemafiind

chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a

fost investită.

Consilier

juridic O.O.solicită admiterea recursului, casarea deciziei nr.339 A din 20

septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a III-a Civilă și sentința

civilă nr.53 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului București și pe fond

respingerea acțiunii, în temeiul art.314 din C.proc.civ.

Avocat

I.S. solicită respingerea recursului ca nefondat, conform art.312 alin.(1) teza

a II-a din C.proc.civ..

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr.53/17.01.2001 pronunțată de Tribunalul București – secția a

III-a civilă a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantul P.P.N.V.,

în contradictoriu cu pârâții: Consiliul General al Municipiului București, S.C.

„

T.A.”

S.A. și Municipiul

București, și pe cale de consecință pârâții au fost obligați să lase

reclamantului deplina proprietate și posesie a imobilului situat în București

str.Culmea Veche nr.1, et.I, ap.2, sector 3.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a fost

preluat abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr.223/1974.

Curtea

de Apel București prin decizia civilă nr.339/20.09.2002 – secția a III-a civilă

a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București

reprezentat de Primarul General, împotriva sentinței civile nr.53/17.01.2001 a

Tribunalului București – secția a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâta

S.C. „

T.A.”

S.A., reclamantul

P.P.N.V..

Pentru a hotărî astfel, instanța

de Apel a reținut că imobilul în litigiu, alcătuit din ap. nr.2 situat la etaj

compus din 4 camere și dependințe, la subsol, podul și o cameră depozit lângă

pod, și terenul în suprafață de 312,50 mp. din suprafața totală de 625 mp.

situat în București, str.Culmea Veche nr.1, et.I, sector 3, a aparținut

autoarei T.P., mama reclamantei. Că imobilul respectiv a fost preluat în mod

abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr.223/1974, care contravenea

Constituției României din 1965 și a Declarației Universale a Drepturilor

Omului, la care România era parte.

S-a

mai reținut că prin decizia administrativă emisă de Primăria Municipiului

București nu s-a făcut decât să se constate că prin plecarea ilegală din țară a

reclamantului, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza

dispozițiilor Decretului nr.223/1974. În atare situație, actul administrativ

este constitutiv de drepturi.

Împotriva

deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs pârâtul  Municipiul

București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art.304

pct.4,9 C.proc.civ., deoarece:

-

instanțele au apreciat în mod greșit că Decretul nr.223/1974 în baza căruia

Statul Român a preluat imobilul în litigiu ca fiind neconstituțional. Acest

lucru aparține numai Curții Constituționale;

-

imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974,

deci cu titlu. Decizia administrativă emisă de Primăria București nu a făcut

decât să constate că prin plecarea ilegală din țară a reclamantului, imobilul

în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza actului normativ mai sus

menționat. În atare situație comunicarea sau necomunicarea actului

administrativ fostului proprietar nu mai prezintă relevanță.

Recursul

nu este fondat.

Formulând

acțiunea în revendicare, reclamantul P.P.N.V. a dedus judecății încălcarea

dreptului de proprietate asupra imobilului alcătuit din apartamentul nr.2

situat la etaj, compus din patru camere și dependințe precum și terenul aferent

în suprafață de 312,50 mp., situat în București, str.Culmea Veche nr.1, etaj 1,

sector 3, solicitând restabilirea acestui drept prin aplicarea greșită a

dispozițiilor Decretului nr.223/1974.

Imobilul

în litigiu a aparținut autoarei T.P. – mama reclamantului – decedată la

18.06.1969, certificate de moștenitori f. 5-6 din d = 1198/1999 al Judecătoriei

sector 3, anexat la dosarul cauzei.

Reclamantul

a susținut în mod constant că decizia nr.538/28.03.1983 – f.28 d =1198/1998 –

emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București nu putea produce

efecte juridice întrucât Decretul nr.223/1974 privind reglementarea situației

unor bunuri, în baza căruia a fost emisă, contravine Constituției din 1965,

dispozițiilor art.480-481 C.civ., precum și tratatelor internaționale la care

România a aderat, punct de vedere însușit în mod judicios de instanțe.

În

adevăr, conform art.1 din Decretul nr.223/1974 construcțiile puteau fi deținute

în proprietate de către persoane fizice numai dacă aveau domiciliul în țară,

iar potrivit art.2 alin.2 din același act normativ construcțiile aparținând

persoanelor care au plectat fraudulos din țară sau care, fiind plecate în

străinătate nu s-au  înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoiere

în țară, treceau fără plată în patrimoniul statului.

Aceste

dispoziții legale contraveneau prevederilor art.36 din Constituția din 1965

potrivit cărora dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, putând

constitui obiect al acestui drept, printre altele, casa de locuit, cum și

art.481 C.civ. care statuează că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea

sa, decât pentru cauză de utilitate publică și printr-o dreaptă și prealabilă

despăgubire.

La

data la care imobilul revendicat în prezenta cauză a fost trecut în

proprietatea statului, România  ratificase, Declarația Universală a Drepturilor

Omului din 10 decembrie 1948, care, în art.17 alin.1 și 2 prevede că orice

persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât și în asociere cu alții și

nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Trecerea

imobilului în litigiu în proprietatea statului prin Decretul nr.223/1974 s-a

făcut cu încălcarea prevederilor legale sus-menționate, conferind caracter

abuziv acestei măsuri, astfel că titlul statului nu poate fi considerat

valabil.

Instanțele

au constatat în mod corect că decizia de trecere în proprietatea statului a

imobilului în litigiu este lipsită de efecte juridice, de vreme ce Decretul

nr.223/1974 era contrar Constituției în vigoare la data adoptării lui, a

prevederilor C.civ. în materie de proprietate și respectiv  tratatelor

internaționale la care România a aderat. Fiind vorba de o încălcare a ordinii

constituționale apare cu evidență că și actele subsecvente emise în baza

actului normativ mai sus enunțat, cum este și cazul deciziei administrative

sunt fără valoare juridică.

De

altfel, instanțele au apreciat că prin decizia menționată nu s-a făcut decât să

se constate că prin plecarea ilegală  din țară a reclamantului – 1983 –

imobilul în litigu a trecut în proprietatea statului în baza dispozițiilor

Decretului nr.223/1974. Deci actul administrativ are caracter constitutiv de

drepturi.

În

consecință, în cauză neexistînd nici unul din motivele de casare prevăzute de

art.304 C.proc.civ., în limita criticilor formulate, recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, împotriva deciziei civile nr.339/20.09.2002 a

Curții de Apel București, va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul

Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr.339 A din 20

septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a III-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.