ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2605/2003

CURTEA

SUSPREMĂ DE JUSTIȚIE

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr.339 A din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a III –a Civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurentul-pârât Municipiul București, prin Primarul General reprezentat de consilier juridic O.O., intimatul-reclamant P.P.N.V., prin avocat I.S., lipsind intimata-pârâtă S.C. „ T.A.” S.A. Procedura completă. Nemafiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită. Consilier juridic O.O.solicită admiterea recursului, casarea deciziei nr.339 A din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a III-a Civilă și sentința civilă nr.53 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului București și pe fond respingerea acțiunii, în temeiul art.314 din C.proc.civ.

Avocat I.S. solicită respingerea recursului ca nefondat, conform art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.53/17.01.2001 pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a civilă a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamantul P.P.N.V., în contradictoriu cu pârâții: Consiliul General al Municipiului București, S.C. „ T.A.” S.A. și Municipiul București, și pe cale de consecință pârâții au fost obligați să lase reclamantului deplina proprietate și posesie a imobilului situat în București str.Culmea Veche nr.1, et.I, ap.2, sector 3. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr.223/1974.

Curtea de Apel București prin decizia civilă nr.339/20.09.2002 – secția a III-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București reprezentat de Primarul General, împotriva sentinței civile nr.53/17.01.2001 a Tribunalului București – secția a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâta S.C. „ T.A.” S.A., reclamantul P.P.N.V.. Pentru a hotărî astfel, instanța de Apel a reținut că imobilul în litigiu, alcătuit din ap. nr.2 situat la etaj compus din 4 camere și dependințe, la subsol, podul și o cameră depozit lângă pod, și terenul în suprafață de 312,50 mp. din suprafața totală de 625 mp. situat în București, str.Culmea Veche nr.1, et.I, sector 3, a aparținut autoarei T.P., mama reclamantei.

Că imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, în baza Decretului nr.223/1974, care contravenea Constituției României din 1965 și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, la care România era parte. S-a mai reținut că prin decizia administrativă emisă de Primăria Municipiului București nu s-a făcut decât să se constate că prin plecarea ilegală din țară a reclamantului, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza dispozițiilor Decretului nr.223/1974. În atare situație, actul administrativ este constitutiv de drepturi. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art.304 pct.4,9 C.proc.civ., deoarece: - instanțele au apreciat în mod greșit că Decretul nr.223/1974 în baza căruia Statul Român a preluat imobilul în litigiu ca fiind neconstituțional.

Acest lucru aparține numai Curții Constituționale; - imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.223/1974, deci cu titlu. Decizia administrativă emisă de Primăria București nu a făcut decât să constate că prin plecarea ilegală din țară a reclamantului, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza actului normativ mai sus menționat. În atare situație comunicarea sau necomunicarea actului administrativ fostului proprietar nu mai prezintă relevanță. Recursul nu este fondat. Formulând acțiunea în revendicare, reclamantul P.P.N.V. a dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului alcătuit din apartamentul nr.2 situat la etaj, compus din patru camere și dependințe precum și terenul aferent în suprafață de 312,50 mp., situat în București, str.Culmea Veche nr.1, etaj 1, sector 3, solicitând restabilirea acestui drept prin aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr.223/1974.

Imobilul în litigiu a aparținut autoarei T.P. – mama reclamantului – decedată la 18.06.1969, certificate de moștenitori f. 5-6 din d = 1198/1999 al Judecătoriei sector 3, anexat la dosarul cauzei. Reclamantul a susținut în mod constant că decizia nr.538/28.03.1983 – f.28 d =1198/1998 – emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București nu putea produce efecte juridice întrucât Decretul nr.223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri, în baza căruia a fost emisă, contravine Constituției din 1965, dispozițiilor art.480-481 C.civ., precum și tratatelor internaționale la care România a aderat, punct de vedere însușit în mod judicios de instanțe.

În adevăr, conform art.1 din Decretul nr.223/1974 construcțiile puteau fi deținute în proprietate de către persoane fizice numai dacă aveau domiciliul în țară, iar potrivit art.2 alin.2 din același act normativ construcțiile aparținând persoanelor care au plectat fraudulos din țară sau care, fiind plecate în străinătate nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoiere în țară, treceau fără plată în patrimoniul statului. Aceste dispoziții legale contraveneau prevederilor art.36 din Constituția din 1965 potrivit cărora dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, putând constitui obiect al acestui drept, printre altele, casa de locuit, cum și art.481 C.civ. care statuează că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și printr-o dreaptă și prealabilă despăgubire.

La data la care imobilul revendicat în prezenta cauză a fost trecut în proprietatea statului, România ratificase, Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, care, în art.17 alin.1 și 2 prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât și în asociere cu alții și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Trecerea imobilului în litigiu în proprietatea statului prin Decretul nr.223/1974 s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale sus-menționate, conferind caracter abuziv acestei măsuri, astfel că titlul statului nu poate fi considerat valabil. Instanțele au constatat în mod corect că decizia de trecere în proprietatea statului a imobilului în litigiu este lipsită de efecte juridice, de vreme ce Decretul nr.223/1974 era contrar Constituției în vigoare la data adoptării lui, a prevederilor C.civ.

în materie de proprietate și respectiv tratatelor internaționale la care România a aderat. Fiind vorba de o încălcare a ordinii constituționale apare cu evidență că și actele subsecvente emise în baza actului normativ mai sus enunțat, cum este și cazul deciziei administrative sunt fără valoare juridică. De altfel, instanțele au apreciat că prin decizia menționată nu s-a făcut decât să se constate că prin plecarea ilegală din țară a reclamantului – 1983 – imobilul în litigu a trecut în proprietatea statului în baza dispozițiilor Decretului nr.223/1974. Deci actul administrativ are caracter constitutiv de drepturi. În consecință, în cauză neexistînd nici unul din motivele de casare prevăzute de art.304 C.proc.civ., în limita criticilor formulate, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, împotriva deciziei civile nr.339/20.09.2002 a Curții de Apel București, va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr.339 A din 20 septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a III-a Civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.