ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5273/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin sentința penală nr. 1151 din 26 noiembrie 2002, i-a condamnat pe

inculpații:

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și e), cu art. 99 și art. 13 C. pen., și

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13

din același cod.

A dedus din pedepsele aplicate

inculpaților prevenția de la 11 decembrie 2001 la 26 noiembrie 2002 și a

menținut starea de arest.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

confiscat de la inculpatul C.B. suma de 200.000 lei dobândită prin săvârșirea

infracțiunii.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 23 noiembrie 2001, în

jurul orelor 18,50, în timp ce se aflau în stația R.A.T.B. Bucur Obor,

inculpații M.A. și C.B., au observat-o pe partea vătămată G.M.G.,

îndreptându-se spre chioșcul de bilete cu patru bancnote a câte 50.000 lei

fiecare în mâna dreaptă. Înțelegându-se să o deposedeze pe sus-numita de

această sumă de bani, inculpatul C.B. s-a așezat în spatele părții vătămate, în

timp ce inculpatul M.A. a început să o bruscheze, pentru a o determina să dea

drumul la banii ce-i ținea în mână.

Văzând că inculpatul minor nu

reușește să ia banii, inculpatul major C.B. a apucat partea vătămată de mână și

a început să-i descleșteze degetele, dându-i astfel posibilitatea inculpatului

M.A. să smulgă bancnotele, după care au fugit.

Partea vătămată a pornit în

urmărirea inculpaților și cu ajutorul unui cetățean aflat în zonă a reușit să-l

imobilizeze pe inculpatul M.A., timp în care inculpatul C.B. a reușit să fugă.

Inculpatul minor a fost predat

lucrătorilor de poliție de la secția 7 poliție unde în aceeași seară pe baza

declarațiilor inculpatului și a recunoașterii din albumul foto făcută de partea

vătămată s-a reușit identificarea celui de al doilea participant la tâlhărie în

persoana inculpatului C.B.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații.

Prin apelul parchetului, sentința a

fost criticată ca netemeinică, apreciindu-se că în ce-l privește pe minor în

interesul reeducării acestuia se impunea luarea unei măsuri educative și nu

aplicarea pedepsei închisorii.

Inculpații au criticat sentința ca

netemeinică și au solicitat reducerea pedepsei inculpatului major și aplicarea

unei pedepse neprivative de libertate inculpatului minor.

Prin decizia nr. 356 din 2 iulie

2003, pronunțată de secția I penală a Curții de Apel București apelurile

parchetului și inculpatului M.A. au fost admise, iar apelul declarat de

inculpatul C.B. a fost respins, ca nefondat.

Sentința a fost desființată în

parte, a fost înlăturată pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată

inculpatului minor M.A. și în baza art. 104 C. pen., s-a aplicat față de măsura

educativă a internării într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei

de 18 ani.

Nemulțumiți și de această hotărâre,

inculpații, în termen legal au declarat recurs. Inculpatul minor a solicitat

casarea deciziei și menținerea sentinței.

Apelantul inculpat C.B. a cerut

casarea hotărârilor și reducerea pedepsei pe care o consideră exagerată.

Recursurile sunt nefondate.

La luarea măsurii educative,

prevăzute de art. 104 C. pen., instanța de apel a avut în vedere pe de o parte

că deși fapta comisă prezintă un pericol social ridicat, minorul a fost

determinat să săvârșească fapta de către inculpatul major C.B., cunoscut cu

antecedente penale, iar pe de altă parte că situația familială, tatăl aflat în

detenție și mama decedată, impune pentru protecția minorului și pregătirea lui

profesională, de a fi scos din penitenciar și internat într-un centru de

reeducare.

Prin luarea acestei măsuri, inculpatului

i se creează posibilitatea de a deprinde o meserie, de a fi educat în alt mediu

decât cel din penitenciar supravegheat de medici, profesori și instructori de

meserii.

A-l lăsa pe inculpat în penitenciar,

așa cum a decis prima instanță, înseamnă ca în momentul eliberării, în lipsa

unei familii (orfan de mamă cu tatăl infractor aflat în executarea unei

pedepse) și a unei meserii, inculpatul să se afle în situația de a săvârși în

continuare fapte penale.

Pedeapsa aplicată inculpatului C.B.,

orientată înspre minimul special a fost just individualizată, instanțele ținând

seama de criteriile prevăzute în art. 72 C. pen.

S-a avut în vedere că inculpatul a

mai fost condamnat în timpul minoratului la o pedeapsă privativă de libertate

de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, că a săvârșit

fapta împreună cu un minor și a avut o atitudine refractară negând orice

implicare în comiterea faptei.

Față de cele de mai sus, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile urmează a fi

respinse ca fiind nefondate.

În temeiul art. 385

17

alin. II, cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce

prevenția de la 11 decembrie 2001 la 18 noiembrie 2003.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.B. și M.A. împotriva deciziei

penale nr. 356 din 2 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția a I penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților durata arestării preventive de la 11 decembrie 2001 până la18

noiembrie 2003, pentru ambii inculpați.

Obligă recurenții la câte 1.500.000

lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 noiembrie 2003.