ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5947/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5947/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova la data de 24 iunie 2002, reclamantele F.A., N.D. și A.M. au formulat

contestație împotriva refuzului pârâtei SC T. Breaza SA Câmpina de a restitui

în natură imobilul compus din teren în suprafață de 11054 mp și construcție tip

vilă, plus dependințe și garaj, situate în Breaza, județul Prahova.

De asemenea, reclamantele au mai solicitat ca

pârâta să le restituie și bunurile mobile aflate în imobil sau contravaloarea

acestora, actualizată, precum și plata lipsei de folosință a imobilului

începând cu data de 8 iunie 2001 și până la predarea efectivă a imobilului.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că

imobilul respectiv a aparținut autorilor acestora, fiind preluat de către stat

ca bun abandonat, în baza Decretului nr. 111/1951.

Se mai arată că pârâta a refuzat să răspundă la

notificarea adresată de reclamante, în termenul de 60 de zile prevăzut de Legea

nr. 10/2001.

Pârâta a formulat întâmpinare, invocând

următoarele excepții: excepția prematurității formulării cererii, excepția

lipsei calității procesuale pasive, excepția neatacării actului prin care

statul a dobândit imobilul, excepția neatacării actului prin care pârâta a

dobândit imobilul de la stat.

Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare,

precum și o cerere completatoare prin care au solicitat să se constate

nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a

anexei la acest certificat, eliberat de Ministerul Turismului în baza H.G. nr. 834/1991,

în ceea ce privește suprafața de 11054 mp teren.

Prin sentința civilă nr. 628 din 14 noiembrie

2002, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive,

excepția neatacării actului prin care statul a dobândit imobilul, excepția neatacării

actului prin care pârâta a dobândit imobilul și a admis excepția de

prematuritate a introducerii cererii și, în consecință, a respins acțiunea ca

prematur introdusă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de

fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de SC T.B.

SA Câmpina este neîntemeiată, întrucât această societate deține imobilul; s-a

mai reținut că sunt neîntemeiate și excepțiile privind neatacarea actului prin

care statul a preluat imobilul și respectiv, neatacarea actului prin care

societatea pârâtă a preluat imobilul, pe motiv că dispozițiile Legii nr. 10/2001

reglementează retrocedarea imobilelor preluate în mod abuziv, iar imobilul în

litigiu intră în categoria situațiilor reglementate prin Legea nr. 10/2001.

Cu privire la excepția prematurității

introducerii cererii, instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, cu

motivarea că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul este investit

a soluționa contestațiile asupra deciziilor sau dispozițiilor emise de către

instituție sau unitatea care deține imobilul, iar în cauză nu s-a făcut dovada

emiterii unei asemenea decizii sau dispoziții ca urmare a notificării privind

retrocedarea imobilului.

Pentru aceste considerente, Tribunalul a admis

excepția prematurității și a respins cererea reclamantelor ca prematur

introdusă.

Împotriva sentinței Tribunalului Prahova au

declarat apel atât reclamantele F.A., N.D. și A.M., cât și pârâta SC T.B. SA

Câmpina.

În motivarea apelului, reclamantele au criticat

sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că în mod greșit le-a

fost respinsă cererea ca prematur introdusă, în raport de dispozițiile art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, expres indicate.

În ceea ce privește neîndeplinirea obligației

prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, apelantele au susținut că, așa cum

rezultă din copia notificării depuse la dosar, au depus copiile actelor de

proprietate, actelor de stare civilă și ale certificatelor de moștenitor prin

care și-au dovedit legitimarea procesuală activă.

Reclamantele au mai susținut în motivarea

apelului că deși prin cererea completatoare au solicitat Tribunalului

constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului aferent construcției ce face obiectul notificării,

instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, cum altfel nu s-a pronunțat

nici asupra capătului de cerere referitor la lipsa de folosință a imobilului.

În apelul său, pârâta SC T.B. SA Câmpina a

criticat sentința instanței de fond pentru greșita aplicare a legii, în sensul

că nu a motivat respingerea celor trei excepții invocate prin întâmpinare de

către aceasta.

Apelanta a reiterat o parte din argumentele

cuprinse în întâmpinare privind admisibilitatea excepțiilor invocate, invocând

în drept prevederile Legii nr. 10/2001.

O altă critică cuprinsă în apelul pârâtei se

referă la faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea sa de

obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, cerere formulată prin

întâmpinarea depusă în termen legal la instanța de fond.

Apelantele –reclamante au formulat întâmpinare

la apelul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

La termenul de judecată din 5 februarie 2003,

apelanta pârâtă a invocat excepția tardivității apelului declarat de

reclamante.

Prin decizia civilă nr. 17 din 5 februarie 2003,

Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată excepția tardivității

apelului declarat de reclamante invocată de pârâtă, cu motivarea că apelul a

fost formulat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C.

proc. civ., având în vedere data comunicării hotărârii și data declarării

apelului.

De asemenea, au fost respinse ca nefondate atât

apelul reclamantelor F.A., N.D. și A.M., cât și apelul pârâtei SC T.B. SA

Câmpina.

Referitor la respingerea apelului reclamantelor,

Curtea a reținut că este neîntemeiată critica acestora privitoare la

respingerea ca prematură a cererii formulată de prima instanță.

S-a motivat astfel că numai din momentul comunicării

deciziei prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului, făcându-se o

ofertă de restituire prin echivalent, se naște dreptul persoanei îndreptățite

de a o ataca în justiție. Ori, în speță, pârâta nu s-a pronunțat în nici un fel

asupra notificării, situație în care, dreptul la acțiune nefiind actual,

cererea reclamantelor a fost apreciată ca fiind prematur introdusă.

În ceea ce privește criticile reclamantelor

referitoare la nepronunțarea de către prima instanță asupra capetelor de cerere

privind lipsa de folosință a imobilului și constatarea nulității absolute a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate de care s-a prevalat SC T.B.

SA, Curtea a apreciat că acestea sunt neîntemeiate întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., se putea cere completarea

hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs

împotriva acelei hotărâri.

În privința apelului societății pârâte SC T.B. SA,

Curtea l-a respins ca nefondat, reținându-se următoarele aspecte.

În mod corect instanța de fond a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, în cauză

nefiind aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

întrucât, în condițiile în care cererea reclamantelor a fost respinsă ca

prematur formulată, nu se poate face nici o discuție legată de modalitatea în

care imobilul a trecut în proprietatea statului, respectiv dacă a trecut cu

titlu valabil sau nu [dispozițiile art. 27 alin. (1) referindu-se strict la

imobilele preluate cu titlu valabil].

S-a mai susținut în motivarea Curții de apel că,

atâta vreme cât cererea a fost respinsă ca prematură, în mod corect au fost

respinse și excepțiile privind neatacarea actului prin care statul a preluat

imobilul și neatacarea actului prin care pârâta a dobândit imobilul, nefiind

vorba de o soluționare pe fond a cererii, ci pe o excepție peremptorie.

S-a respins și critica pârâtei cu privire la

nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de acordare a cheltuielilor de

judecată, invocându-se dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ., de care

aceasta se putea prevala pentru completarea hotărârii.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de

Apel Ploiești a respins ca nefondate atât recursul reclamantelor, cât și cel al

pârâtei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în

termen legal, reclamantele F.A., N.D. și A.M., precum și pârâta SC T.B. SA

Câmpina.

Reclamantele și-au motivat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost

dată cu greșita aplicare a legii.

În esență, au fost reiterate o parte din

motivele de apel, cu precizarea că ambele instanțe au dat o interpretare

greșită art. 23 din Legea nr. 10/2001, lăsând la latitudinea pârâtei

posibilitatea de a se pronunța sau nu asupra notificării formulată de către

reclamante.

S-a mai criticat decizia și sub aspectul

trimiterii la dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ. privind

completarea hotărârii, arătându-se că această normă nu este imperativă, ci de

recomandare, astfel încât împrejurarea că reclamantele nu au uzat de aceste

dispoziții nu poate să aducă atingere drepturilor acestora, ținând seama și de

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care

prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a

intra în cercetarea fondului, instanța de apel poate evoca fondul și judeca

procesul.

În ceea ce privește apelul pârâtei SC T.B. SA,

aceasta a reiterat motivele cuprinse în apel, solicitând admiterea recursului,

respingerea în totalitate a acțiunii reclamantelor, atât pe cale de excepție,

cât și pe fond, admiterea excepțiilor invocate de pârâtă și acordarea

cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond, în apel și în recurs.

Reclamantele F.A., N.D. și A.M. au formulat

întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca

inadmisibil, cu motivarea că cererea principală a fost respinsă atât de

instanța de fond, cât și de cea de apel, iar recurenta-pârâtă nu a formulat

cerere reconvențională.

S-a mai arătat în întâmpinare că în ceea ce

privește cheltuielile de judecată, acestea nu au fost solicitate instanței de

fond, iar instanța de apel a reținut corect că recurenta nu a uzat de

dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ.

Recursurile declarate de recurentele-reclamante F.A.,

N.D. și A.M. și recurenta-pârâtă SC T.B. SA Câmpina sunt fondate, având în

vedere considerentele ce vor urma.

Reclamantele au declanșat procedura

administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și au întreprins

demersul prevăzut de art. 21 alin. (1), respectiv au adresat pârâtei o

notificare la data de 12 iunie 2001, prin care au solicitat restituirea în

natură imobilului compus din suprafața de teren de 11054 mp și construcția tip

vilă, plus dependințe și garaj, situate în Breaza, precum și restituirea

bunurilor mobile menționate în inventarul anexat notificării și aflate în

imobil.

Fără a emite o decizie sau o dispoziție

motivată, deși avea această obligație, pârâta a răspuns reclamantelor printr-o

simplă adresă prin care a comunicat necesitatea depunerii unui nou set de acte,

deși reclamantele anexaseră notificării documentele prevăzute de art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra

cererii de restituire în natură.

Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă

restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca,

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de

art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite oferta de restituire prin

echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Din ambele texte rezultă că, indiferent dacă

persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă

restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea

deținătoare este obligată ca asupra notificării să se pronunțe printr-o decizie

sau dispoziție motivată.

În speță, se pune în discuție tocmai lipsa

răspunsului la notificare, lipsă datorată conduitei imputabile a pârâtei care a

solicitat printr-o adresă reclamantelor depunerea unor acte ce nu aveau nici o

relevanță și nu erau necesare soluționării notificării adresate în baza Legii

nr. 10/2001.

Ori, conduita culpabilă a persoanei juridice

notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să

le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de

lege.

Deși legiuitorul nu a reglementat expres

situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, totuși, cei îndreptățiți se pot adresa

instanței judecătorești competente (tribunalul) pentru ca persoana juridică

deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată,

întrucât o astfel de obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură

administrativă jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.

În acest context, soluția instanței de fond,

menținută de instanța de apel, de a considera cererea ca prematur introdusă

nesocotește prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv caracterul reparatoriu al

acestei legi și obligă persoanele îndreptățite să aștepte în mod nelimitat un

răspuns la notificare de la persoanele juridice deținătoare.

Pentru toate aceste considerente, se impunea

examinarea fondului cauzei de către instanța de apel, cu administrarea

probatoriului necesar.

Prin urmare, se impune admiterea recursurilor,

casarea deciziei Curții de Apel Ploiești și trimiterea cauzei la aceeași

instanță, pentru rejudecarea apelului.

Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza și

celelalte motive de apel invocate de reclamante și de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanții F.A.,

N.D. și A.M. și de pârâta SC T.B. SA Câmpina împotriva deciziei nr. 17 din 5

februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare în apel, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2004.