ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5946/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5946/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului
civil de față,
Analizând actele
și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința
civilă nr. 253 din 9 februarie 2007, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei
calității procesuale
pasive a pârâtului orașul Breaza, prin
primar, invocată de acesta.
A respins
acțiunea formulată de reclamantele F.A., A.M. și N.D. în contradictoriu cu
pârâtul orașul Breaza, prin primar, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane
fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepția
inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta SC T.B. SA.
A respins acțiunea
față de pârâta SC T.B. SA. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată,
reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu orașul Breaza, prin primar și
SC T.B. SA., să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului situat
în Breaza, compus din construcție și teren, nu a fost niciodată întrerupt, că
statul nu are un titlu valabil asupra imobilului și să fie obligată pârâta SC
T.B. SA. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul.
Tribunalul a reținut
că orașul Breaza nu are calitate procesuală pasivă, pentru că, deși imobilul a
trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951, în prezent se
află în proprietatea pârâtei SC T.B. SA., conform certificatului de atestare a
dreptului de proprietate seria M08, nr. 0296, emis la data de 24 februarie 1995
de Ministerul Turismului.
A mai reținut
tribunalul, că Legea nr. 10/2001 este actul normativ cel mai cuprinzător, cu o
aplicare aproape generală în materia reparării daunelor cauzate cetățenilor
prin preluarea proprietății de către puterea totalitară.
Tribunalul a
fost investit la data de 30 noiembrie 2006 cu o acțiune în revendicare, deși
Legea nr. 10/2001 impune parcurgerea procedurii administrative prealabile.
Aceasta
înseamnă, a reținut tribunalul, că de la data intrării în vigoare a legii,
cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acțiunile în
revendicare formulate împotriva persoanelor juridice deținătoare, indiferent de
persoana care formulează o astfel de cerere, introduse direct la instanță, sunt
inadmisibile dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii administrative.
De altfel,
reclamantele au recurs la procedura administrativă, însă, contestația
întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, aflată în prezent pe rolul Curții
de Apel Ploiești, a fost suspendată în temeiul art. 51 din legea specială, ca
urmare a promovării acțiunii în revendicare.
Legea nr. 10/2001
este o lege specială, iar aplicarea ei este prioritară în raport cu dreptul
comun, ceea ce înseamnă că reclamantele nu au posibilitatea de a opta între
cele două căi.
Prin decizia nr. 310
din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu
minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante
împotriva sentinței pronunțată de tribunal și a obligat reclamanții la plata
cheltuielilor de judecată către intimata SC T.B. SA.
Instanța de
apel a constatat că tribunalul a reținut în mod corect faptul că orașul Breaza,
prin primar nu are calitate procesuală pasivă, față de împrejurarea că imobilul
se află în proprietatea pârâtei SC T.B. SA, iar acțiunea reclamantelor este o
acțiune în revendicare, prin comparare de titluri.
Susținerea
reclamantelor că pârâta SC T.B. SA nu este unitate deținătoare, în sensul Legii
nr. 10/2001, nu este reală, deoarece această pârâtă deține certificat de
atestare a dreptului de proprietate și nu s-a făcut dovada că ar fi fost
privatizată în proporție de 100%.
Pe de altă parte,
chiar reclamantele au uzat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a reținut
tribunalul.
Dreptul de
proprietate este protejat în condițiile legii speciale, iar cerința parcurgerii
procedurii prealabile administrative nu este o îngrădire a dreptului de acces
la justiție.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele.
Invocând dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele au arătat că pârâtul orașul Breaza,
prin primar are calitate procesuală pasivă față de capetele de cerere
referitoare la constatarea nevalabilității titlului de proprietate al Statului
și constatarea că dreptul de proprietate nu a fost niciodată întrerupt și având
în vedere că temeiul juridic al acțiunii este nu doar art. 480 C. civ., ci și
art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Acțiunea în
revendicare este admisibilă, deoarece pârâta SC T.B. SA nu face parte din
categoria unităților deținătoare menționate de art. 21 din Legea nr. 10/2001,
iar, din actele depuse la dosar, rezultă că SC T.B. SA. este privatizată în
proporție de 100%.
Transmiterea
notificării, în situația înstrăinării bunului anterior intrării în vigoare a
legii speciale, nu are semnificația unei condiții de admisibilitate, ci aceea a
unei măsuri de precauție, de prezervare a dreptului la măsuri reparatorii prin
echivalent în cazul în care acțiunea în justiție privind restituirea bunului ar
fi soluționată în mod nefavorabil.
Au mai arătat
recurentele, că dreptul de proprietate nu este supus prescripției extinctive,
astfel încât, poate fi protejat oricând prin acțiunea în revendicare.
Liberul acces
la justiție este consacrat de Constituția României și de art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar îngrădirea
exercitării acțiunii în revendicare reprezintă o încălcare a acestui drept.
Intre acțiunea
în revendicare întemeiată pe Codul civil și Legea nr. 10/2001 nu există relația
normă comună, normă specială, iar ipoteza prevăzută de art. 6 alin. (2) teza
II
din
Legea nr. 213/1998 nu există.
Pe parcursul
soluționării recursului, reclamanta F.A. a decedat, moștenitoarele acesteia
fiind celelalte două reclamante, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor
nr. 49 din 19 mai 2008, eliberat de B.N.P. P.M.C.
Criticile formulate
permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și
sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Reclamantele au
sesizat instanța de judecată cu o acțiune prin care au solicitat să se constate
că dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în orașul Breaza, nu a
fost niciodată întrerupt, că statul nu are un titlu valabil și să fie obligată
pârâta SC T.B. SA să le lase imobilul în deplină proprietate și liniștită
posesie.
În ceea ce
privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului orașul Breaza, prin primar, se
constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au stabilit în mod corect
faptul că acesta nu are calitate procesuală pasivă.
Așa cum s-a arătat,
prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate că Statul
Român nu are un titlu valabil de proprietate și că dreptul de proprietate al
reclamantelor nu a fost niciodată întrerupt, iar, ca pârât pentru acest capăt
de cerere a fost indicat orașul Breaza.
Or, orașul nu poate
sta în proces în nume propriu într-un litigiu prin care se neagă existența
dreptului statului și, conform legii, nu are nici calitatea de reprezentant al
statului.
În ceea ce
privește inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, formulată în contradictoriu
cu SC T.B. SA, Înalta Curte constată că prima instanță și instanța de apel au
reținut că cererea este inadmisibilă, deoarece Legea nr. 10/2001 este lege
specială și nu s-a făcut dovada că pârâta SC T.B. SA este unitate integral
privatizată.
Legea nr.
10/2001 privește regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 și, potrivit art. 1 alin. (1) și (2)
din lege, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile
cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada vizată se restituie
în natură, iar atunci când restituirea în natură nu este posibilă, se vor
stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, în
ceea ce privește măsurile reparatorii cuvenite ca urmare a preluării abuzive a
imobilelor, Legea nr. 10/2001 are caracter de normă specială în raport cu
dispozițiile dreptului comun.
Caracterul de lege
specială a actului normativ în discuție nu înseamnă, însă, că el se aplică în
orice situație posibilă în care este în discuție un imobil preluat abuziv și că
a paralizat acțiunea în revendicare a unui astfel de imobil.
În determinarea
aplicabilității legii speciale, este necesar a se analiza persoanele cărora
legea se adresează, prin stabilirea de drepturi și obligații, precum și
categoria de bunuri cărora li se aplică.
Or, Legea nr.
10/2001, stabilește în dispozițiile art. 3 și art. 4 persoanele care
beneficiază de măsurile reparatorii, ca fiind foștii proprietari ai bunurilor
preluate abuziv, precum și moștenitorii acestora.
Art. 2 din
lege stabilește bunurile care sunt preluate abuziv, iar art. 21 din Legea nr.
10/2001, republicată stabilește, de principiu, persoanele juridice care au
obligația de a stabili măsuri reparatorii, respectiv regiile autonome,
societățile sau companiile naționale, societățile comerciale la care statul
este acționar sau asociat majoritar sau la care statul ori o autoritate publică
centrală sau locală sau o organizație cooperatistă este asociat sau acționar
minoritar, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare
sau egală cu valoarea imobilului a cărei restituire se solicită.
Față de
textul citat, societățile comerciale integral privatizate nu au calitate de
unități deținătoare și în raport cu acestea fostul proprietar sau moștenitorii
acestuia nu au obligația transmiterii notificării.
Așadar, în raportul
juridic născut între părți, pentru a fi aplicabilă legea specială reparatorie,
este necesar să fie îndeplinite cumulativ condițiile privind persoana
îndreptățită, persoana deținătoare și modul în care imobilul a fost preluat de
către stat, iar problema inadmisibilității acțiunii se poate pune, în anumite
condiții, în cazul imobilelor deținute de persoanele juridice care trebuie
notificate, deoarece în cazul imobilelor preluate de stat fără titlu valabil,
aflate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, acțiunea în
revendicare este admisibilă.
In prezenta
cauză, acțiunea în revendicare a fost respinsă de prima instanță, soluția fiind
menținută de instanța de apel, motivat de faptul că reclamantele trebuiau să
parcurgă procedura administrativă prealabilă, pentru că, în raportul lege
specială, drept comun, nu există posibilitatea de opțiune.
Prin urmare,
instanțele nu au analizat chestiunea inadmisibilității acțiunii în revendicare
verificând dacă legea specială este aplicabilă față de circumstanțele concrete
ale cauzei, respectiv față de calitatea unității care deține imobilul, de
titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului și persoana
care are obligația de a stabili măsuri reparatorii.
În cauză, imobilul
în litigiu se află în deținerea pârâtei SC T.B. SA, beneficiara certificatului
de atestare a dreptului de proprietate, societate care, la data intrării în
vigoare a Legii nr. 10/2001, era integral privatizată.
Imobilul a
trecut în proprietatea statului în temeiul dispozițiilor Decretului nr.
111/1951, trecerea în proprietatea statului nefăcându-se cu titlu valabil.
Astfel, art. 6
din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public sau privat al
statului sau al
unităților administrativ teritoriale
bunurile dobândite de stat
în temeiul
unui titlu valabil, cu respectarea Constituției și a
tratatelor internaționale la care România era
parte.
Or, preluarea
bunurilor abandonate nu era conformă
nici
Constituției României din anul 1948, care în art. 8
recunoștea și garanta proprietatea particulară și
nici tratatelor
internaționale la
care România era parte, cu atât mai mult cu
cât, din adeverința nr. 2905 din 12 august 1949 a fostului
Comitet provizoriu al comunei Breaza, rezultă că
imobilul a
fost rechiziționat din
data de 20 mai 1949, fără a se fixa
chirie.
Societatea
pârâtă era integral privatizată la data intrării
în vigoare a Legii nr. 10/2001,
pentru că, din evidențele
Registrului Comerțului, rezultă faptul că la 9 februarie
2001
s-a operat retragerea
F.P.S. din societate.
Existența
acționariatului S.I.F. Muntenia nu este de natură a caracteriza societatea ca
având în parte capital de
stat, din moment ce, societățile de investiții
financiare, create
prin transformarea și reorganizarea Fondului Proprietății
Private, conform art. 1 din Legea nr.
133/1996, nu sunt societăți de stat.
Prin urmare, față de faptul că actuala deținătoare a
imobilului este o
societate integral privatizată la data intrării
în vigoare a Legii nr. 10/2001
și că, în cauză, preluarea a avut
loc fără titlu valabil, acțiunea în revendicare introdusă
de
reclamante este admisibilă.
In acest context trebuie observat faptul că, potrivit art.
2 alin. (2) din Legea
nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile
au fost preluate fără titlu
valabil își păstrează calitatea de
proprietar avută la data preluării, pe care o
exercită după
primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire,
conform prevederilor legii speciale.
Or,
recunoașterea cu caracter retroactiv a dreptului de proprietate în situația
imobilelor preluate fără titlu valabil reprezintă un „bun" în sensul art.
1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale, care beneficiază de toate garanțiile oferite
de textul menționat, inclusiv pe aceea de a-și apăra dreptul de proprietate
existent pe calea unei acțiuni în revendicare.
Condiționarea
redobândirii bunului de la o persoană juridică ce nu trebuia notificată de
parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, care nu garantează în
toate situațiile restituirea în natură, este o sarcină excesivă impusă
proprietarului, care poate fi analizată ca o lipsire de proprietate.
De aceea, se va
admite recursul declarat de reclamante, se va casa în tot decizia atacată și în
parte sentința pronunțată de tribunal, și, față de împrejurarea că nici una din
instanțe nu a analizat fondul raportului juridic dedus judecății, cauza va fi
trimisă pentru rejudecarea acțiunii în revendicare, formulată în contradictoriu
cu SC T.B. SA. Câmpina, la Tribunalul Prahova.
Restul
dispozițiilor sentinței vor fi păstrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul
declarat de reclamantele A.M. și N.D.
Casează în tot
decizia nr. 310 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și
pentru cauze cu minori și de familie, și în parte sentința nr. 253 din 9
februarie 2007 a Tribunalului Prahova, secția civilă.
Trimite cauza la
Tribunalul Prahova pentru rejudecarea cererii având ca obiect revendicare.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie
2008.