ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1505/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1505/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul

Tribunalului Prahova sub nr. 10373/105/2006, contestatorii M.M.R.E., M.M.R. și K.M.N.,

au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună, în

contradictoriu cu intimata Primăria orașului Breaza, anularea dispoziției din 31

octombrie 2006 și obligarea intimatei de a le restitui, în natură, terenul în

suprafața de 1.096 mp, situat în Breaza, județul Prahova.

Prin sentința civilă nr.

456/19 martie 2007, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată, contestația.

S-a reținut, în

esență, că imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, și

nerestituite, se restituie conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de

regulă, în natură, în condițiile acestei legi.

Prin dispoziția din 31

octombrie 2006, Primăria orașului Breaza a respins notificarea din 2001,

formulată de contestatori, privind imobilul teren în suprafață de 1.096 mp,

situat în Breaza, întrucât nu s-a făcut dovada preluării imobilului de către

stat și a calității de moștenitori ai defunctului M.D.

Conform raportului de

expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul G.E., terenul în

litigiu este evidențiat pe schița de plan, cu vecinătățile și dimensiunile

conform hărții cadastrale din evidențele Consiliului Local, fiind poziționat pe

planul de situație prin pct. A-B-C-D.

Certificatul de

moștenitor din 1985 relevă că de pe urma defunctului C.M.E.A. au rămas ca

succesori C.M., soț supraviețuitor, căruia i-a revenit întreaga masa

succesorală, în calitate de legatar universal, iar potrivit certificatului de

moștenitor din 1992, de pe urma acestuia, au rămas ca succesori, C.M. și C.G.,

descendenți cu o cota-parte de 1/2. Prin certificatul de moștenitor din 10 mai 1994,

eliberat în urma dezbaterii succesiunii defunctul M.D. se precizează calitatea

de succesori cu o cota-parte de 1/2 a numiților M.A.A. și M.Ș., de pe urma

defunctului M.A.M., eliberându-se certificatul din 1995, prin care se atestă

calitatea de succesor a lui K.N. Potrivit certificatului de moștenitor din 16

noiembrie 2005, de pe urma defunctului M.I.T., decedat, au rămas ca succesori

M.M.R.E., în calitate de soție, cu o cotă indiviză de 1/4 din succesiune, și

M.M.R., în calitate de fiică, cu o cota de 3/4.

În drept, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, în raport de care

s-a apreciat că actul de vânzare-cumpărare autentificat din 29 aprilie 1937,

prin care autorul reclamanților a dobândit terenul, probează că acesta a

dobândit parcela în suprafață de 1.096 mp, nefăcându-se însă dovada preluării

imobilului de către stat.

Prin Decizia civilă nr.

1290 din 11 noiembrie 2014,

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul contestatorilor.

Critica apelanților

potrivit căreia susținerea instanței de fond, în sensul că pentru a beneficia

de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, au obligația să producă

dovezi prin care să facă dovada că imobilul a trecut la stat, a respins-o ca

nefondată, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la

data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare. Ca atare,

apelanții trebuiau să notifice persoana juridică în proprietatea căreia se află

imobilul în litigiu.

Apelanții au

notificat Primăria Breaza, însă din raportul de expertiză întocmit de expert

P.D. a rezultat că terenul în litigiu este în proprietatea numiților C.V.C. și

M.C.M., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 2007.

Apelanții, deși au

depus un titlu de proprietate, nu au făcut și dovada că autorul lor mai era

proprietar al imobilului la momentul la care se pretinde că ar fi ieșit din

proprietatea sa.

Faptul că terenul în

litigiu nu a aparținut autorului apelanților în toată perioada ulterioară

anului 1937, rezultă și din certificatul de moștenitor din 13 iunie 2005,

potrivit căruia terenul a fost dobândit de T.R., prin moștenire de la soțul său

- T.I., care la rândul ei l-a lăsat moștenire numiților C.Ș., C.V.C. și M.C.M.

Deși apelanții

solicită restituirea imobilului din Breaza, astfel cum au arătat prin cererea

precizatoare din 19 martie 2007 la instanța de fond - și nu cu numărul 18,

totuși expertul P.D. a arătat că, în realitate, terenul solicitat este cel de

la nr. 18, care, conform celor menționate anterior, este actualmente în

proprietatea numitelor C.V.C. și M.C.M.

În ceea ce privește

critica ce vizează încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ., Curtea a avut în vedere art. 1169 C. civ. - cel ce face o cerere în

instanță, trebuie să o dovedească.

Mai mult rolul activ

al judecătorului, reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a fost

restrâns, întrucât acesta nu poate încuviința și administra probe în afara

celor conținute în cererea dedusă judecății, în întâmpinare, fiind limitat la

conținutul cererii, actele anexate, precum și la explicațiile și lămuririle

părților.

Împotriva

încheierii de ședință

din 11 noiembrie 2014 și a Deciziei civile nr. 1290 din 11 noiembrie 2014,

ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a formulat

cerere de recurs contestatorul K.M.N., prin care a invocat următoarele aspecte

de pretinsă nelegalitate, invocând în mod formal prevederile art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ.;

Primăria Orașului

Breaza a dat dovada de rea-credință, refuzând să pună la dispoziția părților și

a instanței de judecată situația juridica a terenului care a aparținut

autorului contestatorului, deși aceasta trebuia să dețină evidentele în arhivă.

S-a solicitat astfel instanței de judecată să dispună efectuarea expertizei

topografice și să oblige intimata să depună la dosarul cauzei istoricul de rol

fiscal al imobilului, planurile parcelare, istoricul de adresă poștală, astfel

încât să se poată face o corectă identificare corectă a imobilului. Intimata a

refuzat depunerea acestora la dosarul cauzei, motivând ca nu deține aceste

evidențe.

La data de 22

octombrie 2014 a fost depus raportul de expertiza întocmit de expertul P.D.,

care a concluzionat că terenul ce face obiectul acțiunii este situat în Breaza

și că acesta figurează în prezent în proprietatea numitelor C.V.C. si M.C.M.

Contestatorii au

cerut să li se restituie în natura sau în echivalent terenul din titlul

autorului lor, indiferent ce adresa poarta în prezent, iar nu imobilul din

Breaza.

Potrivit art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauza pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corecta a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Dacă probele propuse nu sunt

îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța este

obligată să dispună ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul

putea ca, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării

altor probe, dacă părțile se împotrivesc.

Deși s-au formulat

obiecțiuni la raportul de expertiza, instanța le-a respins fără o motivare

obiectivă. În cererea de obiecțiuni, contestatorii au arătat că expertul nu a

efectuat o cercetare la fața locului, deși avea obligația de a realiza lucrarea

în teren în baza planurilor, conform art. 208 alin. (1), limitându-se la simple

opinii neargumentate științific și întocmind un raport neconcludent pentru

identificarea imobilului.

De asemenea, instanța

își motivează întreaga hotărâre prin prisma unor înscrisuri depuse de intimata

în ședința publica din 11 noiembrie 2014, fără să le fie comunicate aceste

înscrisuri, încălcând dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului. Astfel, le-a fost încălcat dreptul la apărare, instanța de apel

ignorând principiul contradictorialității, nedându-le posibilitatea să facă

apărări față de aceste înscrisuri noi, depuse cu mult după termenul la care au

fost încuviințate probele.

Hotărârea pronunțată

este dată cu aplicarea greșita a art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

conform căruia „persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la

data intrării în vigoare a legii persoana juridica deținătoare". Or,

instanța de apel, după ce reține că au notificat Primăria Breaza, a apreciat că

ar fi trebuit să-i notifice pe numiții C.V.C. și M.C.M., reținând fără niciun

temei legal ca persoane fizice pot avea calitatea de „unitate deținătoare"

în accepțiunea Legii nr. 10/2001. In fapt, nici nu are relevanta cine este în

prezent proprietar asupra imobilului preluat abuziv de stat de la autorul lor,

în funcție de aceasta putându-le doar stabili modalitatea de restituire a

imobilului (în natură sau în echivalent).

Recursul este

nefondat.

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței de judecată sub nr. 10373/105/2006,

contestatorii au solicitat, în contradictoriu cu Primăria orașului Breaza,

anularea dispoziției din 31 octombrie 2006 și obligarea acesteia de a le

restitui, în natură, terenul în suprafața de 1096 mp, situat în Breaza, județul

Prahova.

Pretenția

contestatorilor privind restituirea, în natură, a terenului în litigiu, s-a

fundamentat pe certificatele de moștenitor, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare autentificat de Tribunului Ilfov, secția Notariat din 29

aprilie 1937 (acest contract de vânzare - cumpărare atestă faptul că autorul

contestatorilor a dobândit parcela). Prin dispoziția din 31 octombrie 2006, primarul

Orașului Breaza a respins notificarea contestatorilor, întrucât nu s-a făcut

dovada preluării abuzive a imobilului de către stat și a calității acestora de

moștenitori ai defunctului M.D.

Prin cererea

precizatoare depusă la termenul din data de 19 martie 2007, contestatorii au

învederat că lotul de teren a cărei restituire o solicită, este cel de la nr.

23 din strada E. și nu cel de la nr. 18.

Date fiind aceste

inadvertențe în susținerea părților, în cauză, s-a dispus efectuarea unui

raport de expertiză - întocmit de expertul P.D. - care a concluzionat că

terenul ce face obiectul acțiunii este situat în Breaza și că acesta figurează,

în prezent, în proprietatea numitelor C.V.C. si M.C.M.. S-a avut în vedere

inclusiv susținerea contestatorilor din cuprinsul cererii precizatoare din 19

martie 2007. Mai mult, s-a reținut și că, prin sentința civilă nr. 3445/1997 a

Judecătoriei Câmpina, a fost admisă acțiunea reclamantului T.I., în

contradictoriu cu Consiliul Local Breaza, fiind obligat acest pârât să lase,

reclamantului, în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 1.134

mp împreună cu casa de locuit - Vila M., situate în Breaza.

Prima instanță a

apreciat astfel corect că, pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001, contestatorii aveau obligația să facă dovada că imobilul

în litigiu a trecut în mod abuziv în stăpânirea statului.

Nu poate fi primită

critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât, așa cum corect s-a reținut, judecătorul, în virtutea rolului

activ, are posibilitatea (dar și obligația corelativă) de a încunoștința

părțile asupra drepturilor și obligațiilor lor procedurale, însă nu se poate

substitui acestora, administrând sau completând probatoriul în locul lor.

Instanțele anterioare au fost preocupate, tocmai pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului, să stabilească pe deplin situația de fapt

a cauzei pendinte, luând în calcul tot probatoriul administrat sub aspectul

identificării imobilului în litigiu, pronunțând ulterior soluția finală.

Faptul că soluția

pronunțată, întemeiată în mare parte pe concluziile raportului de expertiză și

pe înscrisurile depuse la dosar, nu corespunde dorințelor contestatorilor nu

înseamnă că instanța nu și-ar fi exercitat rolul activ ori că partea adversă

și-ar fi exercitat drepturile procesuale cu rea-credință.

Nu este întemeiată

susținerea conform căreia Primăria Orașului Breaza ar fi dat dovada de rea-credință,

refuzând să pună la dispoziția părților, dar și instanței de judecată, situația

juridica a terenului în litigiu, cât timp aceasta le-a adus la cunoștința

faptul că nu deține decât planul parcelar al imobilului, extrasul din evidenta

funciara întocmit în anul 1968 și un extras din cadastru edilitar-imobiliar întocmit

de C.S.T. București.

Contestatorii au

solicitat să li se restituie în natura sau în echivalent terenul din titlul

autorului lor, indiferent ce adresa poarta în prezent, iar nu imobilul din

Breaza, ignorând însă faptele deja constatate sub aspectul situației de fapt,

și anume; contractul de vânzare - cumpărare prin care autorul contestatorilor a

dobândit terenul, probează că acesta a dobândit parcela în suprafață de 1.096 mp;

raportul de expertiză a concluzionat că terenul în litigiu este situat în

Breaza și că acesta figurează, în prezent, în proprietatea numitelor C.V.C. si M.C.M.;

aceasta înseamnă că reclamanții nu au făcut dovada circuitului civil al

imobilului în litigiu, pentru a se putea concluziona că autorul lor ar mai fi

fost proprietar la momentul la care se pretinde că ar fi ieșit din proprietatea

sa și a intrat în stăpânirea statului; nu s-a făcut nici dovada datei pretinsei

deposedării abuzive.

Potrivit normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 la cap. 1 pct. 1 lit. e), sarcina

probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării

abuzive și a calității de persoana îndreptățită la restituire, revine persoanei

care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a)

și ale art. 23 din Lege, așa cum corect s-a reținut.

S-a susținut totodată

că, deși s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiza, instanța le-a

respins fără o motivare obiectivă. Critica nu este întemeiată, întrucât, la

data efectuării raportului de expertiză, dispozițiile art. 208 alin. (1) C.

proc. civ.  au fost respectate, procedându-se la identificarea imobilului ce a

constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunului

Ilfov, secția notariat din 29 aprilie 1937 (contract de vânzare - cumpărare ce

atestă că autorul contestatorilor a dobândit parcela), prin raportare la

înscrisurile administrate în cauză, cu citarea tuturor părților din dosar.

Respingerea obiecțiunilor formulate a avut în vedere toate aceste aspecte, ceea

ce înseamnă că instanța și-a motivat în mod adecvat soluția pronunțată.

S-a susținut totodată

că, instanța de apel și-a motivat hotărârea prin prisma unor înscrisuri depuse

de intimata în ședința din 11 noiembrie 2014, fără să le fie comunicate, încălcându-se

astfel dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - s-a

susținut încălcarea dreptului la apărare și a principiului

contradictorialității.

Critica nu este

întemeiată, întrucât, pe de o parte, dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc.

civ. obligă părțile din proces să urmărească desfășurarea și finalizarea

acestuia, iar, pe de altă parte, simpla susținere a recurentului-contestator nu

poate fi considerată elocventă, cât timp nu se face și dovada clară a vreunei

vătămări produse prin pretinsa neregularitate procedurală.

Decizia nu a fost

dată cu aplicarea greșita a art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform

căruia „persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data

intrării în vigoare a legii persoana juridica deținătoare", instanța de

apel nefăcând nici o referință la obligația contestatorilor de a-i notifica pe

numiții C.V.C. și M.C.M., în mod evident aceștia neputând avea calitatea de

„unitate deținătoare" în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (niciuna din critici neputând a fi analizată din

perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), va respinge recursul

contestatorului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul K.M.N. împotriva Încheierii de ședință

din 11 noiembrie 2014 și a Deciziei nr. 1290 din 11 noiembrie 2014, ambele

pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2015.