ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1544/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 ianuarie 1999, reclamanta, SC I.T.C. SRL București, a chemat în judecată pe pârâta, SC Z.M. SA București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 108.206.608 lei recunoscută ca datorată, a sumei ce se va stabili în urma recalculării penalităților, plus cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3972 din 6 septembrie 1999, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 108.206.608 lei cu titlu de debit, și la plata sumei de 5.429.132 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut temeinicia pretențiilor solicitate, culpa pârâtei în executarea obligațiilor sale care recunoaște că datorează suma, însă, motivează că nu o poate achita, datorită faptului că ceilalți agenți comercial nu și-au achitat la rândul lor datoriile față de aceasta. Apelul declarat de ambele părți, împotriva acestei hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 3032 din 6 decembrie 1999. Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat, ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 1.Recurenta reclamantă, SC I.T.C.

SRL București, susține că soluția instanței de apel este total eronată, deoarece a reținut argumentele primei instanțe cu privire la stabilirea debitului pârâtei doar la suma specificată în acțiunea introductivă, de 108.206.608 lei, și că nu a precizat dacă instanța de fond a fost învestită cu două sau trei capete de cerere. Mai susține recurenta că motivele, pe care se sprijină soluția instanței de apel, sunt străine de natura pricinii, în sensul că instanța de fond nu a acordat reactualizarea sumei în funcție de rata inflației, întrucât nu s-a specificat cuantumul acesteia. În realitate, instanța de fond a fost învestită cu reactualizarea acesteia prin calculul penalităților, nu cu reactualizarea sumei la indicele de inflație.

O altă critică se referă la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, prin decăderea reclamantei de către instanța de fond din probele încuviințate la primul termen, neacordându-se un al doilea termen pentru motive obiective, respectiv participarea la licitația pentru vinderea activelor debitoarei, SC N.I. SA, care ar fi putut duce la achitarea debitului și stingerea litigiului. Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., consideră că instanța de apel a încălcat normele de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., prin aceea că la primul termen de judecată în apel din 22 noiembrie 1999, deși a depus la dosar o cerere pentru lipsă de apărare, instanța a reținut cauza spre judecare și a amânat pronunțarea pe 6 decembrie 1999, și, deși prin notele scrise depuse la 3 decembrie 1999, a solicitat repunerea pe rol pentru administrarea probatoriilor încuviințate de instanța de fond , având în vedere caracterul devolutiv al apelului. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 5 , 6 , 7 și 10, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu menținerea hotărârii instanței de fond privind capetele 1 și 3 din cererea introductivă. Recurenta pârâtă, SC Z.M. SA, solicită casarea deciziei atacate în temeiul art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc.

civ., iar pe fond, respingerea acțiunii reclamantei, SC I.T.C. SRL, care a solicitat plata sumei de 108.206.608 lei, reprezentând contravaloarea parțială a mărfii livrate în baza contractului nr. 41/1994, facturată cu nr. 3590751/1994 și neachitată. Recurenta susține că instanța de apel nu a ținut seama de probele cu acte depuse la dosar, prin care făcea dovada că acțiunea reclamantei este prematură, întrucât, conform contractului, plata facturii se făcea după încasarea sumelor de la beneficiari, respectiv fabricile de zahăr, în termen de 30 de zile de la încasarea lor (art. 2 pct. 1, 3 și 5 din contract). Mai susține recurenta că reclamanta a timbrat recursul pe 3 decembrie 1999, în termenul de pronunțare, după dezbaterile din 22 noiembrie 1999, situație în care instanța de apel urma să repună cauza pe rol, sau să fi anulat recursul ca netimbrat.

În consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat înscris. Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, rezultă că ambele instanțe, în mod corect, au apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând hotărâri temeinice și legale care nu pot fi reformate prin recursurile declarate de ambele părți. Astfel, recursul declarat de reclamantă, în sensul că ambele instanțe nu s-au pronunțat asupra unui capăt de cerere, cu toate că instanța de fond a fost învestită cu reactualizarea sumei solicitate prin calculul penalităților și nu la indicele de inflație, precum și că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, este nefondat.

În mod corect, instanța de fond s-a pronunțat numai pentru suma de 108.206.608 lei, reprezentând debit principal, întrucât, față de obiectul acțiunii, obligarea pârâtei la plata sumei de 108.206.608 lei, recunoscută ca datorată, a sumei ce se va stabili în urma recalculării plăților făcute în baza prevederilor contractuale,” reclamanta-recurentă nu a făcut nici o precizare a cuantumului altei sume care ar fi existat, cu toate că instanța de fond a acordat, la cererea părților, un termen de 3 luni de zile „pentru realizarea unui punctaj comun”, prilej cu care reclamanta trebuia să-și precizeze al 2-lea capăt de cerere, privind debitul ce rezulta din „recalcularea plăților deja făcute”. Nu numai că reclamanta nu a prezentat nici un calcul după 3 luni de zile, iar părțile nu au făcut, în acest sens nici un punctaj comun, dar au solicitat un alt termen, la 6 septembrie 1999, în vederea realizării acestuia.

În mod corect, instanța de fond a respins cererea, apreciind că se tinde la tergiversarea soluționării cauzei, contrar principiului celerității litigiilor comerciale. Apărările părților, că realizarea punctajului comun depindea de faptul că la data de 6 septembrie 1999 avea loc licitația prin faliment a SC Z.I. SA, unul din debitorii pârâtei, a cărui atitudine a generat litigiul, nu are nici o relevanță juridică în cauză, atâta timp cât pârâta și-a recunoscut datoria față de reclamantă, de 108.206.608 lei. Rezultă, din actele dosarului, că pârâta s-a înscris la masa credală a debitoarei sale de unde va recupera debitul respectiv.

De asemenea, nici ultima critică formulată de reclamanta-recurentă nu este întemeiată, în sensul că nu i s-a aprobat cererea de termen pentru lipsă de apărare, deoarece la termenul din 22 noiembrie 1999, recurenta nu achitase încă taxele de timbru, ori, conform Legii 146/1997, timbrajul primează față de orice cerere sau excepție invocată în cauză de părți. În ce privește recursul declarat de pârâtă, că acțiunea este prematură și că instanța de apel nu a ținut seama de probele cu acte administrate în cauză, și acesta este nefondat, întrucât, așa cum rezultă din probele cu acte de la dosar, raportul juridic dintre părți își are sorgintea într-un contract de vânzare-cumpărare nr. 41 din 11 aprilie 1999, în baza căruia reclamanta a livrat marfa contractată, pe care pârâta a achitat-o, mai puțin suma în litigiu de 108.206.608 lei, recunoscută ca datorată de pârâtă, prin întâmpinare.

Apărarea pârâtei, că nu a achitat acest debit pe motiv că urma să-l încaseze de la SC Z.I. SA, care este în faliment, nu are nici o relevanță juridică, fiind o problemă de executare, care se va efectua conform Legii nr. 64/1995, fiind înscris, așa cum rezultă din recursul formulat, la masa credală a debitoarei în faliment. Nici ultima critică nu este întemeiată, reclamanta achitând în termenul de pronunțare a hotărârii taxele de timbru aferente, astfel că instanța nu avea obligația repunerii pe rol a cauzei. În consecință, pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de ambele părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta, SC I.T.C. SRL București, și pârâta SC Z.M. SA, împotriva deciziei nr. 3032 din 6 decembrie 1999, a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2004.