ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1779/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 8 martie 2000, reclamanta,

SC A.C. SA București, a chemat în judecată pe pârâta, SC T.T. SRL București,

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de

75.404.000 lei cu titlu de cotă de asociere și suma de 131.014.450 lei cu titlu

de penalități, precum și evacuarea pârâtei din spațiul situat în București.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 7627 din 13 noiembrie 2000, a admis acțiunea

reclamantei, și a obligat pârâta la plata sumei de 4000 dolari S.U.A. cu titlu

de cotă asociere și penalități, plus suma de 7.870.938 lei cheltuieli de

judecată, și la evacuarea din spațiul comercial situat în București.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, între părți s-a încheiat un contract de asociere

în participațiune, în baza căruia reclamanta a pus la dispoziția pârâtei un

spațiu comercial, pentru care urma să achite contravaloarea cotei de asociere.

Pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, astfel că a înregistrat un

debit de 4000 dolari S.U.A., motiv pentru care s-a dispus și evacuarea sa din

spațiul respectiv.

Apelul declarat de pârâta, SC T.T.

SA București, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia nr. 1026 din 25 iunie 2001, constatându-se că

sentința atacată este temeinică și legală.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat, pârâta, SC T.T. SA

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în

esență, că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi

care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu alte cuvinte că instanțele

nu au cerut părților lămuriri și înscrisuri privitoare la natura și izvorul

obligațiilor, cererea pârâtei de completare a probatoriilor fiind refuzată.

Mai susține recurenta că, la data

introducerii acțiunii, creanța era inexistentă și că reclamanta nu și-a dovedit

calitatea de proprietar sau administrator al spațiului în litigiu, și astfel

contractul de asociere este lovit de nulitate pentru lipsa obiectului, de vreme

ce spațiul nu se afla în deținerea legală a reclamantei.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat

și motivat, modificarea deciziei atacate, desființarea sentinței civile nr. 7267

din 13 noiembrie 2000, a Tribunalului București, secția comercială, și, pe

fond, respingerea acțiunii.

Recursul este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la dosar,

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei,

rezultă că instanța de apel, în mod corect, a apreciat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărârea

temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de

pârâtă.

Astfel, intimata reclamantă, SC A.C.

SA ,în baza titlului de proprietate asupra spațiului în litigiu prezentat

instanței (dosar fond), cuprinzând decizia 1071/1990, a P.M.B., în temeiul

căreia ICL T.L., transformat în societate comercială pe acțiuni cu denumirea de

SC A.C. SA, conform art. 20 din Legea 15/1990, a preluat toate spațiile

comerciale conform anexelor la decizie în care figurează și spațiul din București,

a încheiat cu recurenta pârâtă contractul de asociere pentru desfășurarea unei

activități comerciale în comun; profitabile ambelor părți, reclamanta având

obligația de a-i pune la dispoziție pârâtei spațiul adecvat și personal

calificat pentru activitatea comercială ce avea de îndeplinit obligația care,

așa cum rezultă din actele dosarelor și recunoașterea pârâtei, această

obligație a fost îndeplinită.

În schimb, pârâta recurentă nu și-a

respectat obligațiile asumate prin contract și actul adițional, de a achita

până la data de 5 ale lunii pentru luna în curs o cotă de 15% din profitul

lunar, dar nu mai puțin de 1000 dolari S.U.A. lunar.

Din analiza convenției părților nu

rezultă, așa cum susține pârâta, ca reclamanta să emită facturi de plată a

cotei părți din profitul brut, întrucât, conform înțelegerii de art. 7 alin. (5)

din contract, regularizarea plăților se face în baza balanței contabile lunare,

prezentată de pârâtă.

Pentru cele ce preced, criticile

pârâtei fiind nefondate, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta, SC T.T. SA București, împotriva deciziei civile nr. 1026

din 25 iunie 2001, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 19 mai 2004.