ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5385/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 mai 2002, reclamanta SC M. SA a chemat în judecată pârâta SC S.B. SRL, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 854.119.943 lei din care 521.904.539 lei debit, cotă asociere, inclusiv T.V.A. și 332.215.404 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza contractului de colaborare din 18 aprilie 1996 prelungit conform contractului de asociere în participațiune din 13 mai 1998, spațiul comercial (două raioane) proprietatea sa este utilizat de pârâtă care s-a obligat inițial la o cotă minimă lunară de 3.100 dolari S.U.A.

Din 1 noiembrie 2001, întrucât la cererea sa spațiul s-a redus la 152 mp. pârâta urma să achite 1350 dolari S.U.A. exclusiv T.V.A. În septembrie 1998 a intrat în vigoare H.G. nr. 512/1998, care prevede că asocierea în participațiune purtătoare de T.V.A., astfel încât pârâta este obligată să achite această taxă, deși nu fusese prevăzut expres în contract, cu toate că a virat bugetului statului T.V.A. - ul aferent pe toată derularea contractului. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 10697 din 12 septembrie 2003 a respins acțiunea, ca nefondată. În motivarea soluției instanța de fond a reținut că în cadrul contractual stabilit de părți societatea pârâtă avea obligația să achite o sumă fixă lunară în măsura în care a intervenit o modificare legislativă privind plata T.V.A., nepunându-se o renegociere a contractului cu atât mai mult cu cât părțile nu au aplicat prevederile H.G.

nr. 512/1998, în sensul că nu s-au contabilizat distinct, situație în care nu există temei legal ca T.V.A. să fie recuperat de la pârâtă. Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta, criticile vizând faptul că instanța de fond nu a analizat în mod corespunzător probatoriile administrate în cauză, cât timp nu s-au avut în vedere prevederile H.G. nr. 512/1998, în baza căreia se datorează T.V.A. indiferent dacă s-a stipulat sau nu în contract. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 183 din 4 mai 2004 a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel instanța de control judiciar a reținut că față de clauzele contractuale instanța de fond a dat o interpretare corectă probelor administrate, reținând că izvorul relațiilor comerciale dintre părți este relevat de contractul de asociere în participațiune încheiat la data de 13 mai 1998 și actul adițional încheiat în anul 2001, deci la data când H.G.

nr. 512/1998 era în vigoare, iar art. 1 alin. (4) din actul adițional stabilind expres că în privința cotei minime lunare datorată de intimată aceasta vizează echivalentul în lei a sumei de 1350 dolari S.U.A., exclusiv T.V.A. Cu petiția înregistrată la data de 14 iunie 2004, reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind încălcate dispozițiile H.G. nr. 512/1998, care prevede expres că asocierea în participațiune este purtătoare de T.V.A., normele de drept fiscal fiind imperative și de imediată aplicare. Recursul este nefondat. Potrivit art. 969 C. civ., contractul este legea părților care sunt obligate să le execute cu bună credință și în conformitate cu clauzele stipulate.

Din conținutul convenției încheiate respectiv contractul de asociere în participațiune încheiat la data de 13 mai 1998 și actul adițional la acest contract, respectiv art. 1 alin. (4) prevede expres că în privința cotei minime lunare datorată de către intimată vizează echivalentul în lei a sumei de 1350 dolari S.U.A., exclusiv T.V.A. Așa cum a reținut și instanța de apel convențiile s-au încheiat în timp ce erau în vigoare dispozițiile H.G. nr. 512/1998 împrejurare față de care potrivit legii române, nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii. Acțiunea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 969 și urm. C. civ., justificat a fost respinsă, întrucât în cadrul contractului stabilit de părți societatea pârâtă intimată avea obligația să achite o sumă fixă lunară, iar în măsura în care a intervenit o modificare legislativă, privind plata T.V.A.

ce impunea o negociere a contractului cu atât mai mult cu cât în procesul verbal încheiat la 4 februarie 1999 de G.F., organul fiscal a stabilit că reclamanta avea obligația să supună sumele încasate prevederilor legale referitoare la T.V.A. Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SA Ploiești, împotriva deciziei nr. 183 din 4 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2005.