ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2319/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerea penală prealabilă,

înregistrată la 24 octombrie 2001, partea vătămată G.C., a chemat în judecată

pe inculpații S.I. și S.M., solicitând condamnarea acestora și obligarea la

plata despăgubirilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte

violențe și insultă, prevăzută de art. 180 alin. (2) și art. 205 C. pen.,

comise la 13 august 2001.

Judecătoria Darabani prin sentința

penală nr. 348 din 22 noiembrie 2001, a dispus încetarea procesului penal,

pentru ambele infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art.

10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., considerând că plângerea a fost tardiv

introdusă, la 24 octombrie 2001 (faptele fiind comise la 13 august 2001) după

expirarea termenului, prevăzut de art. 284 din același cod.

Tribunalul Botoșani, prin decizia nr.

110 din 19 martie 2002, a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea

vătămată.

În baza art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 6 teza a III-a C. proc. pen., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în

anulare, împotriva ambelor hotărâri menționate susținând că sunt pronunțate cu

încălcarea legii, procesul penal fiind greșit încetat, deoarece plângerea

prealabilă a fost introdusă în termen.

Recursul în anulare este întemeiat.

Într-adevăr, hotărârile pronunțate,

în speță, sunt date cu încălcarea legii.

Potrivit art. 284 alin. (1) C. proc.

pen., în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o

plângere prealabilă, aceasta trebuie introdusă în termen de 2 luni, din ziua în

care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.

Totodată, plângerea prealabilă,

greșit îndreptată, se trimite organului competent și este considerată valabilă,

dacă a fost introdusă, în termen, la organul necompetent, așa cum se dispune

prin art. 285 C. proc. pen.

Analizând cauza, în contextul

dispozițiilor legale indicate, se constată următoarea situație:

Astfel, deși partea vătămată s-a

prezentat încă de la primul termen de judecată, din 8 noiembrie 2001, instanța

de fond a audiat-o doar sub aspectul laturii civile, fără să lămurească cu

exactitate momentul depunerii plângerii.

Această necesitate a fost însă

sesizată de procuror, care a solicitat verificări la organele de cercetare

penală, cerere admisă de instanță și concretizată, în adresa trimisă Poliției.

Fără a primi relațiile solicitate,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre bazată pe excepția tardivității,

excepție fundamentată numai aparent, în condițiile în care a fost ignorată

nejustificat, lămurirea unui aspect de drept substanțial și, totodată,

procesual, esențial.

Același caracter, cel puțin,

nefundamentat, al hotărârii instanței de fond, este demonstrat și de faptul că,

în declarația de recurs, partea vătămată a arătat că are recipise, prin care

atestă că plângerea a fost adresată, în termen, Parchetului de pe lângă

Judecătoria Darabani.

Din adresa nr. 181/VIII/1 din 15

octombrie 2001, rezultă că partea vătămată a formulat plângere la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Darabani, în termen, și anume, la 10 octombrie 2001 (copia

plicului, aflată în dosar), dar i s-a comunicat, la 15 octombrie 2001, că

trebuie să se adreseze direct instanței competente, îndrumare, la care s-a

conformat, în 24 octombrie 2001.

Procedeul Parchetului de a restitui

plângerea prealabilă părții vătămate nu este prevăzut de lege și, în

consecință, nu poate duce la decăderea acesteia din drepturile sale. De aceea,

concluzia instanțelor că exercitarea acțiunii penale este împiedicată de

expirarea termenului este eronată fiind rezultatul unei interpretări

necorespunzătoare a situației sesizării, contravenind principiilor în materie.

Partea civilă nu poate fi sancționată, pentru o culpă procesuală care nu-i este

imputabilă.

Pentru aceleași motive, nu poate fi

acceptată ca fiind legală, motivarea instanței de control judiciar, care

consideră că plângerea prealabilă, chiar adresată în termenul de 2 luni, unui

organ necompetent, nu poate fi valabilă, întrucât părții i s-a pus în vedere că

s-a adresat unui astfel de organ, impunându-se încetarea procesului penal.

De altfel, o asemenea motivare este

în contradicție flagrantă cu dispozițiile art. 285 C. proc. pen., la care se

adaugă o ipoteză pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere, aceea în care

organul necompetent nu primește plângerea și o trimite celui competent, ci

îndrumă partea spre acesta din urmă.

Ca atare, deși nu au administrat

probe, instanțele, în mod greșit au dispus încetarea procesului penal, reținând

că există o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cauză

ce nu există în realitate, plângerea prealabilă fiind introdusă în termen,

încât, hotărârile pronunțate sunt nelegale, impunându-se, casarea lor.

În atare situație, Curtea va trebui

să privească recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, ca fondat și să-l admită, ca atare,

casând decizia penală nr. 110 din 19 martie 2002, a Tribunalului Botoșani,

privind pe inculpații S.I. și S.M., precum și sentința penală nr. 348 din 22

noiembrie 2001, a Judecătoriei Darabani, privind pe aceiași inculpați,

trimițând cauza, pentru continuarea judecății, la Judecătoria Darabani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva sentinței penale nr. 348 din 22 noiembrie 2001, a Judecătoriei

Darabani și deciziei penale nr. 110 din 19 martie 2002, a Tribunalului

Botoșani, privind pe inculpații S.I. și S.M.

Casează hotărârile sus-menționate și

trimite cauza pentru continuarea judecății la Judecătoria Darabani.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 mai 2003.