ÎCCJ, decizie (scj.ro #82649)

Despăgubiri pentru spor de valoare adus imobilului, solicitate de societatea comercială, în temeiul Legii nr.10/2001, de la proprietarul căruia i s-a restituit în natură imobilul Societățile comerciale pot formula cereri de despăgubiri pe calea dreptului comun, pentru sporul de valoare adus imobilului cu destinația de spațiu comercial, iar nu în temeiul art.49 din Legea nr.10/2001 care se aplică numai pentru îmbunătățirile necesare și utile aduse imobilelor cu destinația de locuință. Secția civilă, decizia nr.2319 din 3 iunie 2003 Reclamanta SC „R.C.” SRL a solicitat anularea sau modificarea dispoziției nr.134 din 8 mai 2001 emisă de primarul orașului Techirghiol, prin care s-a restituit în natură către pârâtul proprietar G.D.R.

imobilul precizat în acțiune, ce constituie sediul societății, obligarea proprietarului la plata sumei de 350.000 lei, obligarea aceluiași pârât la menținerea contractului de închiriere prin subrogarea în drepturile vechiului proprietar ce a deținut imobilul conform art.14 alin.2 dinLegea nr.10/2001. În fapt s-a învederat că, prin dispoziția emisă de primar, s-a restituit în natură imobilul ce constituie sediul societății reclamante, fără ca aceasta să fie convocată pentru a da declarații și a conveni cu privire la predarea-primirea imobilului; reclamanta a adus îmbunătățiri construcției și a efectuat extinderi în perioada 1962-1996 în care construcția a fost deținută de societate cu un contract de locație de gestiune.

S-a invocat încălcarea art.9 lit.c din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin HG nr.614/2001, reaua-credință a pârâtului proprietar întrucât acesta a semnat inițial un contract pe care l-a denunțat, ulterior, unilateral, formulând în justiție o acțiune de evacuare a societății, fapt pentru care se solicită instanței să constate valabilitatea contractului de închiriere nr.7101 din 4 iulie 2001. Prin sentința civilă nr.379 din 26 aprilie 2002, Tribunalul Constanța a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției nr.134 din 8 mai 2001 a primarului orașului Techirghiol.

Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că potrivit art.24 pct.7 din Legea nr.10/2001 persoana îndreptățită poate formula contestație împotriva deciziei sau dispoziției motivate prin care s-a admis sau respins cererea de restituire în natură a imobilului cu privire la oferta de restituire prin echivalent, emise în condițiile art.23 pct.1 și art.24 pct.1 din legea menționată. Reclamanta, fiind terț, rezultă că cererilor ei nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001, ci ale dreptului comun. Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr.102/C din 17 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

S-a reținut, printre altele, că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de acordare a despăgubirilor civile formulată de reclamantă în conformitate cu art.49 din Legea nr.10/2001, deoarece aceasta poate formula cerere de despăgubiri pe calea dreptului comun; reclamanta având calitate de terț nu poate solicita anularea sau modificarea dispoziției primarului orașului Techirghiol nr.134/8 mai 2001 prin care se recunoaște dreptul de proprietate al persoanei îndreptățite dovedit în baza titlului de proprietate preexistent. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta, susținând, în esență, că în mod netemeinic nu s-a admis calitatea procesuală activă ce o are societatea în raport cu prevederile Legii nr.10/2001 privitor la despăgubiri civile, precum și cererea privind sulta ce se înscrie în reglementările Legii nr.10/2001 și H.G.

nr.614/2001. Recursul este nefondat. În speță, între reclamantă și SC „C” SA Eforie Techirghiol s-a încheiat un contract de locație gestiune nr.410 din 4 februarie 1991 și un act adițional nr.468 din 26 februarie 1992 ce a stabilit termenul de locație de gestiune pe o perioadă de 5 ani, care a expirat la 4 aprilie 1997, dată la care efectele contractului de locație de gestiune au încetat prin ajungerea la termen. Prin dispoziția primarului nr.134 din 8 mai 2001 s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu. Urmare a acestui act, proprietarul a încheiat contractul de închiriere nr.7101 din 11 iulie 2001 cu reclamanta.

În consecință, corect instanța de apel a stabilită că, la data emiterii dispoziției primarului, 8 mai 2001, imobilul nu mai făcea obiectul unui contract de locație de gestiune sau a unui alt tip de contract dintre cele prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.10/2001, pentru ca societatea reclamantă, ca beneficiară a unui asemenea contract, să se subroge în drepturile fostului deținător al imobilului. Faptul că s-a perfectat un contract de închiriere între pârâtul proprietar și reclamantă, acesta s-a realizat conform voinței părților și nu din perspectiva vreunei obligații impusă, de Legea nr.10/2001, persoanei care a dobândit imobilul.

De altfel, bine a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de acordare a despăgubirilor civile în cadrul Legii nr.10/2001, întrucât art.49, invocat de reclamantă, prevede dreptul chiriașilor de a primi despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință și nu pentru imobile cu destinația de spațiu comercial de natura celui închiriat în cauză. Chiriașii care sunt societăți comerciale nu pot formula o cerere de despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse imobilului spațiu comercial prin prisma dispozițiilor Legii nr.10/2001, ci pe calea dreptului comun, cum corect a reținut instanța de apel. În consecință recursul fiind neîntemeiat a fost respins.