ÎCCJ, decizie (scj.ro #82649)

Despăgubiri

pentru spor de valoare adus imobilului, solicitate de societatea comercială, în

temeiul Legii nr.10/2001, de la proprietarul căruia i s-a restituit în natură

imobilul

Societățile comerciale pot formula

cereri de despăgubiri pe calea dreptului comun, pentru sporul de valoare adus

imobilului cu destinația de spațiu comercial, iar nu în temeiul art.49 din

Legea nr.10/2001 care se  aplică numai pentru îmbunătățirile necesare și

utile aduse imobilelor cu destinația de locuință.

Secția

civilă, decizia nr.2319 din 3 iunie 2003

Reclamanta SC „R.C.” SRL a solicitat anularea sau modificarea dispoziției

nr.134 din 8 mai 2001 emisă de primarul orașului Techirghiol, prin care s-a

restituit în natură către pârâtul proprietar G.D.R. imobilul precizat în

acțiune, ce constituie sediul societății, obligarea proprietarului la plata

sumei de 350.000 lei, obligarea aceluiași pârât la menținerea contractului de

închiriere prin subrogarea în drepturile vechiului proprietar ce a deținut

imobilul conform art.14 alin.2 dinLegea nr.10/2001.

În fapt s-a învederat că, prin dispoziția emisă de primar, s-a restituit în

natură  imobilul ce constituie sediul societății reclamante, fără ca

aceasta să fie convocată pentru a da declarații și a conveni cu privire la

predarea-primirea imobilului; reclamanta a adus îmbunătățiri construcției și a

efectuat  extinderi în perioada 1962-1996 în care construcția a fost

deținută de societate cu un contract de locație de gestiune.

S-a invocat încălcarea art.9 lit.c din Normele Metodologice de aplicare a Legii

nr.10/2001 aprobate prin HG nr.614/2001, reaua-credință a pârâtului

proprietar  întrucât acesta a semnat inițial un contract pe care l-a

denunțat, ulterior, unilateral, formulând în justiție o acțiune de evacuare a

societății, fapt pentru care se solicită instanței să constate valabilitatea

contractului de închiriere nr.7101 din 4 iulie 2001.

Prin sentința civilă  nr.379 din 26 aprilie 2002, Tribunalul Constanța a

respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției

nr.134 din 8 mai 2001 a primarului orașului Techirghiol.

Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că potrivit art.24 pct.7 din

Legea nr.10/2001 persoana îndreptățită poate formula contestație împotriva

deciziei sau dispoziției motivate prin care s-a admis sau respins cererea de

restituire în natură a imobilului cu privire la oferta de restituire prin

echivalent, emise în condițiile art.23 pct.1 și art.24 pct.1 din legea

menționată.

Reclamanta, fiind terț, rezultă că cererilor ei nu-i sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr.10/2001, ci ale dreptului comun.

Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr.102/C

din 17 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

S-a reținut, printre altele, că în mod corect instanța de fond a respins ca

inadmisibilă cererea de acordare a despăgubirilor civile formulată de

reclamantă în conformitate cu art.49 din Legea nr.10/2001, deoarece aceasta

poate formula cerere de despăgubiri pe calea dreptului comun; reclamanta având

calitate de terț nu poate solicita anularea sau modificarea dispoziției

primarului orașului Techirghiol nr.134/8 mai  2001 prin care se recunoaște

dreptul de proprietate al persoanei îndreptățite dovedit în baza titlului de

proprietate preexistent.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta, susținând, în

esență, că în mod netemeinic nu s-a admis calitatea procesuală activă ce o are

societatea în raport cu prevederile Legii nr.10/2001 privitor la despăgubiri

civile, precum și cererea privind sulta ce se înscrie în reglementările Legii

nr.10/2001 și H.G. nr.614/2001.

Recursul este nefondat.

În speță, între reclamantă și SC „C” SA Eforie Techirghiol s-a încheiat un contract

de locație gestiune nr.410 din 4 februarie 1991 și un act adițional nr.468 din

26 februarie 1992 ce a stabilit termenul de locație de gestiune pe o perioadă

de 5 ani, care a expirat la 4 aprilie 1997, dată la care efectele contractului

de locație de gestiune au încetat prin ajungerea la termen.

Prin dispoziția primarului nr.134 din 8 mai 2001 s-a dispus restituirea în

natură a imobilului în litigiu.

Urmare a acestui act, proprietarul a încheiat contractul de închiriere nr.7101 din

11 iulie 2001 cu reclamanta.

În consecință, corect instanța de apel a stabilită că, la data emiterii

dispoziției primarului, 8 mai 2001, imobilul nu  mai făcea obiectul unui

contract de locație de gestiune sau a unui alt tip de contract dintre cele

prevăzute de art.14 alin.1 din Legea nr.10/2001, pentru ca societatea

reclamantă, ca beneficiară a unui asemenea contract, să se subroge în

drepturile fostului deținător al imobilului.

Faptul că  s-a perfectat un contract de închiriere între pârâtul

proprietar și reclamantă, acesta s-a realizat conform voinței părților și nu

din perspectiva vreunei obligații impusă, de Legea nr.10/2001, persoanei care a

dobândit imobilul.

De altfel, bine a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de acordare a

despăgubirilor civile în cadrul Legii nr.10/2001, întrucât art.49, invocat de

reclamantă, prevede dreptul chiriașilor de a primi despăgubiri pentru sporul de

valoare adus imobilelor cu destinația de locuință și nu pentru imobile cu

destinația de spațiu comercial de natura celui închiriat în cauză.

Chiriașii care sunt societăți comerciale nu pot formula o cerere de despăgubiri

pentru îmbunătățirile aduse imobilului spațiu comercial prin  prisma

dispozițiilor Legii nr.10/2001, ci pe calea dreptului comun, cum corect a

reținut instanța de apel.

În consecință recursul fiind neîntemeiat a fost respins.