ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1186/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 244 din 13

septembrie 2001, Judecătoria Darabani a condamnat, printre alții, pe

inculpații:

-R.M. și

-B.A.F. la câte 3 ani închisoare

pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art.

209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.

S-a reținut că, la 29 noiembrie

2000, inculpații R.M. și B.A.F. au sustras conductori electrici în valoare de

4.282.895 lei din rețeaua de înaltă tensiune (dezafectată) a Firmei C.,

aparținând SC S. SA Dorohoi.

Tribunalul Botoșani, prin decizia

penală nr. 834/ A din 20 decembrie 2001, a admis apelul declarat de inculpații

B.A.F. și R.M. și a înlăturat agravanta prevăzută de art. 209 lit. i) C. pen.,

menținând celelalte mențiuni ale sentinței de mai sus.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 335 din 8 mai 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de

inculpatul R.M.

Împotriva acestor hotărâri, în

temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 și pct. 7

1

C.

proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare, considerându-le ca fiind contrare legii.

Se susține prin recursul în anulare

că:

- faptei săvârșite de inculpatul

R.M. i s-a dat o greșită încadrare juridică prin omiterea stării de recidivă

postcondamnatorie și postexecutorie, prevăzute de art. 37 lit. a) și b) C.

pen.;

- instanțele nu au dat eficiență

dispozițiilor legale prevăzute de art. 40 C. pen., în cazul inculpatului B.A.F.

Prima critică formulată prin

recursul în anulare este întemeiată.

Potrivit art. 37 lit. a) C. pen.,

există recidivă postcondamnatorie când după rămânerea definitivă a unei

hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat

săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării

pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa

prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an.

De asemenea, conform art. 37 lit. b)

din același cod, recidiva postexecutorie există când după executarea unei

pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului

de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție, cel condamnat

săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de un an.

Potrivit art. 39 alin. (2) C. pen.,

în cazul recidivei prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) din același cod, dacă

pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între

pedeapsa cea mai rămas de executat și o pedeapsă aplicată pentru infracțiunea

săvârșită ulterior.

Din fișa de cazier rezultă că prin

sentința penală nr. 3380 din 12 noiembrie 1993 a Judecătoriei Timișoara,

inculpatul R.M. a fost condamnat la un an închisoare pentru complicitate la

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin.

(1), art. 209 lit. a), c) și e) C. pen., iar prin sentința penală nr. 3526 din

12 decembrie 1995 a Judecătoriei Botoșani, acesta a fost condamnat la 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(1) C. pen. (anexele 1 și 2 la recursul în anulare).

Față de aceste condamnări,

inculpatul a săvârșit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă

postexecutorie, fiind aplicabile astfel și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

Dar, inculpatul R.M. se află și în

stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de un an închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei

Săveni, definitivă prin neapelare, pentru infracțiunea de furt calificat,

prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a), g) și i) cu aplicarea art.

74, art. 76 și art. 37 lit. b) C. pen..

Inculpatul a fost arestat la 10

ianuarie 2001 și liberat condiționat la 15 septembrie 2001, executând 8 luni și

5 zile închisoare.

În fine, prin sentința penală nr.

256 din 11 octombrie 2001, Judecătoria Săveni, definitivă prin nerecurare,

inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Totodată, a constatat că această

infracțiune este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la un an

închisoare prin sentința penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000, a aceleiași

judecătorii, dispunând contopirea celor două pedepse și executarea celei mai

grele de un an închisoare, din care a scăzut timpul arestării preventive de la

10 ianuarie la 15 septembrie 2001.

Pentru executarea pedepsei aplicate,

inculpatul a fost arestat de la 30 noiembrie 2001 și liberat condiționat la 22

februarie 2002 (2 luni și 22 zile), rămânând de executat un rest de 33 zile

închisoare (Anexele 4 și 5).

În consecință, instanța de fond

trebuia să facă aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., iar în baza art. 39

alin. (2) din același cod, să contopească pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată

în cauză cu restul neexecutat de 33 zile închisoare, urmând ca inculpatul să

execute 3 ani închisoare.

Neprocedând în acest mod, instanța a

pronunțat, sub acest aspect, cu privire la inculpatul R.M., o hotărâre contrară

legii.

Este întemeiat și celălalt motiv

invocat în recursul în anulare.

Conform art. 40 C. pen., când după

condamnarea definitivă cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, înainte

de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de

evadare, și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de

recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de

infracțiuni.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b)

din același cod, în caz de concurs de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru

fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea, când s-au stabilit numai

pedepse cu închisoare se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită

până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate

adăuga un spor de până la 5 ani.

În speță, în ceea ce îl privește pe

inculpatul B.A.F., rezultă că prin sentința penală nr. 219 din 9 noiembrie

2000, a Judecătoriei Săveni, definitivă prin neapelare, a fost condamnat la 6

luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208

alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen.

Inculpatul a fost arestat de la 10

ianuarie la 12 mai 2001, fiind liberat condiționat prin sentința penală nr.

1175 din 8 mai 2001 a Judecătoriei Săveni, având un rest de executat de 66 zile

închisoare (Anexa 3).

Prin urmare, instanțele trebuiau să

observe că după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 219 din 9 noiembrie

2000 a Judecătoriei Săveni (20 noiembrie 2000), inculpatul B.A.F. a comis la 29

noiembrie 2000, infracțiunea dedusă în prezent judecății, ceea ce impune să

facă aplicarea dispozițiilor art. 40 C. pen., respectiv să contopească pedeapsa

de 3 ani închisoare stabilită în cauză cu cea de 6 luni închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000, să dispună executarea celei

mai grele de 3 ani închisoare și să scadă perioada executată de la 10 ianuarie

la 12 mai 2001.

Neprocedând astfel, instanțele au

pronunțat, și sub acest aspect, cu privire la inculpatul B.A.F., hotărâri

contrare legii.

Pentru considerentele arătate,

recursul în anulare este întemeiat, astfel încât, urmează să fie admis, să se

caseze hotărârile atacate numai cu privire la omisiunea de a se face aplicarea

în cauză a dispozițiilor art. 37 lit. a) și b) și art. 39 C. pen., pentru

inculpatul R.M. și a dispozițiilor art. 40 C. pen., pentru inculpatul B.A.F. și

să se hotărască conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 244 din 13 septembrie 2001 a Judecătoriei

Darabani, deciziei penale nr. 834/ A din 20 decembrie 2001 a Tribunalului

Botoșani și deciziei penale nr. 335 din 8 mai 2002 a Curții de Apel Suceava

privind pe inculpații R.M. și B.A.F.

Casează hotărârile atacate numai cu

privire la nereținerea stării de recidivă privind pe intimatul inculpat R.M. și

la aplicarea art. 40 C. pen., privind pe intimatul inculpat B.A.F.

Constată că intimatul inculpat R.M.

este recidivist în condițiile art. 37 lit. a) și b) C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.

Conform art. 39 C. pen., contopește

pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 244 din 13

septembrie 2001 a Judecătoriei Darabani cu restul de 33 zile rămas neexecutat

din pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 219 din 9

noiembrie 2000 a Judecătoriei Săveni, în final intimatul inculpat R.M. urmând să

execute 3 ani închisoare.

Conform art. 40 C. pen., contopește

pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită în cauză, cu pedeapsa de 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 219 din 9 noiembrie 2000 a

Judecătoriei Săveni, în final inculpatul B.A.F. urmând să execute 3 ani

închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului B.A.F. timpul arestării preventive de la 10 ianuarie 2001, la 12

mai 2001.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

martie 2003.