ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1746/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Brașov, prin sentința

penală nr. 892 din 16 aprilie 2002, a achitat pe inculpatul

B.N.,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., trimis în judecată pentru infracțiunea de furt,

prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., stabilind că nu el este autorul

faptei.

S-a reținut, în fapt, că în perioada

noiembrie 2000 – 10 martie 2001, la o dată ce nu a putut fi precizată, s-au

sustras de la SC R. SA Brașov, piese în valoare de 462.370.999 lei.

Tribunalul Brașov, prin decizia penală

nr. 730 din 7 octombrie 2002 a admis apelul declarat de procuror și a schimbat

temeiul achitării, din art. 10 alin. (1) lit. c), în art. 10 alin. (1) lit. d),

apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii,

nefiind dovedită vinovăția inculpatului.

Prin decizia nr. 77 din 31 ianuarie

2003, Curtea de Apel Brașov, a admis recursul inculpatului, a casat decizia

instanței de apel și a menținut hotărârea de achitare a primei instanțe.

În baza art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea întâi pct. 8 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare,

considerând că hotărârile judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea legii,

deoarece instanțele judecătorești au comis o eroare gravă de fapt achitându-l

pe inculpat, deși din probe rezultă vinovăția sa.

În acest sens, sunt evocate

declarații de martori, care infirmă apărările inculpatului, ce a negat

săvârșirea faptei.

Astfel, inculpatul a declarat

inițial că martorul F.M. i-a dat cheia apartamentului proprietatea lui B.E.,

pentru a lua sacii cu rulmenți depozitați acolo, iar când a fost confruntat cu

acest martor, care a negat susținerea sa, a revenit, declarând că fratele său,

B.I. i-a dat cheia pentru a lua și duce rulmenții la un centru de colectare.

Martorul B.I. susține că a găsit

cheia apartamentului în buzunarul unei perechi de pantaloni, pe care a primit-o

la parastasul de pomenire, în luna ianuarie 2001, a fratelui său, B.G.

Inculpatul și fratele său, martorul B.I.

au încercat să acrediteze ideea că respectivele piese au fost depozitate în

apartament fără știrea lor de către fratele decedat, fiind găsite de B.I. abia

la începutul lunii martie 2001, când acesta a vrut să verifice dacă cheia

găsită este de la apartamentul respectiv. Ori, inculpatul B.N. a declarat că,

la începutul lunii noiembrie 2000, martorul B.E. i-a dat cheia pentru a locui

în apartamentul său, însă el, după o săptămână l-a părăsit, dând cheia fratelui

său B.G.

Martorul B.E. recunoaște că a dat

singura cheie inculpatului și nu a mai trecut pe la acea locuință, până la data

audierii sale la proces.

În fața instanței de judecată,

inculpatul a menționat că fratele lui, B.I. i-a spus că piesele au aparținut

defunctului B.G., susținere infirmată de SC R. SA Brașov, care consemnează

într-o adresă că, aproximativ o jumătate din piesele ridicate de la inculpat au

fost falsificate după 1 februarie 2001, deci după decesul lui B.G.

Totodată, din concluziile raportului

de constatare tehnico-științifică rezultă că fragmentul de urmă papilară

prelevată de pe un bidon de ½ litru ce conținea apă tonică, găsit în

locuința lui B.E., a fost creată de degetul mare de la mâna stângă a

inculpatului.

Se mai argumentează recursul în

anulare că încă două probe, și anume modificările semnificative ale

reactivității psiho-emoționale specifice constitutive și definitorii pentru

comportamentul simulat și faptul că inculpatul, prin sentința penală nr. 439

din 29 februarie 2001 a Judecătoriei Brașov a fost condamnat la 2 ani închisoare,

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru infracțiunea de furt,

prevăzută de art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constând în sustragerea repetată de rulmenți de la SC R. SA Brașov, în perioada

1 – 20 noiembrie 2000.

Examinând hotărârile atacate în

raport de cazul de recurs în anulare referitor la „comiterea de către instanțe

a unei erori grave de fapt”, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei că, recursul în anulare este nefondat, urmând a

fi respins.

dispozițiilor care reglementează cazul de recurs în anulare invocat, rezultă că

legiuitorul a avut în vedere, în primul rând, situația în care, contrar

probelor neechivoce, neîndoielnice existente în cauză, instanțele au pronunțat

una dintre soluțiile, prevăzute în art. 345 alin. (1) C. proc. pen.,

(referitoare la rezolvarea acțiunii penale), în temeiul unor fapte constatate

în mod vădit greșit. Altfel spus, reținându-se în urma comiterii unei erori

grave de fapt o situație contrară realității sau incertă, instanțele au

pronunțat (și au confirmat) una dintre soluțiile evidențiate anterior, care

este infirmată ori nu se regăsește în mod deplin, convingător, neechivoc în

probele, rezultând din mijloacele de probă dispuse și administrate.

solicită condamnarea lui B.N., apreciind că există probe de vinovăție în ceea ce

privește infracțiunea de furt, deși din examinarea declarațiilor unor martori

și a fratelui inculpatului nu rezultă decât faptul că, în apartamentul

proprietatea lui B.E., s-au depozitat niște saci cu rulmenți din care

inculpatul, încercând să valorifice o parte, a fost surprins de către organele

de poliție.

Acestei împrejurări i se adaugă ca

„probe incriminatorii” și: o condamnare anterioară a inculpatului pentru furtul

unor rulmenți de la aceeași unitate, unde era angajat ca lăcătuș mecanic; urma

papilară ridicată de pe o sticlă din plastic, aflată în apartamentul, unde s-au

găsit celelalte piese, aparținând inculpatului; declarațiile contradictorii ale

inculpatului, coroborate cu rezultatul obținut de la examinarea acestuia la

poligraf, și anume comportamentul simulat.

De reținut este și faptul că, toate

probele în acuzare rezultă din mijloace de probă dispuse și administrate în

faza de urmărire penală, care au fost fie infirmate, fie retrase în faza

cercetării judecătorești.

În acest sens, situația de fapt

reală a fost corect reținută de către prima instanță, care a analizat în mod

complet și a apreciat în mod judicios întregul probatoriu, ajungând la

concluzia că nu inculpatul este autorul infracțiunii de furt a rulmenților de

la SC R. SA Brașov.

Astfel, faptul că pe un bidon din

plastic aflat în apartamentul s-a găsit urma papilară a degetului mare de la

mâna stângă a inculpatului, nu dovedește decât că, acesta a fost în acel

apartament, împrejurare confirmată de el, în sensul că, a și locuit acolo o săptămână,

după care a stat fratele său B.G. (decedat în ianuarie 2001).

Inițial, inculpatul a dat unele

declarații contradictorii în legătură cu modul în care a ajuns în posesia cheii

de la locuința, în care se aflau sacii cu rulmenți, de teama de a nu-l incrimina

pe fratele său mai mare B.I., însă pe parcurs revine și în faza cercetării

judecătorești precizează: „Fratele meu B.I. m-a sunat și a spus că B.E. a spus

să eliberez apartamentul, astfel că mi-a solicitat mie să mă deplasez cu mașina

și să transport bunurile din apartament. În speță, mi-a specificat că sunt

niște saci cu piese. De asemenea, mi-a indicat să merg să vând aceste piese la

fier vechi, urmând ca banii să îi dau lui, pentru a-și achita cheltuielile de

întreținere.

Fratele meu, B.I. mi-a specificat că

aceste piese au aparținut fratelui decedat B.G. și că trebuie să le vând.

Concluzia primei instanțe, la care

s-a ajuns după analiza bogatului probatoriu administrat, prezintă în mod corect

situația de fapt, și anume: existența unui prejudiciu creat în patrimoniul

părții vătămate SC R. SA, „fără a se putea preciza la ce dată, precum și

prezența inculpatului având asupra sa o parte din bunurile ce formează acel

prejudiciu. Nici una din acestea nu probează elementele constitutive ale

infracțiunii de furt, respectiv, împrejurările în care s-a desfășurat acțiunea

infracțională, precum și identitatea subiectului activ”.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele

cazului de recurs în anulare invocat, în baza art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 892 din 16 aprilie 2002 a

Judecătoriei

Brașov, deciziei penale nr. 730/ A

din 7 octombrie 2002 a Tribunalului Brașov și deciziei penale nr. 77/ R din 31

ianuarie 2003 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul B.N.

Onorariul în sumă de 400.000 lei,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 martie 2004.