ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 490/2004

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 415/ S din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Brașov, inculpatul C.G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și la trei pedepse de câte 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

În baza art. 86 1 , art. 86 2 și art. 86 3 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Pe durata acestuia, inculpatului i s-au stabilit următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de reintegrare socială și supraveghere de pe lângă Tribunalul Brașov, conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 22 decembrie 2001 la 28 august 2002. În temeiul art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.C. O. București suma de 45.176,65 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri și suma de 1.811,60 dolari S.U.A. reprezentând dobânzi sau contravaloarea lor în lei la data plății. În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit în favoarea părții civile asupra a două autoturisme Cielo. În temeiul art. 348 C. proc. pen., au fost desființate înscrisurile denumite procese-verbale de predare-primire în mâinile unui terț anexă la contractele de gaj cu deposedare nr. 1553 din 9 februarie 2000, nr. 1559 din 9 februarie 2000, nr. 1558 din 9 februarie 2000. În baza art. 189, 191 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 4.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpatul C.G. a fost administrator al S.C. V.S. SRL Brașov. În această calitate, la data de 4 februarie 2000, el a încheiat cu S.C. R. SRL București contracte de vânzare-cumpărare a cinci autoturisme Cielo cu plata în rate. Inculpatul a prezentat asigurătorului SC O. SA date și acte false cu privire la bonitatea firmei sale (balanță, bilanț și acte de gaj) și a lăsat în garanție un bilet la ordin însoțit de un pact cambial și un angajament de plată pentru suma asigurată. El a semnat în fals trei contracte de gaj cu deposedare în numele custozilor, inducând, astfel în eroare partea vătămată și determinând-o să încheie contractul de asigurare și să preia riscul neplății ratelor.

Inculpatul nu a achitat nici o rată lunară, situație în care asigurătorul a plătit către vânzător suma de 45.176,65 dolari S.U.A. În pofida obligațiilor contractuale care îi interziceau înstrăinarea bunurilor, inculpatul a vândut autoturismele cumpărate și neachitate. Instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului C.G. de a induce în eroare partea vătămată S.C. O. SA prin folosirea de mijloace frauduloase (falsificarea a trei acte de predare în custodie) cu ocazia încheierii unui contract, cauzându-i acesteia un prejudiciu și obținând pentru sine un folos material injust constituie infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 290 C. pen. Pentru fapta de a semna actele contabile ale primei (bilanț și balanță) care conțineau date nereale înscrise de o altă persoană, inculpatul a fost achitat, constatându-se că infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., îi lipsește intenția de a falsifica.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Situația de fapt și vinovăția acestuia au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea părții vătămate, contracte și convenții comerciale și de asigurare, documente bancare, evidența contabilă, dovezi de plată, rapoarte de constatare tehnico-științifică grafologică, declarațiile martorilor C.E. și Ș.F., T.M., D.A., N.I., F.D., P.O., declarațiile inculpatului. Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, partea civilă S.C. O. SA București și inculpatul C.G. Parchetul a criticat sentința instanței de fond sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, a modalității de executare a pedepsei rezultante și a netemeiniciei soluției de achitare dispusă pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Apelanta parte civilă a susținut că menține pretențiile formulate în fața primei instanțe. Inculpatul a solicitat achitarea, întrucât nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa. Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 127 din 20 mai 2003, a respins apelurile declarate ca nefondate. Instanța de control judiciar a constatat că inculpatul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa, iar pedeapsa aplicată a fost stabilită cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., apreciindu-se în mod judicios că pronunțarea acestei condamnări reprezintă un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni. În ceea ce privește apelul formulat de partea civilă, instanța de apel a constatat că pretențiile formulate de aceasta au fost acordate integral de prima instanță.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul C.G. Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, procurorul a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârilor atacate, criticându-le pentru următoarele motive: 1. greșita achitare a inculpatului C.G., pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.; 2. nemotivarea de către instanța de apel în considerentele deciziei a respingerii cererii procurorului de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., ceea ce echivalează cu o nepronunțare, omisiunea atrăgând casarea cu trimiterea spre rejudecare; 3. greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 9, 14 și 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat cu privire la primul și cel de-al doilea motiv de recurs, fiind admisibil sub aspectul celui de-al treilea motiv invocat. 1.-2. Soluția de achitare a inculpatului C.G., pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este legală și temeinică. Documentele contabile au fost întocmite de o persoană angajată în calitate de specialist al firmei, C.F., iar nu de către inculpat care arată că le-a semnat, fără să le verifice însă.

Documentele, înscrisuri sub semnătură privată, nu au fost falsificate prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. De esența infracțiunii sus-arătate este folosirea sau încredințarea spre folosire a înscrisului falsificat, împrejurare asupra căruia nu există nici un fel de dovezi prin care să se atragă participarea inculpatului C.G., în sensul uzării de aceste documente, astfel că, pronunțându-se, în sensul menținerii achitării dispuse față de acesta sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., instanța de control judiciar s-a pronunțat implicit și asupra neîntrunirii elementelor constitutive legate de uzul de fals.

3. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în procesul de individualizare a pedepsei, instanțele de judecată au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 72 C. pen., nedând eficiența cuvenită datelor și împrejurărilor legate de pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite și de consecințele acestora, de persoana inculpatului și de atitudinea sa procesuală. Modalitatea de organizare și punere în practică a înșelăciunii săvârșite, valoarea substanțială a prejudiciului produs și nerecuperat, atitudinea de negare a faptelor comise în pofida evidenței probelor necesitau o ripostă penală fermă. Înalta Curte apreciază că aplicarea dispozițiilor articolului 86 1 C. pen., este netemeinică, comportamentul social și procesual al inculpatului neconstituindu-se într-o garanție că acesta nu va mai săvârși infracțiuni și că avertismentul dat de justiție prin pronunțarea condamnării este suficient pentru reintegrarea sa socială.

Înalta Curte consideră că dispozițiile articolului 52 C. pen., privind scopul pedepsei, de a fi un mijloc preventiv-educativ prin care să se formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și valorile sociale încălcate, nu pot fi satisfăcute decât prin executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului C.G. în regim de detenție. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și să caseze hotărârile atacate cu privire la individualizarea pedepsei rezultante. Dispozițiile articolului 86 1 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere vor fi înlăturate, inculpatul C.G.

urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în regim de detenție. În cauză se va face aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie. Cu privire la recursul declarat de inculpatul C.G. Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și reducerea termenului de încercare de 5 ani pe durata căruia i-a fost suspendată executarea pedepsei de 3 ani închisoare. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385/9 pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat. Termenul de încercare de 5 ani a fost legal stabilit de instanța de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 86 2 C. pen., la cuantumul pedepsei rezultante aplicate de 3 ani închisoare adăugându-se intervalul minim de 2 ani stabilit de lege.

În considerarea argumentelor prezentate în discutarea motivelor de recurs formulate de procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că discutarea instituției suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a termenului de încercare aferent este și netemeinică întrucât, așa cum am arătat, în conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., în cauză se impune executarea pedepsei aplicate prin privare de libertate. Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat. Timpul arestării preventive se va deduce din durata pedepsei aplicate de la 22 decembrie 2001 la 28 august 2002. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul pentru apărarea din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 127 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Brașov. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 415 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Brașov, cu privire la individualizarea pedepsei rezultante. Înlătură aplicarea art. 86 1 C. pen. și dispune ca pedeapsa de 3 ani închisoare să fie executată în regim de detenție. Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 127 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 decembrie 2001 la 28 august 2002. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.