ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 490/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 490/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 415/ S din

12 decembrie 2002 a Tribunalului Brașov, inculpatul C.G. a fost condamnat la

pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.

215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și la trei pedepse de câte 3 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse în pedeapsa cea mai

grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat

pentru o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de

art. 290 C. pen.

În baza art. 86

1

, art. 86

2

și art. 86

3

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Pe durata acestuia, inculpatului i

s-au stabilit următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de

reintegrare socială și supraveghere de pe lângă Tribunalul Brașov, conform

programului stabilit de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea,

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură

a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Inculpatului i s-a atras atenția

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost

arestat preventiv de la 22 decembrie 2001 la 28 august 2002.

În temeiul art. 998 C. civ.,

inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.C. O. București suma de

45.176,65 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri și suma de 1.811,60 dolari

S.U.A. reprezentând dobânzi sau contravaloarea lor în lei la data plății.

În temeiul art. 163 C. proc. pen.,

s-a dispus menținerea sechestrului asigurător instituit în favoarea părții

civile asupra a două autoturisme Cielo.

În temeiul art. 348 C. proc. pen.,

au fost desființate înscrisurile denumite procese-verbale de predare-primire în

mâinile unui terț anexă la contractele de gaj cu deposedare nr. 1553 din 9

februarie 2000, nr. 1559 din 9 februarie 2000, nr. 1558 din 9 februarie 2000.

În baza art. 189, 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească suma de 4.250.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul C.G. a fost administrator

al S.C. V.S. SRL Brașov.

În această calitate, la data de 4

februarie 2000, el a încheiat cu S.C. R. SRL București contracte de

vânzare-cumpărare a cinci autoturisme Cielo cu plata în rate.

Inculpatul a prezentat

asigurătorului SC O. SA date și acte false cu privire la bonitatea firmei sale

(balanță, bilanț și acte de gaj) și a lăsat în garanție un bilet la ordin

însoțit de un pact cambial și un angajament de plată pentru suma asigurată. El

a semnat în fals trei contracte de gaj cu deposedare în numele custozilor,

inducând, astfel în eroare partea vătămată și determinând-o să încheie

contractul de asigurare și să preia riscul neplății ratelor.

Inculpatul nu a achitat nici o rată

lunară, situație în care asigurătorul a plătit către vânzător suma de 45.176,65

dolari S.U.A.

În pofida obligațiilor contractuale

care îi interziceau înstrăinarea bunurilor, inculpatul a vândut autoturismele

cumpărate și neachitate.

Instanța de fond a apreciat că

faptele inculpatului C.G. de a induce în eroare partea vătămată S.C. O. SA prin

folosirea de mijloace frauduloase (falsificarea a trei acte de predare în

custodie) cu ocazia încheierii unui contract, cauzându-i acesteia un prejudiciu

și obținând pentru sine un folos material injust constituie infracțiunile

prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 290 C. pen.

Pentru fapta de a semna actele

contabile ale primei (bilanț și balanță) care conțineau date nereale înscrise

de o altă persoană, inculpatul a fost achitat, constatându-se că infracțiunii

prevăzută de art. 290 C. pen., îi lipsește intenția de a falsifica.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea

infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Situația de fapt și vinovăția

acestuia au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză:

plângerea părții vătămate, contracte și convenții comerciale și de asigurare,

documente bancare, evidența contabilă, dovezi de plată, rapoarte de constatare

tehnico-științifică grafologică, declarațiile martorilor C.E. și Ș.F., T.M.,

D.A., N.I., F.D., P.O., declarațiile inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, partea

civilă S.C. O. SA București și inculpatul C.G.

Parchetul a criticat sentința

instanței de fond sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, a

modalității de executare a pedepsei rezultante și a netemeiniciei soluției de

achitare dispusă pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub

semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Apelanta parte civilă a susținut că

menține pretențiile formulate în fața primei instanțe.

Inculpatul a solicitat achitarea, întrucât

nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală nr. 127 din 20 mai 2003, a respins apelurile declarate ca nefondate.

Instanța de control judiciar a

constatat că inculpatul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa, iar

pedeapsa aplicată a fost stabilită cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen.,

apreciindu-se în mod judicios că pronunțarea acestei condamnări reprezintă un

avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu

va mai săvârși infracțiuni.

În ceea ce privește apelul formulat

de partea civilă, instanța de apel a constatat că pretențiile formulate de

aceasta au fost acordate integral de prima instanță.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul C.G.

Cu privire la recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, procurorul a solicitat admiterea

recursului și casarea hotărârilor atacate, criticându-le pentru următoarele

motive:

C.G., pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 C. pen.;

apel în considerentele deciziei a respingerii cererii procurorului de

condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de uz de fals,

prevăzută de art. 291 C. pen., ceea ce echivalează cu o nepronunțare, omisiunea

atrăgând casarea cu trimiterea spre rejudecare;

pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului, cât și al

modalității de executare.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 9, 14 și 17

1

C.

proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat cu privire la primul și

cel de-al doilea motiv de recurs, fiind admisibil sub aspectul celui de-al

treilea motiv invocat.

1.-2. Soluția de achitare a

inculpatului C.G., pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., dispusă în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este legală și

temeinică.

Documentele contabile au fost

întocmite de o persoană angajată în calitate de specialist al firmei, C.F., iar

nu de către inculpat care arată că le-a semnat, fără să le verifice însă.

Documentele, înscrisuri sub

semnătură privată, nu au fost falsificate prin contrafacerea scrierii ori a

subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, în cauză nefiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

De esența infracțiunii sus-arătate

este folosirea sau încredințarea spre folosire a înscrisului falsificat,

împrejurare asupra căruia nu există nici un fel de dovezi prin care să se

atragă participarea inculpatului C.G., în sensul uzării de aceste documente,

astfel că, pronunțându-se, în sensul menținerii achitării dispuse față de

acesta sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., instanța de

control judiciar s-a pronunțat implicit și asupra neîntrunirii elementelor

constitutive legate de uzul de fals.

Justiție constată că, în procesul de individualizare a pedepsei, instanțele de

judecată au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 72 C. pen., nedând

eficiența cuvenită datelor și împrejurărilor legate de pericolul social concret

al infracțiunilor săvârșite și de consecințele acestora, de persoana

inculpatului și de atitudinea sa procesuală.

Modalitatea de organizare și punere

în practică a înșelăciunii săvârșite, valoarea substanțială a prejudiciului

produs și nerecuperat, atitudinea de negare a faptelor comise în pofida

evidenței probelor necesitau o ripostă penală fermă.

Înalta Curte apreciază că aplicarea

dispozițiilor articolului 86

1

C. pen., este netemeinică, comportamentul

social și procesual al inculpatului neconstituindu-se într-o garanție că acesta

nu va mai săvârși infracțiuni și că avertismentul dat de justiție prin

pronunțarea condamnării este suficient pentru reintegrarea sa socială.

Înalta Curte consideră că dispozițiile

articolului 52 C. pen., privind scopul pedepsei, de a fi un mijloc

preventiv-educativ prin care să se formeze o atitudine corectă față de ordinea

de drept și valorile sociale încălcate, nu pot fi satisfăcute decât prin

executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului C.G. în regim de detenție.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează să admită recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov și să caseze hotărârile atacate cu privire la

individualizarea pedepsei rezultante.

Dispozițiile articolului 86

1

C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere vor fi

înlăturate, inculpatul C.G. urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în

regim de detenție.

În cauză se va face aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie.

Cu privire la recursul declarat de

inculpatul C.G.

Inculpatul a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor atacate și reducerea termenului de încercare de

5 ani pe durata căruia i-a fost suspendată executarea pedepsei de 3 ani

închisoare.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385/9 pct. 17

1

C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.

Termenul de încercare de 5 ani a

fost legal stabilit de instanța de judecată, în conformitate cu dispozițiile

art. 86

2

C. pen., la cuantumul pedepsei rezultante aplicate de 3 ani

închisoare adăugându-se intervalul minim de 2 ani stabilit de lege.

În considerarea argumentelor

prezentate în discutarea motivelor de recurs formulate de procuror, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că discutarea instituției suspendării

executării pedepsei sub supraveghere și a termenului de încercare aferent este

și netemeinică întrucât, așa cum am arătat, în conformitate cu dispozițiile

art. 72 și art. 52 C. pen., în cauză se impune executarea pedepsei aplicate

prin privare de libertate.

Pentru aceste motive și constatând

din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curte de Casație și

Justiție urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat.

Timpul arestării preventive se va

deduce din durata pedepsei aplicate de la 22 decembrie 2001 la 28 august 2002.

Recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul pentru apărarea din oficiu

avansându-se din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art.

192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 127

din 20 mai 2003 a Curții de Apel Brașov.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 415 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Brașov, cu privire la

individualizarea pedepsei rezultante.

Înlătură aplicarea art. 86

1

C. pen. și dispune ca pedeapsa de 3 ani închisoare să fie executată în regim de

detenție.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 127 din 20 mai 2003 a

Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 decembrie 2001 la 28 august

2002.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 ianuarie 2004.