ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5357/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5357/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor penale de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 383 din 24

noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a dispus condamnarea

inculpatului A.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen. și s-a aplicat pedeapsa

complimentară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani. A fost revocată suspendarea

condiționată a executării pedepsei de un an și 3 luni închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1366/1995 a Judecătoriei Tulcea, pedeapsă

ce a fost adăugată la pedeapsa de 10 ani închisoare, în total inculpatul A.I.

având de executat o pedeapsă de 11 ani și 3 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.,

pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă, perioada

reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 19 noiembrie 1998 la 8

octombrie 1999. Prin aceeași sentință s-a dispus condamnarea inculpatului

N.I.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 26, raportat la art. 215

1

alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen. și s-a aplicat

pedeapsa complimentară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

S-au aplicat inculpatului N.I.C.

prevederile art. 71, raportat la art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie.

S-a dedus din pedeapsa principală

aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 19

noiembrie 1998 la 19 septembrie 1999. S-a dispus de asemenea condamnarea

inculpatului I.H.R. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 258 C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen.,

și la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 31 raportat la art. 290 C. pen.

Conform prevederilor art. 33 lit. a)

și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul I.H.R. să execute pedeapsa

cea mai grea, de 2 ani închisoare, sporită la 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a dispus suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani și 6 luni,

cu respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C.

pen. și a dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a

dispus confiscarea specială în folosul statului a obiectelor ridicate în cursul

urmăririi penale și aflate în prezent la B.N.R., conform procesului verbal și

valorificarea lor în condițiile art. 110 și art. 165 C. proc. pen. A fost

anulat înscrisul. Au fost obligați, în solidar, inculpații A.I. și N.I.C. să

plătească părții civile SC C. SA Brașov suma de 161.809.724 lei și suma de

16.700.609 lei. Au fost obligați, în solidar, inculpații A.I. și I.H.R. să

plătească părții civile SC C. SA Brașov suma de 55.205.718 lei. A fost respins

restul pretențiilor părții civile.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul A.I. a fost angajat al

părții vătămate SC C. SA Brașov din anul 1997. Obiectul de activitate al

societății îl constituia montajul și reparația conductelor magistrale pentru

transportul gazelor și altor fluide, construcții civile, industriale și

drumuri.

În luna februarie 1998, inculpatul a

fost încadrat ca șef de formație la secția de Izolare Ș.V.. La acest punct de

lucru își desfășura activitatea din anul 1991 inculpatul N.I.C. care, din 30

martie 1996 a fost încadrat ca primitor – distribuitor de materiale la secția

mai sus amintită.

Din luna martie 1998, profitând de

atribuțiile de serviciu ce îi reveneau datorită noii funcții, inculpatul A.I. a

început să vândă către diferite societăți, țeavă din gestiunea stației pe care

o conducea, fără a întocmi actele contabile necesare, însușindu-și banii și,

uneori, împărțindu-i cu inculpatul N.I.C. și alți angajați.

1998, din dispoziția inculpatului A.I., martorii P.G., F.D. și C.I. au efectuat

mai multe transporturi de țeavă de diferite dimensiuni (de la 219 mm la 711 mm

diametru) la depozitul SC D.I.P. – G.I.P. S.R.L. Brașov, totalizând un număr de

97 țevi, în valoare de 489.929.076 lei.

Țevile au fost încărcate în

autovehicule de alți angajați ai Stației Șinca, din ordinul inculpatului A.I.

Bonurile de transfer, care însoțeau marfa, erau întocmite în fals de inculpatul

N.I.C., din ordinul inculpatului A.I.

În cursul cercetărilor au fost

ridicate 97 bucăți de țeavă și predate părții vătămate, prejudiciul fiind

astfel recuperat.

martorul L.I. a efectuat, din dispoziția inculpatului A.I., două transporturi

la Cluj, descărcând 219,9 m liniari de țeavă, cu diametrul de 508 mm și 609 mm,

în valoare totală de 106.555.186 lei, la SC T. CLUJ SA

Inculpatul N.I.C. a întocmit, din

dispoziția inculpatului A.I., bonuri de transfer false, ca documente de

însoțire a mărfii pentru transportul pe șosea.

O parte din sumele obținute de

inculpatul A.I. din vânzarea țevilor a fost împărțită cu inculpatul N.I.C. și

ceilalți angajați ai societății, fără a se putea stabili cu exactitate

cuantumul sumelor primite de fiecare. O brățară din aur și un bănuț din aur,

provenite din aceleași vânzări, au rămas în posesia inculpatului A.I. Acestea

au fost ridicate în cursul cercetărilor și depuse la B.N.R.

S.R.L. Brașov a lansat verbal o comandă către partea vătămată SC C. SA pentru

cumpărarea a 79,8 m liniari de țeavă, în vederea efectuării unei lucrări.

Comanda a fost transmisă Stației

Ș.V. de către inculpatul I.H.R. (șef al Șantierului nr. 1 Râșnov, căruia îi era

subordonat punctul de lucru din Șinca), printr-un bon de mână, în care acesta

dădea ordin inculpaților A.I. și N.I.C. să elibereze marfa cerută, în valoare

de 48.312.082 lei.

După încărcarea țevii, inculpatul

N.I.C. a întocmit avizul de expediție în trei exemplare. Apoi, a înmânat

originalul actului conducătorului auto, respectiv martorului C.I., iar

celelalte exemplare au rămas la inculpatul A.I. Țeava a fost transportată la SC

Z.I. S.R.L. Brașov.

Ulterior, inculpatul N.I.C. i-a

cerut inculpatului A.I. cele două avize de expediție pentru a le trimite la

Șantierul nr. 1 din Râșnov și pentru a scădea din gestiune marfa eliberată.

Inculpatul A.I. a motivat că le-a pierdut. Inculpatul N.I.C. s-a deplasat la SC

Z.I. S.R.L. Brașov și a făcut o copie xerox de pe avizul original, pe care a

predat-o apoi, personal, șefei de depozit, respectiv martorei C.M., de la

Șantierul nr. 1 Râșnov. Aceasta, din ordinul inculpatului I.H.R., a refuzat

înscrierea actului în contabilitate, amânând operațiunea.

La 28 august 1998, din dispoziția

inculpatului I.H.R., martora C.M. a întocmit în fals un bon de restituire a

cantității respective de țeavă către Stația Șinca, deși, produsele fuseseră

deja folosite de SC Z.I. S.R.L.

Bonul a fost semnat de inculpații

I.H.R. și A.I., precum și de martorul M.I. Inculpatul N.I.C. a refuzat să-l

semneze. Astfel, în gestiunea Stației Șinca s-a înregistrat scriptic marfa

menționată mai sus.

Contravaloarea țevii livrată către

SC Z.I. S.R.L. Brașov nu a fost cuprinsă în devizul lucrării. Astfel, s-a

cauzat un prejudiciu părții vătămate SC C. SA, în sumă de 48.312.082 lei.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpații A.I., N.I.C.

și I.H.R.

Prin decizia penală nr. 184 din 16

septembrie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis toate apelurile și a trimis

cauza spre rejudecare instanței de fond.

În rejudecare, prin sentința penală

nr. 282 din 9 iulie 2003, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe inculpatul A.I. la

o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei

acte materiale) și art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen. În baza

art. 83 C. pen., a fost revocată, suspendarea condiționată a executării

pedepsei de un an și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

1366/1995 a Judecătoriei Tulcea dispunându-se ca inculpatul A.I. să execute

această pedeapsă, separat de pedeapsa aplicată prin sentință, în total având de

executat o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare și 2 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

S-au aplicat inculpatului A.I.

prevederile art. 71, raportat la art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie.

Prin aceeași sentință a fost

condamnat inculpatul N.I.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani

interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale)

și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen. S-a constatat grațiată

integral și condiționat pedeapsa aplicată. Totodată a fost condamnat inculpatul

I.H.R. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 258 C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 248 C. pen. și a fost

constatată grațiată această pedeapsă. A fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

31, raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 81 C. pen., pe durata

termenului de încercare de 3 ani. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-au

confiscat în folosul statului obiectele ridicate în cursul urmăririi penale și

aflate în prezent la B.N.R. A fost anulat înscrisul. Au fost obligați, în

solidar, inculpații A.I. și N.I.C. să plătească părții civile SC C. SA Brașov

suma de 178.510.233 lei, iar inculpații A.I. și I.H.R. tot în solidar să

plătească aceleiași părți civile suma de 55.205.718 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de rejudecare a reținut aceeași situație de fapt avută în vedere la

prima judecată.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și toți cei trei

inculpați.

Parchetul a criticat hotărârea sub

următoarele aspecte:

- nelegala și netemeinica schimbare

a încadrării juridice a faptei inculpatului N.I.C. din infracțiunea de

delapidare, în complicitate la infracțiunea de delapidare, în condițiile în

care acesta desfășura activități de gestionare.

- cuantumul redus al pedepselor

aplicate tuturor inculpaților și greșita modalitate de executare a pedepsei

aplicate inculpatului I.H.R.

- omisiunea confiscării sumei de

1.400.000 lei de la inculpatul N.I.C., în baza art. 118 lit. c) C. pen.

Inculpatul A.I., a solicitat

achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. c) sau d) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice

a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 215

1

C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen. și aplicarea unei pedepse reduse, cu

suspendarea condiționată a executării. Totodată, inculpatul a solicitat

respingerea pretențiilor părții civile, apreciind că nu se face vinovat de

săvârșirea faptei și că probele din dosar nu dovedesc un prejudiciu cert produs

SC C. SA

Inculpatul I.H.R. a solicitat

achitarea sa, pentru ambele infracțiuni, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., încetarea procesului penal,

deoarece a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

Inculpatul N.I.C. a solicitat

achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., susținând că atât el cât și inculpatul A.I. nu au fost

prezenți la transportarea vreunei cantități de țeavă de la SC C. SA În

subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 249 alin. (1) C. pen. și constatarea intervenției prescripției speciale

a răspunderii penale.

Prin decizia penală nr. 343 din 29

noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 1143/2003 au

fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și

de inculpatul A.I.

A fost desființată în parte sentința

penală nr. 282 din 9 iulie 2003 a Tribunalului Brașov cu privire la omisiunea

aplicării art. 118 lit. c) C. pen., față de inculpatul N.I.C. și cu privire la

omisiunea aplicării prevederilor art. 13 C. pen., pentru infracțiunea reținută

în sarcina inculpatului A.I.

Rejudecând în aceste limite:

A fost reținut art. 13 C. pen.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale) și art. 37 lit. a) C.

pen., privind pe inculpatul A.I.

În baza art. 118 lit. c) C. pen., a

fost confiscată în folosul statului de la inculpatul N.I.C. suma de 1.400.000

lei.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale.

Au fost respinse, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpații N.I.C. și I.H.R. împotriva aceleiași sentințe

penale.

Au fost obligați inculpatul N.I.C.

și I.H.R. să plătească statului câte 600.000 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare în apel.

Împotriva deciziei penale nr. 343

din 29 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Brașov au declarat recurs,

în termen legal, inculpații A.I., N.I.C. și I.H.R., care au invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen.

Inculpatul A.I. a apreciat că i-au

fost încălcate drepturile procesuale prin aceea că în cursul urmăririi penale a

avut desemnat un apărător din oficiu, care l-a reprezentat și pe fratele său,

învinuitul A.Șt., în prezent martor în cauză astfel că actele efectuate ar

trebui anulate, întrucât interesele celor doi erau contrare.

Totodată, inculpatul A.I. a susținut

că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de delapidare și, în general,

nu poate fi socotit vinovat de vreo faptă penală deoarece livrările considerate

ilicite s-au efectuat în zilele de sărbătoare legală (sâmbăta și duminica),

atunci când el era plecat de pe șantier.

A mai arătat inculpatul că deși

funcționa ca șef al punctului de lucru și participa la recepția materialelor,

nu avea decât gestiunea mijloacelor fixe, celelalte bunuri, respectiv

mijloacele circulante, fiind în gestiunea inculpatului N.I.C.

Inculpatul recurent N.I.C. a

susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de complicitate la

delapidare, apreciind că, eventual, fapta sa ar întruni elementele constitutive

ale infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.,

deoarece nu a semnat primirea și preluarea gestiunii în mod real și nu a avut

reprezentarea că bunurile vizate sunt scoase din gestiune, fără forme legale,

lipsind astfel unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv

intenția.

Inculpatul I.H.R., prin apărătorul

desemnat din oficiu, a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de

art. 31 C. pen., raportat la art. 290 C. pen., deoarece lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția și schimbarea

încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art.

258 C. pen., în infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249

C. pen., pentru care să se constate că a intervenit prescripția specială a

răspunderii penale.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut

în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza

unei juste, aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de

către aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a

efectuat, o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților atât sub

aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Inculpații A.I. și N.I.C. își

desfășurau activitatea la un punct de lucru izolat și îndepărtat de sediul

părții civile, unde posibilitatea unui control operativ eficient asupra

gestiunii acestora era greu de efectuat, iar prin specificul obiectului de

activitate, respectiv reparații de conducte, de obicei subterane era dificil de

verificat realitatea consumurilor specifice.

Sesizând acest aspect cei doi

inculpați au hotărât să valorifice în interes personal o parte din materialele

de bază țevi cu diametrul între 271 – 700 mm, unor firme cu care nu aveau

contract ori raporturi comerciale, administrate de obicei de persoane ce

preferau aprovizionarea fără forme legale. În acest scop, inculpații utilizau

ca document de transport, avize de expediție, documente primare valabile doar

trei zile de la emitere, neînsoțite și de factura fiscală, ce ar fi trebuit în

mod obligatoriu înscrisă în registrul cu regim special al unității.

Așa cum rezultă din declarațiile

martorilor audiați, inculpații primeau banii în numerar și îi împărțeau cu

muncitorii din subordine, care se ocupau cu încărcarea țevilor în mijloacele de

transport.

Această practică, uzitată în multe

infracțiuni similare, nu putea fi realizată, fără acordul ambilor inculpați

(A.I. și N.I.C.), deoarece prin natura lor, țevile sunt materiale foarte

voluminoase, iar lipsa lor ieșea oricând în evidență oricât de „neglijent” ar

fi fost șeful punctului de lucru sau gestionarul de drept.

Pe de altă parte, solicitarea

inculpaților A.I. și N.I.C. de a se dispune achitarea lor pentru săvârșirea

infracțiunii de delapidare și respectiv complicitate la delapidare este

neîntemeiată deoarece, potrivit fișei postului, inculpatul A.I. avea ca

atribuții organizarea și conducerea nemijlocită a punctului de lucru și răspundea

de activitatea de producție, de luarea măsurilor pentru organizarea eficientă a

activității, organizarea pazei, aprovizionarea ritmică a punctului de lucru;

întocmirea zilnică a schiței de inventar, a rapoartelor de activitate zilnice

și lunare; dispunea și controla sortarea materialelor pe dimensiuni, existența

marcajelor la materialul tubular, manevrarea țevii din depozit la rampa

tehnologică; de asemenea, verifica emiterea bonurilor de transfer a

materialelor pe lucrări. Inculpatul N.I.C., în calitate de primitor –

distribuitor, avea ca atribuții primirea, sortarea, păstrarea, eliberarea și

evidența pieselor, materialelor, sculelor; întocmirea și ținerea evidenței

primare.

Cercetările efectuate au stabilit că

inculpatul A.I. îndeplinea faptic, așa cum chiar acesta a declarat în fața

instanței, și activități de primire, păstrare și eliberare de bunuri specifice

gestiunii, fiind astfel și gestionar de fapt.

Rezultă că, în raport de atribuțiile

specifice fișei postului și de activitățile concrete desfășurate, inculpații

A.I. și N.I.C. se fac vinovați de infracțiunile reținute în sarcina lor.

Apărarea formulată de inculpatul

A.I. că, în realitate fratele său, martorul A.Șt. ar fi autorul sustragerilor,

este cu totul neargumentată, deoarece acesta din urmă era un simplu sudor fără

atribuții de conducere ori de gestiune, iar parte din banii proveniți din

vânzarea țevilor au fost împărțiți de inculpatul A.I. martorilor care au

participat la încărcarea țevilor.

Cu privire la inculpatul I.H.R., din

succesiunea derulării faptelor rezultă că, atunci când a luat cunoștință de

înstrăinarea fără forme legale (doar cu aviz de expediție) a țevilor către SC

Z.I. S.R.L. Brașov nu s-a comportat ca un conducător de unitate, ci i-a cerut

martorei C.M. să nu înregistreze respectivul aviz, datat iunie 1998, iar în

luna august a aceluiași an i-a cerut să întocmească, în fals, forme de

restituire a respectivelor țevi către punctul de lucru gestionat de inculpatul

A.I.

Aceste acte nu pot fi tratate ca

neglijență, deoarece este evident că dispoziția dată urmărea acoperirea fraudei

de la punctul de lucru Ș.V., prin utilizarea unor documente interne fără

valoare contabilă.

Toate aceste fapte au fost probate

indubitabil în toate fazele procesului penal, martorii fiind constanți în toate

declarațiile date pe parcursul procesului derulat.

Inculpatul A.I. a încercat să

înlăture o probă evidentă și anume faptul că s-au găsit asupra sa o monedă și o

brățară din metal galben (aur), ce făceau parte din prețul plătit de un țigan

(rămas neidentificat) pentru țeava expediată la SC D.I.P. – G.I.P. S.R.L.

Brașov, susținând că ar fi răscumpărat aceste obiecte de la martorii C.I, F.D.

și P.G., achitându-le suma de 10 milioane lei, pentru a nu fi implicat fratele

său A.Șt.

Chitanța prezentată în acest sens,

se referă la contravaloarea unor prestări servicii efectuate de P.G. și numitul

C.I., fără nici o referire la C.I., fiind deci vădit străină și utilizată doar

pentru a încerca să justifice găsirea celor două obiecte identificabile asupra

sa.

Pretinsa încălcare a dreptului la

apărare invocată de inculpatul A.I., prin aceea că în faza de urmărire penală a

avut același apărător, ca și un alt cercetat, cu care avea interese contrare,

trebuie înlăturată ca nefondată, deoarece din dosarul de urmărire penală

rezultă că inculpatul A.I. a avut la momentul prezentării materialului de

urmărire penală un apărător ales, în prezența căruia și-a însușit toate actele

de urmărire penală efectuate, deși avea posibilitatea să le conteste și să

ceară, refacerea lor în prezența apărătorului ales.

Specific infracțiunii de neglijență

în serviciu, despre care inculpații au apreciat că s-ar putea face vinovați

este culpa, or, din tot materialul probator analizat este indubitabil

caracterul intenționat al actelor materiale săvârșite de inculpați, astfel că,

cererea recurenților de schimbare a încadrării juridice a faptelor este vădit

nefondată.

Având în vedere cele expuse mai sus, neimpunându-se

schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de neglijență în

serviciu așa cum au solicitat inculpații A.I. și N.I.C., Înalta Curte constată

că și cererea adiacentă a celor doi inculpați de a se constata intervenirea

prescripției speciale a răspunderii penale este lipsită de temei; în cauză

nefiind incidente dispozițiile art. 122, raportat la art. 124 C. pen., față de

limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de delapidare.

De altfel, pentru nici una din

infracțiunile reținute în sarcina celor trei inculpați – recurenți nu s-a

împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații A.I., N.I.C. și I.H.R. împotriva deciziei penale nr. 343/ Ap din

29 noiembrie 2003 a Curții de Apel Brașov.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe recurentul inculpat I.H.R. la plata sumei de 1.600.000 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și pe inculpații A.I. și N.I.C. la plata sumei de

câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații A.I., N.I.C. și I.H.R. împotriva deciziei penale nr.

343/ Ap din 29 noiembrie 2003 a Curții de Apel Brașov.

Obligă pe recurentul inculpat I.H.R.

la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției și pe inculpații A.I. și N.I.C. la

plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 octombrie 2004.