ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4432/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 650 din 5

noiembrie 2002, Judecătoria Fălticeni a condamnat pe inculpații:

- M.R. la 2.500.000 lei amendă,

pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.

(2), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen.

Totodată, a obligat inculpata să

plătească părții civile M.P. 753.000 lei despăgubiri civile și 2.000.000 lei

daune morale, și

- M.M. la 2.000.000 lei amendă,

pentru două infracțiuni de loviri sau alte violențe, prevăzute de art. 180

alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. c) din același cod, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 2.000.000 lei.

Totodată, a obligat inculpatul să

plătească părții civile M.P. 400.000 lei despăgubiri civile și 1.000.000 lei

daune morale, iar părții civile M.I.A. 1.000.000 lei daune morale.

De asemenea, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata

M.R. pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen., proces penal pornit la plângerea prealabilă a

reprezentantului legal al minorului parte vătămată M.I.A.

S-a reținut că, în ziua de 14 iunie

2002, în cadrul unui conflict privind o suprafață de teren, inculpații au lovit

părțile vătămate, lui M.P. cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare

până la 9 zile îngrijiri medicale.

Totodată, instanța a reținut că

plângerea prealabilă formulată în cauză de M.V., mama celor două părți

vătămate, îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a

acțiunii penale și, implicit, pentru tragerea la răspundere penală a

inculpaților, întrucât pentru minorul M.I.A. are calitatea de reprezentant

legal, iar cealaltă parte vătămată și-a însușit, în mod legal, la 23 septembrie

2002, plângerea formulată la 11 iulie 2002.

Sentința a rămas definitivă prin

neapelare.

În baza art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 5 teza a II-a C. proc. pen., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva sentinței penale amintite pentru că, instanța i-a condamnat pe

inculpați, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, deși, în speță,

există o cauză de înlăturare a răspunderii penale.

În motivarea recursului în anulare

se arată că potrivit reglementării art. 180 alin. (3) C. pen. (în vigoare la

data comiterii faptei), pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe,

prevăzute de art. 180 alin. (1) și (2) din același cod, acțiunea penală se pune

în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, însă, conform art. 10

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare,

iar când a fost pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată când „lipsește

plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului

competent ori altă condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în

mișcare a acțiunii penale”.

De asemenea, în conformitate cu art.

279 alin. (1) C. proc. pen., titulara dreptului de a face plângerea prealabilă

este persoana vătămată, acesta fiind un drept personal. Totuși, dispozițiile

art. 223 alin. (3) din același cod, aplicabile prin analogie și, plângeri

prealabile, permit exercitarea acestui drept și prin mandatar special.

Persoanele cu capacitate de exercițiu

restrânsă, pot face plângere prealabilă personal, dar numai cu încuviințarea

persoanelor prevăzute de legea civilă, potrivit art. 222 alin. (6) C. proc.

pen.

Din perspectiva acestor dispoziții

legale, plângerea prealabilă adresată instanței de judecată la 11 iulie 2002 de

M.V., în numele fiilor săi, părțile vătămate M.P. și M.I.A., nu întrunește

elementele cerute de legiuitor, pentru a fi valabilă, cum, greșit, susține

instanța, în considerentele sentinței.

Plângerea prealabilă nu a fost

făcută și nici semnată de părțile vătămate, ci de mama lor, care nu a avut

mandat special.

Este real că partea vătămată M.I.A.

este minor în vârstă de 17 ani dar, având capacitate de exercițiu restrânsă,

conform prevederilor Decretului nr. 31/1954, plângerea prealabilă trebuia

făcută personal, cu încuviințarea reprezentantului legal, iar nu direct prin

acesta, cum s-a procedat în cauză.

Pe de altă parte, ascultarea

părților vătămate M.P. și M.I.A. a avut loc la 23 septembrie și, respectiv, la

29 octombrie 2002, după expirarea termenului prevăzut de art. 284 C. proc.

pen., situație în care, chiar dacă respectivele declarații ar fi considerate,

fiecare, ca o însușire a plângerii inițiale, aceste manifestări de voință au

fost făcute tardiv, ceea ce face să nu fie considerate ca o nouă plângere.

În atare situație, instanța trebuia

să înceteze procesul penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pornit împotriva inculpaților pentru

infracțiunile de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 180 alin. (1) și

(2) C. pen., plângerea neîndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru

punerea în mișcare a acțiunii penale și, implicit, pentru tragerea la

răspundere penală a inculpaților.

De asemenea, potrivit art. 346 alin.

ultim C. proc. pen., acțiunea civilă trebuia lăsată nesoluționată.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat admiterea recursului în

anulare, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei.

Recursul în anulare este întemeiat.

Într-adevăr, tot ce se arată în

motivarea căii de atac este real, corespunde actelor dosarului și este de

natură a duce la admiterea recursului în anulare, la casarea hotărârii și,

rejudecarea cauzei, în sensul cerut.

În speță, plângerea prealabilă,

formulată și introdusă de mama părților vătămate, persoane cu capacitate de

exercițiu restrânsă, neînsușită de aceștia, în termenul legal de introducere a

plângerii prealabile, nu îndeplinește condițiile cerute, pentru punerea în

mișcare a acțiunii penale, astfel că, în cauză, inculpații au fost condamnați,

deși actul de sesizare, plângerea prealabilă, nu îndeplinea cerințele prevăzute

de lege.

În atare situație, recursul în

anulare, dovedindu-se a fi întemeiat, Curtea va trebui să-l admită, ca atare,

casându-se sentința atacată a Judecătoriei și încetându-se procesul penal,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în baza art. 11

pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Având în vedere conținutul

dispozițiilor art. 346 C. proc. pen., referitoare la rezolvarea acțiunii

civile, sub aspectul laturii civile, se va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 650 din 5 noiembrie 2002 a Judecătoriei

Fălticeni, privind pe inculpații M.R. și M.M.

Casează sentința penală nr. 650 din

5 noiembrie 2002 a Judecătoriei Fălticeni și în fond, în baza art. 11 pct. 2

lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează

procesul penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 octombrie 2003.