ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2270/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 231 din 25

noiembrie 2002, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul

M.T.D.

la o pedeapsă de 12 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 174, raportat la art.

175 lit. i), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 11 februarie 2002, la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art.

998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile după cum

urmează: 14.798.500 lei daune materiale și 50.000.000 lei despăgubiri periodice

lunare în favoarea minorului S.Șt., cu începere din data de 9 februarie 2002 până

la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani, iar în cazul continuării

studiilor, până la împlinirea vârstei de 25 ani.

În baza art. 118 C. pen., a

confiscat în favoarea statului cuțitul rupt de către inculpat și bucata de lemn

folosită la lovirea victimei.

În baza art. 193 C. proc. pen., a

obligat pe inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea părții

civile F.I.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat inculpatul să plătească statului 14.000.000 lei cheltuieli judiciare

sumă ce include și onorariile apărătorilor oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că victima S.Șt. locuia singură într-un apartament la

bloc și obișnuia să primească diferiți cunoscuți, bărbați și femei cu care

consuma băuturi alcoolice.

În luna ianuarie 2002, S.Șt. i-a

primit în chirie pentru o scurtă perioadă pe inculpatul M.T.D., împreună cu

concubina sa și o fetiță în vârstă de 3 ani și, întrucât nu s-au înțeles cu

privire la plata chiriei, în data de 5 sau 6 februarie 2002, S.Șt. le-a cerut

să părăsească apartamentul.

Inculpatul cu concubina și fetița

s-au mutat în altă parte, iar fetița s-a îmbolnăvit, fiind internată în spital,

motiv pentru care, în data de 9 februarie 2002, inculpatul M.T.D. a mers la

locuința lui S.Șt. și i-a reproșat că din cauza lui s-a îmbolnăvit fetița și a

fost internată în spital.

În apartamentul victimei se aflau la

data respectivă, martorii G.I., D.A., B.F. și G.M., iar în prezența acestora,

inculpatul a început să-l bată pe S.Șt., lovindu-l la început cu pumnii, stând

amândoi în picioare, după care S.Șt. a căzut la podea, iar inculpatul a

continuat să-l lovească cu bocancii cu care era încălțat, precum și cu o bucată

de lemn, provocându-i leziuni care ulterior au determinat decesul acestuia.

Martorii menționați mai sus au

încercat să intervină în apărarea victimei, moment în care, inculpatul a luat

un cuțit și i-a amenințat mai ales pe femei, astfel că încercările acestora au rămas

fără nici un rezultat, iar cuțitul l-a rupt și l-a aruncat la gunoi.

Fapta a fost comisă în jurul orelor

1,00, după care, în apartament s-a făcut liniște. S.Șt., inculpatul M.T.D., G.I.

și D.A. s-au culcat, iar G.M. împreună cu B.F. au ieșit în oraș să consume

băuturi alcoolice, de unde s-au întors în jurul orelor 5,00 și, dându-și seama

că S.Șt. nu mai dă nici un semn de viață au constat că este mort. L-au trezit

apoi pe inculpat și pe ceilalți martori, după care au plecat din apartament.

Au mers la un bar unde au consumat

băuturi alcoolice, iar inculpatul le-a cerut celorlalte persoane să nu spună

nimănui ce s-a întâmplat, după care a plecat la spital, unde era concubina

internată cu fetița.

Martorii au anunțat organele de

poliție, care s-au deplasat la fața locului pentru cercetări, iar victima a

fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Bihor unde i s-a făcut

autopsia.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 381/III/70 din 10 februarie 2002, a rezultat că moartea

victimei a fost violentă, și s-a datorat șocului hemoragic și traumatic,

consecința unui politraumatism cu multe fracturi și rupturi de organe.

Leziunile s-au produs prin lovirea victimei în mod repetat cu un corp dur

contondent, respectiv pumnii și picioarele precum și cu o bucată de lemn.

Poziția victimă agresor a fost de dinamică următoarea: la început victima și

agresorul în picioare, față în față, victima încercând să pareze unele lovituri

(are leziuni de apărare), ulterior victima a căzut la podea, agresorul lovind-o

cu picioarele în continuare.

Deși inculpatul a susținut că nu a

avut intenția să omoare victima, această apărare nu poate fi primită și deci nu

se poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea

prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., deoarece față de numărul mare al

fracturilor și rupturilor de organe produse, nu se poate reține că inculpatul

nu a acționat cu intenție, eventual s-ar putea reține că a acționat cu intenție

indirectă, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de omor.

Fapta astfel descrisă și reținută de

tribunal în sarcina inculpatului, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii, prevăzută și pedepsită de art. 174, combinat cu art. 175 lit. i) C.

pen., cu art. 74, raportat la art. 76 C. pen., texte de lege în baza cărora a

fost condamnat conform dispozitivului sentinței apelate.

La individualizarea pedepsei prima

instanță a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunii

comise, modul și mijloacele săvârșirii faptei, dar și circumstanțele atenuante

legale, respectiv persoana inculpatului, fără antecedente penale, faptul că a recunoscut

și regretat sincer infracțiunea comisă și faptul că a fost de acord să achite

integral despăgubirile civile solicitate de partea civilă, toate acestea

determinând coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut pentru această

infracțiune.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel, în termen, inculpatul M.T.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând casarea ei și în rejudecare să dispună schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., în

infracțiunea, prevăzută de art. 174 C. pen.

În motivarea apelului s-a susținut

că, infracțiunii reținute în sarcina sa nu i se poate reține agravanta locului

public, deoarece persoanele care au fost prezente nu sunt nominalizate în mod

corect. Pe de altă parte, persoanele aflate în apartament dormeau la ora

comiterii faptei. Totodată, față de împrejurările concrete în care a fost

comisă fapta, de atitudinea sinceră și de regret a inculpatului și că s-a

obligat la plata despăgubirilor civile, s-a cerut reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 21/ A din 6

februarie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpat, reținând că, atât încadrarea juridică, cât și pedeapsa aplicată sunt

în concordanță cu prevederile legale și situația de fapt reținută în baza

probatoriului administrat la dosarul cauzei.

Astfel, instanța de control judiciar

a motivat că, în mod corect prima instanță a apreciat că fapta săvârșită de inculpat

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor în formă calificată,

prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., fiind comisă în

loc public, în prezența mai multor persoane, respectiv G.I., G.M., D.A., B.F.,

întrucât, contrar susținerilor inculpatului din lucrările dosarului rezultă cu

certitudine că persoanele sus-menționate au fost de față și au văzut cum s-au

derulat faptele.

Referitor la cuantumul pedepsei, s-a

apreciat că instanța de fond a făcut o corectă individualizare reținând în

favoarea inculpatului drept circumstanțe atenuante, acele împrejurări invocate

în apel de acesta și a coborât pedeapsa sub limita minimă, neimpunându-se o

nouă reindividualizare, în sensul stabilirii pedepsei într-un cuantum și mai

mic.

Împotriva acestei decizii, ca și a

soluției pronunțată de prima instanță, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul M.T.D., care prin apărătorul său a criticat hotărârile recurate

pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând în esență, în temeiul dispozițiilor

art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei din

infracțiunea de omor calificat săvârșit în public, prevăzută de art. 174,

raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovituri cauzatoare de

moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât inculpatul nu a acționat cu intenția

de a omorî victima.

Totodată, s-a cerut să se facă și

aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., motivat de faptul că

inculpatul a fost provocat de victimă prin insulte și amenințări.

În scris, inculpatul a reluat

criticile formulate și în fața instanței de apel.

Recursul declarat este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului

în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea Supremă constată

că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt în baza probatoriului administrat

la dosarul cauzei, încadrarea juridică fiind în concordanță cu prevederile

legale, iar pedeapsa corect individualizată.

Astfel, critica formulată de

inculpat, potrivit căreia încadrarea juridică dată faptei este nelegală,

întrucât el nu a acționat cu intenția de a-i suprima viața victimei, nu poate

fi primită atâta timp, cât acesta a lovit-o în mod repetat cu un corp dur,

contondent, respectiv cu pumnii și picioarele, precum și cu o bucată de lemn,

chiar și după ce aceasta a căzut la podea, provocându-i decesul.

Astfel, potrivit raportului de

constatare medico legală nr. 381/III/1970 din 10 februarie 2002, moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic și traumatic, fiind

consecința unui politraumatism cu multiple fracturi și rupturi de organe.

Prin urmare, chiar dacă, inculpatul

nu a urmărit în mod direct să-i suprime viața victimei așa cum a susținut, el a

acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat având în vedere modalitatea

în care a acționat, respectiv prin lovirea repetată cu un corp dur, contondent,

o bucată de lemn, dar și cu pumnii și picioarele, în timp ce victima era căzută

la podea, dar și intensitatea loviturilor aplicate și zonele lezate, ceea ce a

dus la decesul acesteia.

Așa fiind, fapta inculpatului de a-i

aplica victimei în prezența mai multor persoane multiple lovituri cu corpuri

dure, contondente, cu o intensitate mare, pe toată suprafața corpului, dar mai

ales în zona capului și care a dus la decesul acesteia, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat săvârșit în public, faptă

prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 174, raportat la art. 175 lit. i)

C. pen.

Nici critica referitoare la

nereținerea scuzei provocării nu poate fi primită atâta vreme, cât inculpatul a

fost cel care a provocat incidentul, în sensul că, el a fost cel care s-a dus

la domiciliul victimei, și în timp ce aceasta era culcată (dormea) în camera

sa, inculpatul a început să-i adreseze insulte și să o lovească, partea

vătămată reușind în prima fază a conflictului doar să se apere, după care,

doborâtă fiind la podea, inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele și

cu o bucată de lemn, așa încât, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 73

lit. b) C. pen.

Referitor la ultima critică

formulată, Curtea Supremă constată că, instanțele au ținut cont de toate

criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având

în vedere atât acele circumstanțe atenuante favorabile, respectiv lipsa

antecedentelor penale, atitudinea procesuală sinceră, faptul că a fost de acord

să achite integral despăgubirile civile solicitate de partea civilă, atunci

când au coborât pedeapsa aplicată sub minimul special, dar, în același timp, în

mod obiectiv, au ținut cont și de gravitatea faptei comise, pericolul social

concret al acesteia, modalitatea în care a fost săvârșită și urmarea produsă,

atunci când au stabilit-o în cuantumul arătat, situație în care, cum în speță,

nu se constată temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare a

pedepsei, și pentru acest motiv recursul urmează a fi respins, ca atare.

În concluzie, întrucât motivele de

recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

1

alin.

(3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, secția penală a

Curții Supreme de Justiție în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) din același cod, urmează să respingă recursul declarat, cu obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C.

pen., va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 11

februarie 2002, la 15 mai 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.T.D. împotriva deciziei penale nr. 21/ A din 6

februarie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsă perioada

executată în arest preventiv de la 11 februarie 2002, la 15 mai 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și la 4 milioane lei cheltuieli

judiciare către partea civilă F.I.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 mai 2003.