ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3934/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 595 din 20 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5809/P/2002, inculpatul P.M. a fost condamnat la un an închisoare, în baza art. 208, art. 209 alin. (1) lit. g) și alin. (3) lit. f) C. pen. și la 8 luni închisoare, în baza art. 276 C. pen., ambele texte și cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 lit. c) C. pen. În temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. S-a reținut că inculpatul în noaptea de 6 noiembrie 2000 a rupt 3 funii de cupru cu lungimea de 3,2 m fiecare, o altă funie de cupru cu lungimea de 1,6 m, precum și o funie de oțel de 1,6 m din sistemul de semnalizare a căii ferate Ișalnița - Coțofeni, secțiunea YF 1 AD.

Din același sistem a mai sustras la 9 noiembrie 2000, 4 funii de cupru de diferite lungimi, iar la data de 8 ianuarie 2001 a sustras 2 funii de cupru din sistemul de semnalizare al căii ferate Coțofeni – Brădești la km 273 + 65. La individualizarea pedepselor instanța de fond a apreciat că pot fi reținute în sarcina inculpatului circumstanțe atenuante constând în faptul că inculpatul este infractor primar și a avut o poziție procesuală sinceră fără de care nu s-ar fi putut stabili săvârșirea unor acte materiale la diferite intervale de timp. Împotriva hotărârii instanței de fond Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a declarat apel, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut că ambele infracțiuni au fost săvârșite în formă continuată, dar instanța a omis să aplice prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.

și că pedepsele aplicate sunt blânde în raport de gradul ridicat de pericol social al acestor fapte. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 172 din 16 aprilie 2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Dolj și desființând în parte sentința, a dispus condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. g) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul a mai fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 17 ianuarie 2002 la 17 ianuarie 2003. A motivat instanța de fond că actele materiale care intră în conținutul celor două infracțiuni au fost săvârșite de inculpat în baza unei rezoluții infracționale unice și prin urmare trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. Reținerea de circumstanțe atenuante este nejustificată față de pericolul social al faptelor și împrejurarea că inculpatul nu a întreprins nici un fel de măsuri pentru acoperirea prejudiciului. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, criticând-o cu privire la individualizarea pedepselor și a solicitat menținerea pedepselor aplicate de instanța de fond.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Faptele săvârșite de inculpat conțin un pericol social sporit punând în pericol siguranța mijloacelor de transport pe căile ferate, prin sustragerea funiilor de cupru și de oțel de la sistemul de semnalizare a căii ferate Ișalnița – Coțofeni. Caracterul repetat al faptelor imprimă acestora o periculozitate sporită, împrejurare față de care corect instanța de apel a înlăturat reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. În legătură cu individualizarea pedepselor aplicate de instanța de apel, acestea au fost stabilite la limita minimă a textelor de lege incriminatorii. Critica formulată de inculpat cu privire la individualizarea pedepselor nu este întemeiată, astfel că în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat. Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată prin arest preventiv. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 172 din 16 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 17 ianuarie 2002 la 17 ianuarie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2003.