ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 633/2003

S-au

luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București și de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale

nr.547/A din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel București –

Secția a II-a penală.

S-a

prezentat recurentul inculpat, asistat de apărător desemnat din

oficiu, avocat T.I., lipsind partea civilă.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a susținut oral motivele de recurs astfel cum au fost formulate.

Apărătorul a lăsat la aprecierea instanței

admiterea recursului parchetului care vizează primul motiv de recurs

și a cerut respingerea ca nefondat al celui de-al doilea motiv de recurs.

În recursul inculpatului a solicitat admiterea recursului în

sensul menținerii cuantumului pedepsei și suspendării

executării acesteia.

Procurorul a cerut admiterea recursului inculpatului pentru

primul motiv invocat în recursul parchetului.

Inculpatul a cerut admiterea recursului său și

respingerea recursului parchetului.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.28 din 29 martie 2000, Tribunalul

Călărași a dispus condamnarea inculpatului L.I., la o

pedeapsă de 3 ani închisoare, în baza art.276 alin.1 cu aplicarea art.41

alin.2 Cod penal și la 3 ani închisoare, în baza art.208-209 lit.g cu

aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, urmând ca, în final, inculpatul să

execute 3 ani închisoare, cu aplicarea art.81-82 Cod penal, pe termen de

încercare de 5 ani.

Inculpatul a fost obligat la

4.044.840 lei despăgubiri civile către Societatea de Servicii de

Management Feroviar.

În

fapt, inculpatul L.I., în baza aceleiași rezoluții

infracționale, în noaptea de 22 spre 23 septembrie 2000, a sustras de la

semnalele C.F.R., din stația Dâlga, funii din cupru, în valoare de

1.572.896 lei, iar în noaptea de 26 spre 27 septembrie 2000, de la aceeași

unitate, funii din cupru, în valoare de 2.471.993 lei, în ambele cazuri,

punându-se în pericol siguranța mijloacelor de transport pe calea

ferată.

Prin

decizia  nr.547 din 5 septembrie 2002, Secția a II-a penală a

Curții de Apel București a admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Călărași și a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art.81 Cod penal.

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs împotriva

sentinței penale nr.28 din 29 martie 2000 (dosar nr.703/2002) a

Tribunalului Călărași și deciziei penale nr.547 din 5

septembrie 2000 (dosar nr.1713/2002) a Secției a II-a penale a Curții

de Apel București, privind pe inculpat,   considerând hotărârile

nelegale și netemeinice, pentru neaplicarea dispozițiilor art.36

și art.85 Cod penal și greșita individualizare a pedepsei.

În

dezvoltarea recursului Parchetul a arătat:

1.

Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost

condamnat prin sentința penală nr.2 din 4 ianuarie 2001 a

Judecătoriei Sectorului 1 București, la o pedeapsă rezultantă

de 1 an închisoare, fiind arestat în perioada 9 octombrie 2000 – 22 august

2001, iar prin sentința penală nr.227 din 5 iunie 2001 a

Judecătoriei Videle, la o pedeapsă rezultantă de 10 luni

închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe

o perioadă de 2 ani și 10 luni închisoare.

Având

în vedere că fapta dedusă judecății în prezenta cauză

este concurentă cu o faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la

o pedeapsă cu suspendare condiționată a executării pedepsei

(10 luni închisoare pe termen de încercare 2 ani și 10 luni –

sentința penală nr.227 din 5 iunie 2001 a Judecătoriei Videle),

se impunea aplicarea dispozițiilor art.85 Cod penal, referitoare la

anularea suspendării condiționate.

De

asemenea, prezenta faptă este concurentă și cu fapta pentru care

inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, prin sentința

penală nr.2 din 4 ianuarie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1

București, astfel că erau incidente și dispozițiile art.36

Cod penal.

2.

Conform dispozițiilor art.72 Cod penal, la stabilirea pedepselor se

ține seama de dispozițiile generale ale acestui cod, de limitele de

pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Inculpatul

L.I. a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale,

la două date diferite, pe timp de noapte, săvârșind atât o

infracțiune de furt calificat, cât și o infracțiune de

distrugere și semnalizare falsă.

Având în vedere modalitatea

și împrejurările în care a acționat inculpatul, precum și

antecedentele penale ale acestuia, condamnat tot pentru infracțiuni

prevăzute de art.208-209 Cod penal, art.276 Cod penal și art.217 Cod

penal -, se apreciază că acesta a dat dovadă de

perseverență infracțională, iar pedeapsa minimă de 3

ani închisoare, nu poate duce la atingerea scopului legii penale, prevăzut

de art.52 Cod penal.

De asemenea, în urma

aplicării art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, în prezenta

cauză, precum și a dispozițiilor art.36 și art.85 Cod

penal, se impunea aplicarea unui spor, la pedeapsa rezultantă.

Avându-se în vedere cele

expuse, Parchetul a cerut admiterea recursului, în baza art.385

9

alin.1 pct.14 și pct.17

1

Cod procedură penală și

art.385

15

alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală și

pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Împotriva aceleiași

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs și inculpatul L.I.,

invocând și el art.385

9

alin.1 pct.14 Cod procedură penală,

referitor, la greșita individualizare a pedepsei și susținând

că, greșit, instanța de apel i-a înlăturat suspendarea

condiționată a executării pedepsei, dispusă de prima

instanță.

Analizând recursurile

declarate, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că, în

principiu, fiecare dintre ele, poate fi întemeiat, în condițiile

verificării, prin probe, de netăgăduit, a împrejurărilor,

la care se face referire, în motivarea lor.

În dosar, însă, nu se

poate verifica, în această fază, cele afirmate, neexistând toate

hotărârile prin care a fost condamnat inculpatul, lucru absolut necesar,

spre a vedea dacă, în adevăr, faptele sunt concurente sau nu și,

în ce măsură, își găsea aplicarea art.36 și 85 din Codul

penal.

De asemenea, nu rezultă

cu certitudine, dacă inculpatul a executat ori nu ceva din vreuna din

pedepsele aplicate.

În raport de

hotărârile, la care se face referire în recursul Parchetului dar, și

de cele din cazierul judiciar, urmează a se stabili și dacă

individualizarea criticată de Parchet, dar și de inculpați, este

corectă ori nu și sensul în care, pedeapsa va trebui ori nu

modificată, fie și numai prin modalitatea de executare, ce se va

stabili.

În raport cu cele

arătate, Curtea va trebui să privească recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpat,

împotriva deciziei atacate, ce va fi casată, alături de sentința

primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la Tribunalul

Călărași.

Văzând și

reglementarea plății onorariului pentru apărarea din oficiu;

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și de inculpatul L.I. împotriva deciziei

penale nr.547/A din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția

a II-a penală.

Casează decizia sus-menționată și

sentința penală nr.28 din 29 martie 2002 a Tribunalului

Călărași și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul

Călărași.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de

300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 februarie 2003.