ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6099/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 850 din 14

iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus, între

altele, condamnarea inculpatului I.N., la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. a) și b),

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 543/2002

s-a revocat restul rămas neexecutat de 220 zile închisoare din pedeapsa de un

an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1280 din 23

octombrie 2002 a Judecătoriei sectorului 3, urmând a-l executa alături de

pedeapsa din prezenta cauză, în final, inculpatul având de executat 7 ani și

220 zile închisoare, în condițiile art. 71 – art. 64 C. pen.

S-a dispus, în baza art. 350 C.

proc. pen., arestarea inculpatului în prezenta cauză.

În subsidiar cu inculpatul B.S., I.N.

a fost obligat, potrivit art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., la

9.000.000 lei despăgubiri către partea civilă V.A. și fiecare la cheltuieli

judiciare către stat, conform art. 191 și art. 349 C. proc. pen.

Instanța a reținut că cei doi

inculpați au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București în condițiile art. 211 alin. (2) lit. a) și art. 211

lit. a) și b) C. pen., în ce-l privește pe B.S. și cu aplicarea art. 37 lit. b)

C. pen. Aceștia, în data de 8 iunie 2004, în jurul orelor 19,30, aflându-se în

zona RATB Gloria, au acostat pe partea vătămată V.A. care era însoțit de P.C. și

le-au cerut banii pe care îi aveau asupra lor. B.S. i-a amenințat cu un cuțit

și în aceste circumstanțe i s-a dat telefonul mobil, partea vătămată fiind

lovită cu pumnul în față de către acesta. Telefonul a fost vândut ulterior lui

D.M.A., care la rândul său l-a înstrăinat unei persoane necunoscute.

Apreciind asupra gravității faptei

comise, a împrejurărilor, a datelor personale a acelor 2 inculpați, instanța a

stabilit pedepse spre minimul special prevăzut de lege, luând în considerare

sinceritatea manifestată, dar și antecedentele penale ale fiecăruia, care n-au

permis o circumstanțiere mai nuanțată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul I.N., care a criticat-o sub aspectul legalității și

temeiniciei cuantumului pedepsei aplicate, în condițiile în care a recunoscut

fapta, a cooperat cu organele de anchetă și și-a manifestat acordul să acopere

prejudiciul creat părții civile.

Apelul a fost respins, ca nefondat,

de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și familie, prin decizia penală nr. 647/ A din 25 august 2005.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.N. fără a-l motiva în scris.

În ședința publică de azi 28

octombrie 2005, inculpatul a recunoscut, prin apărător și personal, cu ocazia

ultimului cuvânt, solicitând, în principal admiterea recursului, casarea

hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare, la prima instanță.

Recurentul a pretins că, în cauză,

materialul probator n-ar fi complet.

Recursul este nefondat.

Nici unul din cele două motive

invocate de inculpatul recurent, în cauză, nu poate fi primit.

În fața primei instanțe, ca și în

fața instanței de apel, inculpatul a recunoscut fapta ce i s-a imputat, a

arătat că a cooperat cu organele de urmărire penală și că a fost de acord cu

acoperirea prejudiciului.

Recunoașterea inculpatului s-a

coroborat cu declarațiile martorilor audiați și cu declarația părții vătămate.

Pe baza acestor probatorii

instanțele au reținut comiterea faptelor și vinovăția inculpatului.

Nici un moment, la data judecării

cauzei în primă instanță, inculpatul nu a susținut că urmărirea penală ar fi

necompletă, dimpotrivă, la data de 14 iunie 2005, când cauza a fost soluționată

în fond, acesta arătând că nu mai are cereri de formulat, fiind de acord să se

constate cercetarea judecătorească încheiată.

La fel, cu ocazia soluționării

apelului, în 25 august 2005, inculpatul nu s-a apărat, în sensul că cercetarea

judecătorească nu ar fi completă și că ar mai trebui administrate alte probe.

Așa fiind, cererea inculpatului

recurent, de completare a urmăririi penale, făcută prima dată în recurs, apare

ca fiind de circumstanță, de natură a duce la tergiversarea soluționării

cauzei, nerelevând vreun viciu al judecății, realizate de instanțe.

Tot așa, nerelevantă și fără vreo

temeinicie apare și a doua critică, referitoare la greșita individualizare a pedepsei,

impu-nându-se a fi respinsă deoarece instanța a făcut o corectă individualizare

a pedepsei, cuantumul acesteia datorându-se nu numai periculozității faptei

comise, ci și situației judiciare de recidivist, avute de inculpat.

În raport de cele arătate, Curtea

urmează a privi recursul inculpatului, ca nefondat, și a-l respinge, ca atare,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând astfel,

hotărârea atacată.

Se va constata că inculpatul este

arestat și în altă cauză.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru

apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 647/ A din 25 august

2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și familie.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 octombrie 2005.