ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1565/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 18 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 575/M/2005, a fost respinsă cererea formulată de apelanții inculpați, D.C.P. și D.I.C., prin apărător, de revocare a măsurii arestării preventive. A fost admisă cererea formulată de părinții inculpaților, de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare. S-a amânat cauza la 4 martie 2005, pentru când s-au citat apelanții inculpați la locurile de deținere și intimata Autoritatea tutelată de pe lângă Primăria sector 6 București, intimatele părți responsabile civilmente primind termen în cunoștință.

A fost constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a apelanților inculpați D.C.P. și D.I.C. și a menținut această măsură. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a constatat neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpaților D.C.P. și D.I.C., întrucât nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea ei. Inculpații sunt învinuiți de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 99 și urm. C. pen., care se pedepsește cu închisoarea de la 7 ani la 20 ani. Referitor la starea de arest a inculpaților, curtea de apel a constatat că măsura a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie și s-a impus menținerea ei, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina apelanților inculpați este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina lor și împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite. În consecință, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților D.C.P. și D.I.C. Împotriva încheierii de ședință din 18 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și pentru cauze cu minorii și de familie, prin care s-a menținut starea de arest preventiv, au declarat, în termen legale, recurs inculpații D.C.P.

și D.I.C., fără a arăta în scris motivele. Apărătorul desemnat din oficiu, în concluziile orale, a solicitat casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpaților întrucât, în cauză, nu sunt dovezi care să justifice menținerea stării de arest. Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință de la 18 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minorii și familie, în raport cu motivul invocat, cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 385 6 C. proc. pen., cu referire la art. 141 din același cod, Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații D.C.P. și D.I.C. ca fiind nefondate pentru considerentele ce urmează.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, înregistrat sub nr. 4772 din 26 august 2004, s-a dispus trimiterea în judecat, în stare de arest preventiv, a inculpaților D.C.P. și D.I.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. În actul de sesizare s-a reținut, în esență, în fapt, că la data de 13 iunie 2004, în stația R.A.T.B. Gara de Nord, cei doi inculpați au deposedat prin violență partea vătămată P.D. de suma de 7.500.000 lei. Prin sentința penală nr. 32 din 14 ianuarie 2005, a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul D.P.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., prin aceeași hotărâre, a fost condamnat inculpatul D.I.C. la pedeapsa de 3 ani și șase luni închisoare. S-au aplicat dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive de la 13 iunie 2004 la 14 ianuarie 2005. Sentința pronunțată de instanța de fond a fost apelată de inculpații D.C.P. și D.I.C., pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie formându-se dosarul nr. 575/M/2005.

În conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 160 b . Dispozițiile art. 160 b C. proc. pen., astfel cum au fost modificate, statuează că, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive.

În speță, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de apel a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (3) din același cod, în raport cu natura infracțiunii reținute în sarcina inculpaților și împrejurările concrete în care a fost săvârșită, de o gravitate deosebită, cu toate că sentința pronunțată în cauză nu este definitivă. Așa încât, critica formulată de recurenții inculpați, în sensul că menținerea măsurii arestării preventive este nelegală întrucât nu există dovezi care să o justifice nu poate fi primită. În consecință, Curtea apreciază că încheierea din 18 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie prin care s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților D.P.C.

și D.I.C. este temeinică și legală, nefiind incident nici un caz de casare. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii din 18 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie în dosarul nr. 575/M/2005. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.I.C. și D.C.P. împotriva încheierii din 18 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 575/M/2005. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 800.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2005.