ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1565/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință

din 18 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și

pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 575/M/2005, a fost

respinsă cererea formulată de apelanții inculpați, D.C.P. și D.I.C., prin

apărător, de revocare a măsurii arestării preventive.

A fost admisă cererea

formulată de părinții inculpaților, de amânare a cauzei pentru lipsă de

apărare.

S-a amânat cauza la 4 martie

2005, pentru când s-au citat apelanții inculpați la locurile de deținere și

intimata Autoritatea tutelată de pe lângă Primăria sector 6 București,

intimatele părți responsabile civilmente primind termen în cunoștință.

A fost constată legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive a apelanților inculpați D.C.P. și

D.I.C. și a menținut această măsură.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel a constatat neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestării

preventive a inculpaților D.C.P. și D.I.C., întrucât nu s-au schimbat

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea ei.

Inculpații sunt învinuiți de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 99 și urm. C. pen., care

se pedepsește cu închisoarea de la 7 ani la 20 ani.

Referitor la starea de arest

a inculpaților, curtea de apel a constatat că măsura a fost luată cu

respectarea dispozițiilor legale în materie și s-a impus menținerea ei,

întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia.

Astfel, pedeapsa prevăzută

de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina apelanților inculpați este mai

mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă în

continuare un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura

infracțiunilor reținute în sarcina lor și împrejurările concrete în care

acestea au fost săvârșite.

În consecință, fiind

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpaților D.C.P. și

D.I.C.

Împotriva încheierii de

ședință din 18 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

și pentru cauze cu minorii și de familie, prin care s-a menținut starea de

arest preventiv, au declarat, în termen legale, recurs inculpații D.C.P. și

D.I.C., fără a arăta în scris motivele.

Apărătorul desemnat din

oficiu, în concluziile orale, a solicitat casarea încheierii recurate,

revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpaților

întrucât, în cauză, nu sunt dovezi care să justifice menținerea stării de

arest.

Examinând legalitatea și

temeinicia încheierii de ședință de la 18 februarie 2005 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minorii și familie, în

raport cu motivul invocat, cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 385

6

C. proc. pen., cu referire la art. 141 din același cod, Înalta Curte apreciază

recursurile declarate de inculpații D.C.P. și D.I.C. ca fiind nefondate pentru

considerentele ce urmează.

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, înregistrat sub nr. 4772 din 26

august 2004, s-a dispus trimiterea în judecat, în stare de arest preventiv, a

inculpaților D.C.P. și D.I.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

În actul de sesizare s-a

reținut, în esență, în fapt, că la data de 13 iunie 2004, în stația R.A.T.B.

Gara de Nord, cei doi inculpați au deposedat prin violență partea vătămată P.D.

de suma de 7.500.000 lei.

Prin sentința penală nr. 32

din 14 ianuarie 2005, a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost

condamnat inculpatul D.P.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la

pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 211 alin. (2)

lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

urm. C. pen., prin aceeași hotărâre, a fost condamnat inculpatul D.I.C. la

pedeapsa de 3 ani și șase luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiilor

art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive de la 13

iunie 2004 la 14 ianuarie 2005.

Sentința pronunțată de

instanța de fond a fost apelată de inculpații D.C.P. și D.I.C., pe rolul Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie

formându-se dosarul nr. 575/M/2005.

În conformitate cu

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., astfel cum a fost modificat

prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța

legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 160

b

.

Dispozițiile art. 160

b

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate, statuează că, în cursul

judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există

temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța dispune prin

încheiere motivată, revocarea arestării preventive.

În speță, Înalta Curte

apreciază că, în mod corect, instanța de apel a constatat că subzistă

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv

cele prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. b) C. proc. pen., cu referire la

art. 160

b

alin. (3) din același cod, în raport cu natura

infracțiunii reținute în sarcina inculpaților și împrejurările concrete în care

a fost săvârșită, de o gravitate deosebită, cu toate că sentința pronunțată în

cauză nu este definitivă. Așa încât, critica formulată de recurenții inculpați,

în sensul că menținerea măsurii arestării preventive este nelegală întrucât nu

există dovezi care să o justifice nu poate fi primită.

În consecință, Curtea

apreciază că încheierea din 18 februarie 2005 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie prin care s-a menținut

arestarea preventivă a inculpaților D.P.C. și D.I.C. este temeinică și legală,

nefiind incident nici un caz de casare.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați

împotriva încheierii din 18 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie în dosarul

nr. 575/M/2005.

În conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții

inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații D.I.C. și D.C.P. împotriva încheierii din 18 februarie

2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 575/M/2005.

Obligă

recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de

câte 800.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 martie 2005.