Decizia nr. 314/2003 — ÎCCJ · Dosar nr. 2986/2003 — recurs împotriva sentinței nr. 134/2002 a Tribunalului Călărași

G.A. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) C. pen., de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. și de art. 239 alin. (2) și (3) cu aplicarea art. 137 lit. b) și art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen.

E.G. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen., de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen., de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. și de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen.

E.V.V. la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 239 alin. (2) teza I și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

M.Ș. la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) și (2) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen., de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. și de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen.

T.G.C. la 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen. și de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen.

G.V.I. la un an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d), h) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 13 C. pen., precum și cu dispozițiile art. 74-76 C. pen.

R.R. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 13 C. pen. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 236 din 22 aprilie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, a desființat în parte sentința atacată și rejudecând în fond, a descontopit pedepsele aplicate inculpaților, a schimbat încadrarea juridică a faptelor, în sensul celor date prin rechizitoriu și a condamnat pe inculpați în baza acestor încadrări juridice. Prin aceeași decizie, apelurile declarate de inculpați împotriva hotărârii primei instanțe au fost respinse, ca nefondate. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs, atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cât și inculpații, pentru judecarea cărora s-a fixat termen la 7 octombrie 2003. La data de 29 iulie 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării inculpaților. Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160 d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpaților este legală și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acesteia cu 30 zile. La 26 august și 23 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile. Împotriva încheierii din 26 august 2003 inculpații G.A. și E.G. au declarat recurs. Recursurile sunt inadmisibile. Prin art. 160 d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385 12 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”. Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160 b și ale art. 160 c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160 d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac. Așa fiind, și cum prin art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. De altfel, o încheiere a instanței de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor. În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160 d , corelate cu cele ale art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul. În consecință, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de inculpați, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca inadmisibile. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurenți, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.