ÎCCJ, Decizia nr. 19/2003
ÎCCJ, Decizia nr. 19/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra
recursului în anulare de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 330 din 17 aprilie 2000, Tribunalul Timiș a condamnat,
printre alții, pe inculpații:
- B.G. la
o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, rezultată din contopirea pedepsei de
4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat
prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin.
ultim și a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii
de distrugere și semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.,
ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 lit. c) și art.
76 lit. a) C. pen. și
- V.G. la
două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt
calificat, distrugere și semnalizare falsă prevăzute de art. 208 alin. (1),
art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. ultim, respectiv art. 276 alin. (1)
C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. În baza
art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din același cod, s-au contopit pedepsele
aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an
închisoare.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada 16 iunie - 9 iulie 1999,
împreună cu alte persoane condamnate în cauză, în baza aceleiași rezoluții
infracționale, pe timp de noapte și prin efracție, inculpații au sustras sârmă
din cupru aferentă instalațiilor aflate pe raza Regionalei C.F.R. Timișoara,
punând în pericol siguranța circulației pe calea ferată.
Împotriva
hotărârii primei instanțe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul
Timiș și inculpații S.N.G., D.M., B.G. și V.V.
Parchetul a
criticat sentința referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele
prevăzute de lege.
Inculpații
au criticat sentința cu privire la pedepsele aplicate, arătând că acestea sunt
prea severe și solicitând reducerea lor.
Curtea de
Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 553/A din 22 decembrie 2000, a admis
apelurile declarate de procuror și apelurile declarate de inculpații S.N.G.,
B.G., D.M. și V.V., a extins efectele apelului și față de inculpații B.E.,
R.N.B., R.G. și V.G. și a desființat în întregime sentința atacată.
Rejudecând
cauza, instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor
săvârșite de inculpatul B.G. din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.
208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3), respectiv din
infracțiunea de distrugere și semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin.
(1), ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) și
art. 76 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 208, art. 209 alin.
(1) lit. a), g), i) și alin. (3) lit. f), respectiv infracțiunea prevăzută de
art. 276 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37
lit. b) din același cod, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante și l-a
condamnat pe acesta la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Prin
aceeași decizie, instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a
faptelor săvârșite de inculpatul V.G. din infracțiunea de furt calificat
prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și infracțiunea de
distrugere și semnalizare falsă prevăzută de art. 276 alin. (1), ambele cu
aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută
de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (3) lit. f), respectiv
infracțiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art.
74, art. 76 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen. și l-a condamnat pe acesta la
pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Totodată,
în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, instanța de apel a revocat beneficiul
grațierii privind restul de pedeapsă de 1 an, 1 lună și 10 zile închisoare,
reprezentând jumătate din pedeapsa de 2 ani, 2 luni și 20 zile rămasă
neexecutată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.
497 din 7 septembrie 1994 a Judecătoriei Caransebeș și a dispus executarea
acestuia alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare stabilită în cauză,
urmând ca inculpatul să execute, în final, 3 ani, 1 lună și 10 zile închisoare.
Împotriva
acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Timișoara și inculpații B.E., B.G., R.G. și V.G.
Prin
recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a criticat
decizia pronunțată în apel cu privire la greșita schimbare a încadrării
juridice a faptei de furt calificat și greșita reținere în sarcina inculpatului
V.G. a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Inculpații,
printr-un motiv comun, au solicitat casarea deciziei atacate cu privire la
încadrarea juridică a faptelor, în sensul celor arătate de parchet și aplicarea
unor pedepse mai mici în raport cu noua situație de fapt.
Curtea
Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2318 din 8 mai 2001, a admis
recursurile declarate de procuror și inculpați, a casat decizia atacată cu
privire atât la încadrarea juridică a faptelor de furt reținute în sarcina
inculpaților, cât și la reținerea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. în
cazul inculpatului V.G.
Astfel, în
baza art. 334 C. proc. pen., instanța de recurs a schimbat încadrarea juridică
a faptei reținute în sarcina inculpatului B.G. din art. 208, art. 209 alin. (1)
lit. a), g), i) și alin. (3) lit. f) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74,
art. 76 lit. c) și art. 13 în infracțiunea prevăzută de art. 208, art. 209
alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74, art. 76 lit.
c) și art. 13 C. pen., menținând pedeapsa aplicată și starea de recidivă
prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.
Cu privire
la inculpatul V.G., instanța de recurs a schimbat încadrarea juridică din
infracțiunea prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) alin.
(3) lit. f) cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen. în
infracțiunea prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu
aplicarea art. 74, art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., menținând pedeapsa
aplicată, precum și dispoziția de revocare a beneficiului grațierii.
S-a reținut
că, deși a înlăturat justificat aplicarea dispozițiilor alin. ultim ale art.
209 C. pen., instanța de apel a făcut nelegal aplicarea agravantei prevăzute de
art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., introdusă prin O.U.G. nr. 207/2000.
Astfel, cum
această agravantă nu exista la data săvârșirii infracțiunii de furt calificat,
s-a făcut o incriminare care nu exista la data comiterii faptelor. Pe de altă
parte, încadrarea faptei în alin. (3) al art. 209 C. pen., privind limite de
pedeapsă mai mari decât cele prevăzute de art. 209 C. pen. nemodificat, nu constituie
o lege mai favorabilă pentru inculpați.
Cu privire
la inculpatul V.G. s-a reținut că primul termen al recidivei prevăzut de art.
37 lit. a) C. pen. l-a format o condamnare pentru infracțiunea de ucidere din
culpă. Or, în raport de dispozițiile art. 38 lit. a) C. pen., reținerea stării
de recidivă, în această situație, este greșită.
S-a mai
reținut că, chiar în condițiile schimbării încadrării juridice a faptelor,
pedepsele aplicate inculpaților nu sunt exagerate, așa încât nu se impune
modificarea lor.
Împotriva
hotărârilor pronunțate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, invocând temeiul
prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen.
S-a
susținut că instanțele au stabilit o greșită încadrare juridică a faptelor
săvârșite de inculpații B.G. și V.G., referitor la starea de recidivă, așa
încât hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii.
Astfel, cu
referire la inculpatul B.G., cum pedepsele anterioare constau în amenzi, în mod
greșit instanțele au reținut că acesta a comis o nouă infracțiune în stare de
recidivă postexecutorie.
Pe de altă
parte, cu referire la inculpatul V.G., cum condamnarea reținută ca prim termen
al recidivei privea o infracțiune săvârșită din culpă, în mod greșit instanțele
au reținut că acesta a săvârșit o nouă infracțiune în stare de recidivă
postcondamnatorie.
În
concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor
atacate și rejudecarea cauzei în limitele arătate.
Recursul în
anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din
examinarea actelor dosarului reiese că inculpatul B.G. a fost condamnat la
40.000 lei amendă, prin sentința penală nr. 446 din 30 septembrie 1993 a
Judecătoriei Caransebeș, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 36
alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.
Totodată,
prin sentința penală nr. 587 din 23 noiembrie 1993 a Judecătoriei Caransebeș, inculpatul
B.G. a fost condamnat la 100.000 lei și respectiv 50.000 lei amendă, pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 36 alin. (1) și art. 35 alin. (1)
din Decretul nr. 328/1966 și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai
grea de 100.000 lei amendă.
Or,
existența recidivei mari postexecutorii prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. b)
C. pen. presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, printre care
cea privind primul termen al recidivei constând într-o condamnare definitivă la
pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, aplicată pentru o infracțiune
intenționată.
Cum
pedepsele anterioare constau în amenzi, se constată că, în mod greșit,
instanțele au reținut starea de recidivă postexecutorie, cu privire la
infracțiunile de furt calificat, respectiv distrugere și semnalizare falsă
săvârșite de inculpatul B.G.
Cu referire
la inculpatul V.G., din fișa de antecedente penale rezultă că acesta a fost
condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare la locul de
muncă, prin sentința penală nr. 497 din 7 septembrie 1994 a Judecătoriei
Caransebeș, definitivă prin decizia nr. 2838 din 21 noiembrie 1995 a Curții
Supreme de Justiție, secția penală, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere
din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) și (5) C. pen.
Or,
potrivit art. 38 alin. (1) lit. a
1
) C. pen., la stabilirea stării de
recidivă nu se ține seama, printre altele, de hotărârile de condamnare
privitoare la infracțiunile săvârșite din culpă.
Așadar, cum
condamnarea anterioară privește o infracțiune săvârșită din culpă, hotărârea de
condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor din culpă nu
putea fi reținută ca prim termen al recidivei postcondamnatorii.
În
consecință, instanțele de judecată trebuiau să constate că, în ce privește pe
inculpații B.G. și V.G., nu sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b),
respectiv art. 37 lit. a) C. pen.
Se constată
astfel că prin hotărârile atacate „s-a făcut o greșită aplicare a legii",
ceea ce constituie caz de casare în sensul prevederilor art. 385
9
alin. (1) pct. 17
1
C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în
art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 din același cod.
Cu privire
la pedepsele aplicate celor doi inculpați, se constată că acestea sunt just
proporționalizate, corespund criteriilor de individualizare reglementate prin
art. 72 alin. (1) C. pen. și scopului acestora prevăzut de art. 52 C. pen., așa
încât nu se impune modificarea lor.
În
consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 414
1
cu
referire la art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va
admite recursul în anulare, va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a)
și 34 lit. b) C. pen., va descontopi pedeapsa rezultantă în cazul fiecărui
inculpat în pedepsele componente, va înlătura aplicarea art. 37 lit. b) față de
inculpatul B.G. și aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. față de inculpatul V.G.,
va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul B.G. să execute pedeapsa
cea mai grea de 4 ani închisoare, iar inculpatul V.G. pedeapsa cea mai grea de
2 ani închisoare și va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Onorariul
de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu a celor doi inculpați, conform
dispozitivului, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 330 din 17 aprilie
2000 a Tribunalului Timiș, deciziei penale nr. 553/A din 22 decembrie 2000 a
Curții de Apel Timișoara și deciziei nr. 2318 din 8 mai 2001 a Curții Supreme
de Justiție, secția penală, pe care le casează numai cu privire la inculpații
B.G. și V.G. referitor la starea de recidivă, după cum urmează:
Cu
privire la inculpatul B.G.
Înlătură
aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. referitor la
faptele reținute în sarcina acestuia și descontopește pedeapsa rezultantă de 4
ani închisoare în pedepsele componente de:
- 3 ani
închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de
art. 276 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.;
- 4 ani
închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută
de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2),
art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen.
Înlătură
aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. față de inculpatul B.G.
Menține
pedepsele aplicate și, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,
inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
Menține
celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, cu privire la inculpatul B.G.
Cu
privire la inculpatul V.G.
Înlătură
aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. referitor la
pedepsele reținute în sarcina acestuia și descontopește pedeapsa rezultantă de
2 ani în pedepsele componente de:
- 2 ani
închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de
art. 276 alin. (1) cu aplicarea art. 74, art. 76 lit. c) și art. 37 lit. a) C.
pen.;
- 2 ani
închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.
208, art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplicarea art. 74, art. 76, art. 37
lit. a) și art. 13 C. pen.
Înlătură
aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. față de inculpatul V.G.
Menține
pedepsele aplicate și, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,
inculpatul V.G. va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Menține
celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, cu privire la inculpatul V.G.
Onorariul
de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpaților B.G. și V.G., în sumă de
câte 300.000 lei pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 17 februarie 2003.