ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6342/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6342/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 179 din 4 mai 2005, Tribunalul Vasului a condamnat, printre alții, pe inculpatul F.M., la următoarele pedepsei: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) și (2) lit. a) și g) și alin. (3) lit. f) C. pen.; - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 276 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. b), art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului F.M. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., dispune revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului F.M. prin sentința penală nr. 2931 din 2 noiembrie 2001 a Judecătoriei Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 98 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 26/1996 și cumulează această pedeapsă cu pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute în total 3 ani închisoare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că inculpatul împreună cu inculpații A.F. și S.D., în noaptea de 11 aprilie și 16 aprilie 2003 au tăiat circuitele de sârmă de cupru aflate pe stâlpi, dintre stațiile C.F.R.
Rafaila și Dumești, deplasându-se apoi la locuința numitului G.D., căruia i-au vândut 5 valuri de sârmă contra sumei de un milion de lei. Restul de sârmă a fost valorificată prin vinderea numiților L.C. și A.S. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul F.M., solicitând reducerea pedepsei aplicată pe care o consideră prea aspră în raport de circumstanțele reale și personale ale acesteia. Prin decizia penală nr. 246 din 28 iunie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul inculpatului hotărâre ce a fost recurată în termen legal. Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen. Recursul declarat este nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite al persoanei infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul însoțit de alți 2 inculpați în mod repetat au furat sârmă de cupru din instalațiile de siguranță și dirijare a traficului feroviar, producându-se o pagubă importantă.
Așadar, în raport de împrejurările săvârșirii faptei și producerea unei pagube importantă, cât și sub aspectul circumstanțelor personale, inculpatul dând dovadă de sinceritate, fișa antecedentelor penale din care rezultă perseverența infracțională scopul pedepsei, respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, așa cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi realizat numai prin aplicarea unor pedepse privative de libertate. Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul declarat de inculpatul F.M. ca nefondat. Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva deciziei penale nr. 246 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel Iași. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.